Amintesc ca aceasta prevedere legala a fost introdusa ca reactie la atacurile raider din anul 2011 asupra institutiilor financiare, printr-o asumare de raspundere de catre Guvern. La scurt timp, legea respectiva a fost declarata neconstitutionala, pe motiv ca a fost încalcata procedura de adoptare. Guvernul a revenit cu un text identic, care a fost aprobat prin procedura legislativa obisnuita.
De atunci, ministrul justitiei a facut uz de acest drept de cîteva ori. Executorii a caror activitate a fost suspendata, sunt bine cunoscuti opiniei publice. Sunt cei care au fost implicati în atacurile asupra Agroindbank, Banca de Economii,Regiei de Transport Electric, S.A. Aroma etc. De fiecare data, ordinul ministrului era suspendat de Curtea de Apel Chisinau cu viteza luminii, chiar daca, în fiecare caz Colegiul disciplinar constata ulterior abaterea grava si aplica sanctiuni disciplinare, de regula retragerea licentei.
Daca le pui una lînga alta – ca sunt vizati de fiecare data aceiasi executori judecatoresti, ca imediat cum este suspendata activitatea unuia din ei – judecatorii (în mare parte aceiasi) imediat suspenda ordinul ministrului, ca foarte repede dupa ce se pronunta decizia de sanctionare de catre Colegiul disciplinar al executorilor – aceste decizii sunt anulate de judecatori – se întelege ca aceasta prevedere legala încurca la multa lume sa traiasca asa cum vrea.
Ce va decide Curtea Constitutionala – vom vedea în curind…
