23.04.2013

Valeriu Munteanu: Ultima noapte a omului cu girofar

Aseara tarziu, Curtea Constitutionala, cuunanimitate de voturi ale celor sase magistrati, a decis ilegalitatea desemnarii lui Vladimir Vasilievici Filat in calitate de candidat la functia de prim-ministru al Republicii Moldova.
Valeriu Munteanu: Ultima noapte a omului cu girofar

Partidul Liberal a pledat constant pentru înlocuirea candidatului la functia de prim-ministru, fara a contesta dreptul PLDM de a înainta la aceasta functie o alta persoana, eventual un alt exponent al acestui partid, trecând astfel peste abjectiunea politica a actului de „denuntare” a Acordul AIE, opera marca Vlad Filat.

Din pacate, cramponat de dorinta de a se pastra cu orice pret în jiltul guvernamental, cel din urma prim-ministru al Republicii Moldova, a pierdut totalmente legatura cu realitatea social-politica si s-a aventurat, în Postul Mare, în jocuri politice puturoase.

Împins de necesitatea nestavilita de a-si continua afacerile politice (si de alt gen) tenebroase, dar si sustinut de colegii „cu suspiciuni de coruptie”, Vladimir Vasilievici Filat a încheiat târguri rusinoase cu Vladimir Gheorghievici Plahotniuc, dând curs unor initiative legislative, pe care în conditii normale, nu le-ar fi sustinut nici cu pistolul la tâmpla, reconfirmându-si atasamentul pentru sloganul „Puterea cu orice pret”, chiar si cu pretul rusinii si al umilintei.

Mai mult decât atât, orbit de naluca omnipotentei, prim-ministrul Vladimir, a orchestrat actiunile fostilor colegi din Partidul Liberal, cu ajutorul carora si-ar fi asigurat o „domnie” aproape linistita, în stil patriarhal, de sorginte slavona.

Ieri, dupa întâlnirea lui Vladimir Filat cu „fugarii”, care s-au oplosit la sânul calduros al unui prim-ministru interimar, desemnat în mod neconstitutional, a devenit clar ca declaratiile înflacarate, acoperite de o falsa retorica reformista a fostilor colegi liberali, a avut drept unic scop pastrarea în functii a acestora si a noului lor „SEF”.

De retinut sunt si afirmatiile zeflemitoare ale acestor fosti colegi, perfect consonante cu liniile de mesaje compromitatoare practicate de noii patroni, dar si de seful statului, referitoare la temeinicia logicii juridice a liderului liberal. Or, hotarârea Înaltei Curti a demonstrat soliditatea si justetea juridica, politica si morala a sesizarilor examinate.

Trebuie sa constatam, înca o data, ca pozitia adoptata de Consiliul Republican al Partidului Liberal, de a nu vota pentru o candidatura compromisa moral, a fost una corecta, sustinuta inclusiv prin decizia Curtii Constitutionale.

Curtea Constitutionala a constat printre altele ca prim-ministrul „manifesta o sfidare a principiilor statului de drept si denota o lipsa evidenta de integritate”.

Temeinicia acestei decizii a fost (înca o data) confirmata de sedinta convocata în toiul noptii, de catre ultimul prim-ministru al Republicii Moldova. Cum poate fi interpretat conclavul de la miezul noptii trecute, din cladirea Guvernului, la care au participat, aidoma unor membri ai grupurilor oculte, tovarasii cei mai devotati ai prim-ministrului Vladimir Filat, desemnat neconstitutional?

Sunt convins ca aceasta schimbare de anturaj va fi prielnica pentru redimensionarea opticii prin care unii au privit politica mioritica a Republicii Moldova, contribuind benefic la predispozitiile de negociere a unei noi majoritati parlamentare proeuropene, nu doar sub aspectul declaratiilor ci si sub aspectul continutului.

În cadrul interviurilor de ieri acordate presei, cu vadita satisfactie fata de obtinerea unei majoritati parlamentare, extrem de costisitoare, Vladimir Filat, a declarat ca pentru asigurarea unei stabilitati în guvernare si evitarea alegerilor anticipate a fost nevoie de suprimarea intereselor personale sau de partid în favoarea intereselor nationale.

La momentul necesar, fostii colegi de alianta ai domnului Filat, inclusiv dl. Ghimpu si dl. Lupu au renuntat la posturile cuvenite, de presedinte al Parlamentului si, respectiv, de presedinte al Republicii.

Va fi  oare capabil ultimul prim ministru la Republicii Moldova, sa dea dovada de maturitate, sinceritate si responsabilitate politica, calcând peste amorul propriu, pentru asigurarea viitorului european al Republicii Moldova, sau va prefera sa arunce Republica Moldova în alegeri anticipate?