28.01.2013

Valeriu Munteanu: Teoria lui Dromihete

in anul 292 inainte de Hristos, Lisimah, Regele Traciei elenistice, dorind sa-si extinda regatul si pe malul stang al Dunarii, a condus o armata numeroasa impotriva lui Dromihete, regele get de la nordul Dunarii.
Valeriu Munteanu: Teoria lui Dromihete

Armata macedoneana a trecut Dunarea, dar în scurt timp, a suferit de foame si de sete (getii pustiisera totul în calea navalitorilor), Lisimah a fost înconjurat si capturat.

Desi getii lui Dromihete insistau pentru omorârea lui Lisimah, invadatorul–sef, regele getilor a dat dovada de o diplomatie neîntâlnita în acele vremuri, convingându-si supusii ca este mai bine sa-l lase în viata pe Lisimah, pentru ca astfel vor primi înapoi câteva cetati din dreapta Dunarii, cucerite anterior de catre macedoneni.

Dromihete a organizat un mare ospat în cinstea regelui macedonean, invitându-si oaspetele sa urmareasca o lupta de câini. Într-o cusca, unde doi câini se luptau din toate puterile, a fost introdus un lup, si imediat câinii s-au coalizat împotriva lupului, uitând de lupta începuta.

Astfel, regele get, i-a ilustrat lui Lisimah o axioma, conform careia getii, pot sa se razboiasca între ei, atâta timp cât nu exista un pericol extern, dar în momentul unei invazii straine, acestia abandoneaza conflictele interne, coalizându-se împotriva dusmanului comun.

Acest postulat, consacrat drept „Teoria lui Dromihete”, este, sau ar trebui, sa fie cunoscut si de catre cei „doi Vladuti” (Vladimir Vasilievici si Vladimir Gheorghievici) din Alianta pentru Integrare Europeana, colegii nostri care lupta, în ultimul timp, pe viata si pe moarte (politica), uitând ca „lupul” de la Chisinau, dar, mai ales, cel de la Moscova, abia asteapta sa (re)intre în scena (cusca).

Exista toate premisele, ca atunci când cei doi Vladimiri, vor dori din nou sa se alieze împotriva „salbataciunii politice cu dinti însângerati si gheare otravite” sa fie prea târziu, secatuiti de putere si plini de sânge (politic), „lupul” sa-i înghita pe ambii dintr-o îmbucatura.

P.S. Lisimah, eliberarându-se, le-a redat getilor cetatile de pe malul drept al Dunarii.