Si înainte de anii ’90 propaganda sovieto-rusa miza pe implantarea în mentalul bastinasilor a conceptului de prietenie „moldo-rusa”, a carei obiectiv pe termen mediu era deznationalizarea acestora. Mecanismul e simplu: mai întâi te apropii de tinta, îi câstigi încrederea, apoi îl ataci, exact ca vipera care te musca dupa ce ai ocrotit-o în sân. Vedem si astazi ca Federatia Rusa si-a pastrat discursul insultator la adresa moldovenilor, unul dintre exemplele relevante fiind afirmatia patriarhului rus Kiril, care spunea ca RM face parte din ”lumea rusa”, adica din acelasi spatiu spiritual si cultural ca si Rusia. Nu trebuie sa fii doctor în teologie sau în istorie pentru a realiza ca afirmatia n-are nici o legatura cu adevarul, istoria sau bunul simt.
Revenind la bilingvism si la semnificatiile acestuia pentru noi, trebuie sa avem în vedere sensul acestui termen. Ar fi eronat sa consideram ca el tine doar de cunoasterea a doua limbi. Afirm acest lucru pentru ca semnificatiile merg mult mai departe si tin de asumarea unor identitati, iar în cele mai nefericite cazuri, de înlocuirea identitatii initiale cu una straina. Si nu ma refer doar la identitatea nationala aici.
Totusi, mesajul pe care îl transmit „elogiatorii” bilingvismului este unul care porneste de la falsa premisa ca bi/„tri”/„cuatro”/„cinco”-lingvismul se refera strict la cunoasterea unor limbi adiacent celei materne. Respectiv, bilingvismul presupune ca individul se naste având nu una, ci doua limbi materne. Iar daca limba rusa e ridicata la rang de limba materna, atunci întelegem ca ne resemnam cu toate greselile si nedreptatile de la 1812 încoace. Mai mult, militarea pentru bilingvism ar însemna, în cazul nostru, ca o majoritate de peste 70% de etnici români ridica la rang de a doua limba materna limba unei minoritati care nu constituie mai mult de 20%, respectiv a celei ruse. Cum ne poate aduce treaba asta beneficii si cât de moraliceste corect este, înca nu-mi este clar.
În ceea ce priveste „divizarea societatii” si „consensul” la care îsi propun sa ajunga promotorii bilingvismului, merita sa facem câteva precizari. Acestia pornesc de la premisa ca oponentii bilingvismului îi blameaza pe cunoscatorii ne-rusi ai limbii ruse, precum si limba rusa de-a-ntregul. De fapt, acestia din urma sunt etichetati drept nationalisti si dusmani ai poporului rus. Nimic mai fals. Ceea ce vrem noi sa transmitem tine de promovarea unei ordini firesti a lucrurilor. Etnia majoritara sa-si aroge drepturile constitutionale, iar etniile minoritare sa-si asume rolul ca atare, fara a cere drepturi de natura sa submineze statutul majoritatii. În acest sens, amintesc de faptul ca în RM, cadrul legal si implementarea acestuia este unul deosebit de favorabil minoritatilor, în comparatie cu cel al multor alte state europene (vezi Franta, Germania, Anglia etc.) sau din spatiul ex-sovietic (vezi statele baltice). Deci nu bilingvismul ar fi solutia pentru reconcilierea populatiei dintre Prut si Nistru, ci functionarea institutiilor democratice. Astfel, nici minoritarii nu s-ar plânge la comanda de situatia lor si nici majoritarii nu s-ar simti straini la ei acasa.
O categorie cu totul aparte o reprezinta o parte dintre moldovenii plecati în strainatate si care se mândresc si sunt fericiti pentru ca au fost nevoiti sa învete ruseste. Nu putem ignora absurditatea unor afirmatii de acest gen, or în timp ce omul civilizat modern tinde sa actioneze într-o cât mai mare masura independent, ne pomenim cu grupari de moldoveni care sunt încântati pentru ca au fost fortati sa învete ruseste, prin asta recunoscându-si propria incapacitate de a lua decizii, de a se adapta unor medii si de a fi, în fond, proactivi. Ce am putea spune despre asemenea indivizi daca nu ca sufera de masochism si de tragicul sindrom Stockholm (care presupune ca victima îsi iubeste calaul)?
Totusi, dincolo de pretentiile nefondate ale „minoritatii imperialiste ruse” (concept lansat de prof. O.Serebrian si preluat de prof. D.Dungaciu), ramânem noi, bastinasii români moldoveni, vorbind despre patriotism si devotament fata de natiune, dar fara a cunoaste pe deplin care ne este Patria si Natiunea. Nici o academie de stiinta, nici o asociatie a istoricilor si nici o uniune artistica sau vreo alta instanta legitimata sa se pronunte în chestiunile privind limba, cultura, istoria, nu acrediteaza ideea unei patrii moldovenesti, a unei natiuni moldovenesti sau a unei limbi moldovenesti. Atunci cât timp va mai trece pâna când moldovenii din stânga Prutului vor urma exemplul moldovenilor din dreapta Prutului si vor întelege ca patriotismul lor se refera la Patria „de la Nistru pân’ la Tisa” (vorba Luceafarului Eminescu) si ca bravul lor atasament fasa de natiune nu poate exista în afara natiunii române?
SURSA: Blogul lui Tudor Cojocariu