De pe vremea când eram primar, nu ma uimesc solicitarile la limita decentei, bunului-simt si al legalitatii, oamenii sunt convinsi ca trebuie sa le accepti solicitarile si sa le rezolvi problemele, chiar daca pentru asta ar trebui sa încalci legea. Îmi amintesc si astazi cum vine un consatean, zurbagiu cu stagiu, si-mi zice : „domnule primar, am o problema si trebuie sa ma ajutati, …patru zile am lipsit de la serviciu, pentru ca am consumat alcool si nu am putut sa ies din starea de ebrietate, vreau sa-mi dati un certificat, prin care sa adeveriti, ca în aceasta perioada am participat la înmormântarea fratelui meu”, am ramas desigur stupefiat, de aceasta „solutie” necrestineasca si totodata vadit ilegala; facând apel la legalitate si moralitate, foarte delicat, am refuzat sa-i eliberez un astfel de act, desigur consateanul a ramas profund dezamagit pentru ca nu am vrut „sa-l ajut” si de atunci evita sa se mai salute cu mine.
Au trecut 21 de ani de când Uniunea Sovietica nu mai exista, respectiv nu mai exista nici Armata Sovietica, dar în Republica Moldova, se sarbatoreste pe larg aceasta zi a fondarii Armatei Rosii.
Poate într-o anumita masura, ar fi explicabila reanimarea unor sentimente de nostalgie, în aceasta zi, la cei care si-au facut serviciul militar în timpul Uniunii Sovietice, la cei care sunt astazi de 50—60 de ani, dar este inexplicabila atitudinea impasibila a tinerilor din R. Moldova fata de aceasta zi, tineri care au doar 20—30 de ani si nu au fost nici în armata R. Moldova, daramite, în cea sovietica.
Cum poate fi sarbatorita ziua unei armate, care nu mai exista, a unei tari care nu mai exista, cum poate fi sarbatorita ziua armatei, care cu tancul si baioneta a ocupat si reocupat teritoriul Basarabiei de mai multe ori. Oare noi basarabenii, putem sa ne sarbatorim tortionarii ?
În ajunul acestei zile, toate posturile de radio în limba rusa de la Chisinau si Internetul abunda de publicitate de genul: „Ð”Ð»Ñ Ð²Ñех прекраÑных дам и их отважных защитников – лучший выбор патриотичеÑких пеÑен. Подарите Ñвоим любимым лучший праздник в лучшем ночном клубе города ”, sau „Hotelul … împreuna cu restaurantul, felicita toti barbatii cu ziua aparatorilor tarii. Hotelul … în ziua de 23 februarie, ofera reduceri pentru toti barbatii în marime de 20%, la toate ofertele noastre!!!”, sau felicitari la radio: „Îl felicit pe sotul meu Ion si pe fiul meu Vasilica, de 3 ani, cu ocazia zilei de 23 februarie”.
Perpetuarea acestei false sarbatori si îmbratisarea „valorilor” acesteia de catre tinerii nostri ne pune în garda; daca aceasta zi, cu o semnificatie tragica pentru acest pamânt chinuit, este înca tinuta la rang de sarbatoare, înseamna ca sistemul nostru de educatie si învatamânt din ultimii 20 de ani, nu si-a îndeplinit misiunea, înseamna ca sutele de angajati ai Ambasadei Federatiei Ruse la Chisinau alaturi de coloana a cincea, tot mai vizibila în ultimul timp, îsi justifica pe deplin salariile, soldele si alte genuri de plati pentru motivare si recunostinta.
E timpul sa corectam aceasta greseala, este nevoie sa recuperam ceea ce a fost omis deliberat sau din nestiinta timp de 20 de ani, trebuie sa ne salvam viitorimea, devenita prizoniera a dezinformarii si propagandei metodice, trebuie sa ne eliberam de falsele valori, de vechile tipare si de himericii eroi semizei.
Trebuie sa începem cu ceva. Astazi, în sedinta plenara a Parlamentului Fractiunea Partidului Liberal, va solicita Ministerului Educatiei sa organizeze, în aceasta zi, ore obligatorii de dirigentie, pentru explicarea adevaratei semnificatii a acestei zile, de 23 februarie, pentru noi, cei din Republica Moldova, lucru poate insuficient la aceasta etapa, dar absolut necesar, mai ales pentru cei care vin din urma noastra.
P.S. Am refuzat desigur sa-i satisfac solicitarea vechii cunostinte privind uniformele militaresti, dar as regreta profund daca acesta ar repeta „performanta” consateanului meu, la capitolul binete.
SURSA: Blogul lui Valeriu Munteanu
