Recentul sondaj de opinie realizat de catre Centrul de Cercetare Sociologica din Moldova releva, o data în plus, ca liderii Partidului Liberal — Mihai Ghimpu si Dorin Chirtoaca — sunt perceputi drept cei mai onesti politicieni, în timp ce protagonistii recentelor „lupte de cocosi politici” împart cu fratie pozitiile din subsolul acestui clasament.
Cercetarile sociologice ne demonstreaza ca în democratiile firave (precum este, înca, din pacate, Republica Moldova) politicienii corupti sunt mai atractivi pentru sustinatorii potentiali, pentru piramida politica, si pentru motoarele de partid, colectoare de voturi de la cetateni.
Multi dintre cei înrolati, de buna voie, în structuri politice autohtone, se lipesc ca mustele de partidele, liderii carora chiar daca merg regulat la biserica (neaparat flancati de bodyguarzi si presa), neglijeaza cu fariseism cea de-a opta porunca Dumnezeiasca („Sa nu furi”). Sarmanele albinute de partid (sau, de fapt, bondari?), nadajduiesc sa le cada si lor chilipiruri multe si dese.
Dominata de afaceristi, care si-au organizat partidele dupa modelul propriilor corporatii, scena politica se contamineaza cu membri si activisti dornici sa devina actionari ai acestei afaceri rentabile. Adunati în jurul liderilor lor, fatarnici si imorali, barzaunii politicii mioritice îsi valorifica cota, atât cât le permite cererea si oferta.
Pentru a deveni mai agreabili consumatorului final (alegatorul), urmând un business-plan prestabilit, cotcarii supremi (re)investesc profitul brut în marfuri noi si ambalaje frumoase pentru produsele perimate. Avizi si calculati, îsi ajusteaza mesajul în functie de cererea de pe piata: azi lupta pentru legalitate, mâine — pentru contrabanda; azi vorbesc limba româna, mâine se razgândesc „stiintific”; azi ne promit pace si întelegere, mâine dezgroapa din nou securea razboiului.
Consecventa cauzei ori stabilitatea mesajului nu conteaza, importanta este ocuparea unui nou segment de „piata”, aducator de profituri pentru „directorii generali” si, într-o masura mai mica, „actionarilor” unor partide-diluate.
În pofida sumelor exorbitante alocate de catre competitorii „publici-privati” pentru mentinerea „cotei de piata”, exista înca un numar mare de cetateni constienti, care nu se doresc complici la aceasta orânduire cleptocratica, luptând din rasputeri pentru bunastare colectiva si idealuri comune. Sa nu-i dezamagim…