Asa am ajuns sa fim crescuti într-un mediu deformat si plin de minciuna. si tot asa am ajuns sa traim în cateva lumi paralele. La scoala învatam istoria romanilor, limba si literatura romana, pe frontispiciul liceului sta scris ”romano-…..”, iar pe strada si în curte toti erau moldoveni care vorbeau moldoveneste. Copii fiind, nu ne puneam prea multe întrebari, iar cand aveam si noi un moment de iluminare pentru a ne exprima, adultii ne taiau cheful cu traditionalul ”. Înca esti mic si nu întelegi. Vei creste mare si vei întelege mai bine”. Uram raspunsurile de felul acesta, chiar daca de multe ori adultii aveau dreptate. Însa nu si în cazul acesta, pentru ca riscau sa sustina ”mediocritizarea” propriilor odrasle. De fapt, de prea putine ori am pomenit ca parintii cuiva dintre colegii mei de generatie sa le dea acestora din urma lectii de istorie sau cultura (identitate, în general). Mai multe am învatat cu totii mai tarziu, în mare parte prin participare si situatii în urma carora am avut de suferit personal.
Totusi, ne pomenim azi privind în urma prin imensul val de ceata aruncat asupra copilariilor noastre, care s-ar fi putut sa nu existe daca lucrurile ar fi mers în directia corecta. Îi vedem pe cei din spatele tejghelii de unde închiriam casete cu filme piratate, spunandu-ne într-o limba necunoscuta de noi pe atunci, ”semi lei za sutku!”; le vedem pe vanzatoarele de la alimentara care se prefaceau ca nu ne auzeau cand le rugam sa ne dea o franzela, dupa care întrebau sarcastic, ”a mojet bati tebe baton?”; îi vedem pe mestesugarii de prin ateliere de reparatie a bicicletelor care ne radeau în nas pentru ca nu stiam ce e aia ”cervonet”; le vedem pe vanzatoarele de la chioscurile de ziare care atunci cand le ceream ziarul Timpul ne întrebau îmbietor ”a mojet lucise vam Kamsamolku”? si tot asa.
Am trecut cu totii prin lucruri de felul acesta si cu totii am avut mereu de ales între a le raspunde într-o rusa stalcita sau a le vorbi în limba ta, în calitate de roman moldovean care nu se simte inferior în fata colonizatorilor de alta data si a rusofonilor de astazi. Desigur, mai existau si mai exista foarte multi colegi de ai mei care atunci cand li se raspunde cu ”Ia ne panimaiu! Gavarite na narmalinom iazake!”, ei raspund cu ” Ah, da?! Sa vedem daca întelegi acum limba oficiala a tarii în care traiesti! Mai du-te-n ….!” si a caror abordare nu o împartasesc, dar o înteleg perfect. Ei sunt cei care simt durerea si care sunt nedreptatiti, cei care îsi vad de treaba fie în cadrul unor relatii furnizor-client, fie în cadrul academic, fie într-un cadru amical si se simt minoritari.
Acum cateva saptamani, un jurist rusofon scria ca daca un rus se afla într-un grup de moldoveni, atunci toata lumea va vorbi ruseste. Este un tipar în mare parte adevarat si pe care ramane greu sa-l spargi. Atat acum, cat si în urma cu 15 ani, ne cruceam la aceeasi sesizare. Atat acum, cat si în urma cu 15 ani, îl catalogam drept ”nationalist” pe cel care îndraznea sa rupa barierele psihologice din mentalitatea de sclav a majoritatii moldovenilor. Ma întreb atunci, daca vedem cat am avansat în alte domenii, cat de mult am avansat în cautarea raspunsurilor la întrebarile ”cine suntem si ce meritam?”
Tot acelasi cetatean moldovean rusofon vorbea despre politicile culturale si lingvistice din RM ca despre unele foarte indulgente, dar în acelasi timp ineficiente. Îi dau dreptate si de aceasta data, or statul acesta n-a avut decat în primii sai ani de independenta o politica oarecum coerenta în ceea ce priveste diminuarea consecintelor rusificarii de 2 veacuri. De prin 1994, însa, s-au cam terminat încercarile, invocandu-se tot soiul de motive care mai de care mai penibile si deloc demne de un stat independent. De fapt, sunt mai multe idei ale autorului pe care le împartasesc si a carui atitudine o respect, acesta numarandu-se printre rusofonii care-si declara dorinta de a învata limba oficiala a statului cu care se identifica. O singura remarca as avea, totusi, care se refera inclusiv la numerosi romani moldoveni: societatea moldoveneasca nu are cum sa fie romanizata, iar limba vorbita nu are cum sa nu fie romana, pentru ca tot ce e necesar acum este triumful democratiei, a normalitatii si al dreptatii, or nici anexarea de la 1812 de catre imperiul tarist, si nici ocupatia de la 1940, nu au fost niste culminatii ale unor procese firesti, ci niste acte ilegale si condamnate inclusiv de catre comunitatea internationala. Deci, din punctul asta de vedere, nu sunt altceva decat niste anomalii.
SURSA: Blogul lui Tudor Cojocariu