Îi aduc pe cei de peste mari si tari, dar prefera sa faca rating politic si pe seama artistilor autohtoni raposati.
Înmormîntarile acestora, din Fondul de Rezerva al Guvernului, sunt ample actiuni de Propaganda mediatica ale unui sau altui lider de partid. Ca de obicei, ale unuia si aceluiasi lider, tot el si cap de guvern în împaratie.
Cazul Mariei Biesu este cel mai recent.
În 2000-2003 scriam pentru “Accente” si „Flux”. Ce-am scris ulterior am si editat în cartea „Demisionarea din Umilinta. Eseuri din Mahalaua Nebunilor”(Chisinau, ABC, 2003).
În „Basarabia fara intelectuali”, de pilda, notam:” Basarabia risca sa ramîna, în cel mai apropiat timp, fara intelectuali.
Cei din urma si cei de marca, în toti acesti ani de dupa 1994, cînd guvernarea în R Moldova a fost una procomunista, au ales caciulirea si slujul, comoditatea si banul curgînd gîrla, în comparatie cu parintii lor, care mureau, efectiv, de foame, iar acum, cînd fostii lor sefi au devenit niste deseuri urît mirositoare ale Politicii moldovenesti subordonate Moscovei, cauta alte umbrele spre a se adaposti, cu riscul pierderii propriei identitati. Cele mai elocvente exemple în perioada amintita sunt cazurile Druta si Biesu.”
Si tot asa, si tot asa mai departe, argumentînd.
„În 1992, fiind întrebat: „Sa înteleg ca si DVS sunteti unionista?”, M.Biesu a raspuns:” Asa este. De mica, odata cu laptele matern, mi-a intrat în sînge si românismul.
Sînt românca si cred ca orice român, orice patriot este dator sa se gîndeasca la reîntregirea Patriei. Iar eu sunt patriot convins! Nicicînd nu m-am gîndit sa plec de aici. Cu atît mai mult acum, cînd e în toi lupta pentru revenirea Moldovei la sînul Patriei-mama”(Tineretul Moldovei, 21 februarie 1992)
Implicarea sa(si-a lui Druta, evident) de mai departe demonstreaza contrariul. S-a vazut cît de convins e patriotul nostru. În foarte scurt timp, de dragul milionului dat anual Festivalului Casei, Doamna cade în bratele Partidului Democrat Agrar, care ta-a-are mai iubea Opera, sustine electoralele si declaratiile în sprijinul lui Snegur, Motpan, Sangheli, Lucinski, Voronin.”
În materialul „Groparii demnitatii noastre” din acea perioada notam:” În R Moldova nu se mai gaseste nici macar într-o pravalie bun-simt si demnitate nationala.
„Pentru o idee merita sa mori”, ne spun eroii lui Ilie Ilascu. În timp ce 3 din ei sunt scosi din temnitele igorsmirnoviste si asezati în fata senilelor cazacesti din repubClica de la Tiraspol, Prima Doamna a Scenei Lirice din Chisinau evolueaza în capitala despotismului mondial, etalînd adevarata fata a unui mare talent lipsit de caracter si de orice simtire nationala. Dupa Curbet, iata ca si M.Biesu, în urma sustinerii unui concert la Tiraspol, intra în posesia Ordinului si a titlului onorific de „Artist emerit al RMN”. În aceste nevremi nimic nu poate fi mai ciudat decît sa admiri un artist al poporului din URSS, cavaler al Ordinului Lenin si laureat al Premiului de Stat din URSS, plimbîndu-se la brat cu pseudopresedintele Igor Smirnov pe Aleea de trandafiri a vilei acestuia din Tiraspol. De ce artistii basarabeni n-au curaj sa-i dea peste mîna unui Stalinel modern, care-si permite sa faca harakiri dintr-o Moldova sfîrtecata cu nemasurata cruzime? Artisti de talia M.Biesu nu stiu sa renunte la „tinichelele” celor ce pun pe rug fiinta orfana de viitor a Basarabiei, iar ocîrmuitorii ei nu stiu sa ceara Rusiei(ca succesoare a URSS)si Germaniei, în calitate de coparticipanti la crima diabolica de la Ialta, despagubiri morale si financiare pentru cotropirea si frîngerea pamîntului stramosesc, pentru cei cazuti în razboaiele în care a fost implicata URSS, pentru cei deportati cu milioanele, pentru cei înfometati, pentru cei asfixiati de Cernobîl, pentru cei cazuti si schingiuiti în Afganistan…
Cînd îsi vor cere scuze marii vinovati, îngenunchind în fata istoriei contemporane, pentru vînzarea Basarabiei române si consecintele acestei vînzari?
Cînd vor repara propria lor crima monumentala si vor purcede la decolonizarea acestor teritorii? Or, se stie de cînd haul, ca o crima nepedepsita duce la comiterea altor crime si tot asa…”
În „Muflonii Natiunii,1” scriam despre favorurile de milioane acordate de Voronin pentru concertele si filmele documentare, dedicate distinsei doamnei a scenei noastre lirice.
