Ce-a urmat – te depaseste, dar acest fapt tu n-o sa-l împartasesti degraba nimanui. Lacrimile de recunostinta ale camarazilor tai, carora le-ai dat pumni în gura si i-ai înjurat de mama pentru ca sa-i scoti din paralizie, te magulesc si tu te complaci în starea de erou – un nou statut social atribuit tie de acea clipa divina în care, printr-un miracol, n-ai devenit las.
Peste doua nopti, în fata unei ambuscade trase la indigo, Filea n-a avut norocul tau, a celui care, din mila Domnului, si dupa 18 ani, îti porti numele propriu ca pe un loz câstigator. Numele lui îl poarta acum o stradela de la Petricani, ferita de ochii veteranilor celui de-al II-lea Razboi Mondial, ca sa nu le traumam psihicul exploziv de eroi nascuti legitim dintr-o glorie militara intangibila pentru bastarzii unui „razboi de rahat”. Tara lor nu mai este, iar ei, se mai nasc si astazi prin clone de ostasi internationalisti. Tara ta exista, dar eroii tai înca nu s-au nascut în psihologia colectiva, ramânînd „embrioni” indezirabili pentru o societate în deriva, care doar în virtutea unui instinct ancestral, va reveni odata „subliminal” la matca.
Daca scoteai cuiul, totul s-ar fi sfârsit în 4 secunde. Nu l-ai scos. Si filmul se va tiraja într-un numar infinit de exemplare, iar tu de milioane de ori vei fi ba las, ba erou, ca si atunci, în acea noapte. Eroii cazuti atunci au sansa sa se nasca prin a se acoperi de glorie în sânul unui popor maret, care vrea sa revina la matca, sau… sa moara în pântecul unei societati de consum, ce va ramâne în deriva pâna la ultimul soldat, care mai lupta în transeele acelui razboi. Tu esti unul dintre ei, si tu, „Comandiriule”, vorba lui Lioha, „nu ai voie sa mori”, pâna nu reusesti, adaug eu, care te cunosc mai bine decât toti prietenii si dusmanii tai.