Contrar specificului sarbatorii, incarcat de semnificatii spirituale si familiale, dezbaterea s-a purtat in termenii obisnuiti, adica in cei ai cinismului, egoismului si superficialitatii. Cu mici exceptii (vezi articolul Victoriei Nedelciuc de pe soros.ro si studiul Olgai Cojocaru de pe theblacksea.eu), atitudinile actorilor implicati au continut o doza prea mare de isterie si nerabdare.
Ma refer, in primul rand, la actorii politici, care, in buna traditie est-europeana, au generat si in 2013 conflicte geopolitice artificiale pornind de la chestiuni prin definitie socioculturale.
Pe de o parte, am vazut cum liberalii au profitat de ocazie, impunandu-si punctul de vedere in fata membrilor sovaielnici ai coalitiei proeuropene, consolidand simpatiile unei categorii de public fata de partidele lor. Pe de alta parte, am vazut cum comunistii au ratat ocazia sa taca, insultand agresiv, in stilul lor consacrat, toti sustinatorii proiectului, jucandu-si rolul patetic obisnuit.
S-a facut totusi un salt, inca din perspectiva comportamentului centristilor. De data aceasta, presedintele democrat al parlamentului, intr-un moment de sinceritate indusa, s-a adresat deputatilor cu acel memorabil „Suntem in seara de Craciun, domnilor deputati, sa va fie rusine!” din 24 decembrie. Retinem cu totii prilejul adresarii lui Corman, deci nu mai e nevoie sa insist asupra acestuia.
Cert este ca asumarea Craciunului romanesc, deci si european, de catre aceasta categorie de demnitari moldoveni este un lucru remarcabil, incarcat de simbolism, dar izvorat inclusiv dintr-un soi de oportunism politicianist.
Cu alte cuvinte, diferenta dintre asumarea oficializarii Craciunului european in 2010 si asumarea lui de acum, pe final de 2013, tine de asumarea tacita a unor „reforme” culturale, venite la pachet cu reformele tehnice despre care tot vedem si auzim prin presa.
Abia in 2013 puterea a demonstrat ca optiunea RM este Uniunea Europeana. Iar ca reformele au venit acum, dupa parafarea acordului de asociere si nu dupa semnarea acestuia, sau si mai departe, dupa aderare, ar trebui sa ne bucure.
Este, ce-i drept, doar o etapa intermediara pana cand vom avea si noi un singur Craciun, romanesc, inaintea celui rusesc, dar e bine ca ne miscam in directia corecta.
Ma gandesc cu groaza la reactia mitropolitului Vladimir Kantarean din cadrul Patriarhiei rusesti, dar am certitudinea ca schimbarile in bine vor veni de la populatia care va intelege sa treaca peste puterea propriei obisnuinte (vorba fabulei lui Pittis) de dragul alinierii la practicile social culturale europene. Iar atunci nimeni nu le va mai putea dicta moldovenilor ce sa faca, nici macar Biserica rusa.
In aceeasi ordine de idei, cred ca ar trebui sa punem respectiva obisnuinta pe seama influentei traditiei rusesti, care s-a implantat intr-atat de adanc in mentalitatea romanilor din stanga Prutului dupa anexare si ocupatie, incat va fi nevoie sa fim luati de un nou val de reforme, la fel de viguros, chiar daca nu la fel de brutal, conform principiului „cui pe cui se scoate”.
Noroc de Uniunea Europeana si de omogenizarea practicilor sarbatorilor populare, fie acestea si cu niste elemente religioase din ce in ce mai fade. Iar cu si mai mult noroc, alaturi de niscaiva tact si munca, vom ajunge in urmatoarea faza, cea a asumarii identitatii nationale romanesti, cu sau fara Unire. Pentru ca, nu-i asa, daca extragem rusul din moldoveanul est-prutean, obtinem usor un roman vest-prutean?