În eseul „Înainte, spre ultimul drum” scriam tot despre „un fenomen nativ de importanta internationala, care a cunoscut avîntul în secolul XX si prabusirea iminenta în bratele lui Smirnov si a cazacilor sai la începutul mileniului 3. „Personalitati multe, caractere putine”, ar fi scris azi Eminescu, ascultînd pseudointelectuali cu voci unice, cum fac sluj la curtile etern de trecatoare ale Prostiei. Acestia nici n-au chef minim macar sa constientizeze diluviul maxim spre care duc, pe umerii lor de gropari ai demnitatii noastre, trupul semanat cu rani, abia însufletit, al Basarabiei”.
Atunci, repet: atunci n-am menajat „intelectul” si colaborationismul permanent al unor mari artisti, la fel cum sub nici o forma n-am neglijat valoarea lor artistica indiscutabila.
Ba mai mult. Chiar scriam în „Atentat la Vesnicie”(Chisinau, Grafema Libris, 2007):” Steaua cu numele Maria Biesu a rasarit întru neapunerea neamului nostru în Univers. Cred ca nu vom gresi cu nimic daca am spune ca vocea ei(!) a înaltat cupole sonore în zari, eternizînd acest tarîm în hrisoavele cerului nemarginit.”
Am scris acestea demult…
Acum nu-mi fac mea culpa, desi poate-am fost prea dur pe atunci. Poate…
Desi n-am atins nici cu o litera harul divin al inegalabilei noaste artiste, în viziunea mea un mare artist trebuie, chiar e obligat sa fie un model de patriotism, verticalitate morala si demnitate nationala.
…În ultimii 2 ani doamna a fost oarecum izolata de Putere.
Telefona aproape saptamînal la numarul meu de domiciliu, dupa fiecare punere pe post a emisiunii televizate „Templul Muzicii”, realizate de sotia mea, Natalia Vasilcau.
Nu mi-a reprosat însa niciodata despre cele scrise si publicate în 2000-2003.
Despre ce-am scris în 2007, cred, nu va sti nicicînd.
Avea mereu impresii bune despre artistii buni si era indignata la culme de nulitatile care, practic, au cucerit toate televiziunile, radiourile, tot „globul Moldovei”, ca sa ne reamintim si de Motpan.
Personal, consider ca Maria Biesu a fost un destin tragic, ca si Basarabia însasi, trecuta din mîna în mîna, vînduta la taraba istoriei, pierduta aiurea la carti si tot asa, de sute si sute de ani, necontenit.
A fost un nume notoriu, de care s-au folosit si comunistii sovietici, si agrarienii, cu Snegur inclusiv, si lucinskistii, si comunistii lui Voronin, mai ales.
Voronin, în schimb, a omagiat-o si-a sustinut-o cel mai mult dintre toti presedintii (semi)Moldovei.
Sa nu uitam ca si Maria Cebotari a fost interpreta preferata a lui Hitler.
Si, zice-se, nu doar atît…
Dupa înlaturarea comunistilor de la Putere, liderii Aliantei, trebuie sa recunoastem, în afara de bugetul acordat pentru Festivalul prioritar( act legiferat tot de comunisti!) nu prea au obosit-o cu prezenta si elogiile lor, fara de care Doamna nu mai putea trai.
Nici filme nu i-au mai turnat, nici scolilor si strazilor nu le-au daruit numele ei, nici monumente nu i-au înaltat.
Acestia n-au avut timp sa vina nici la deschiderea, dar nici la închiderea Festivalului patronat de Ea, cu exceptia lui Vlad Plahotniuc, fundatia caruia, „Edelweiss”, i-a fost sponsor general anual, din 2009 pîna-n 2011, Domnia Sa acordîndu-i si bani la jubileul de 75 de ani, si în fiecare zi de nastere, si o masina de spalat si alte mici atentii, care pretuiesc mult în ochii si inima unui Artist de 24 carate!
Acum, cînd PrimaDona nu mai poate telefona si nici protesta, toti liderii Aliantei în cor o vor plînge, în fata camerelor de televiziune, bineînteles.
Si vor uita ca-n iarna lui 2012, Ea, cu sora dînsei si cu rudele acesteia, s-au ghemuit într-o singura odaie, din cauza pretului prea mare ce urma sa-l achite pentru încalzirea autonoma a casei.
Este clar: Primul ministru n-avea cum sa stie si de aceasta.
Abia acum, în Israel fiind, a aflat de la A. Onceanu, primul sef al Comisiei guvernamentale de organizare a funeraliilor raposatei artiste si, ispasindu-si pacatele la Ierusalim, a hotarît sa preia de urgenta chiar el conducerea Comisiei respective, fiindca el si numai el e politicianul nr.1 al (semi)Moldovei si asa va trebui sa ramîna!
Iar ratingul sau politic pe seama doamnei Biesu, pur si simplu, n-are cum sa nu creasca vertiginos.
Lucru cert: Maria Biesu, deputat în Sovietele Supreme ale URSS si RSSM de toate legislaturile, în detrimentul unei familii si-a unei cariere internationale ratate, s-a jertfit cu desavîrsire pentru arta din Basarabia, acest meleag smuls cu puterea armelor de rusi din trupul Regatului Românesc, în hotarele caruia s-a si nascut la 1935.
În satul Volintiri din Judetul Cetatea Alba, din Basarabia Româna!
Chiar daca doamna Biesu a preferat sa-i spuna pîna si-n testamentul lasat mostenire: „Patria mea iubita—Republica Moldova”.
De teama cui, oare?
De teama posibilei reveniri a comunistilor la guvernare?
Dumnezeu sa ne ierte în veci!