08.08.2011

Oleg Efrim: AMNISTIA! ..not to be"¦

Recent, ministerul justitiei a refuzat o solicitare de a promova o lege privind amnistia, venita de la Presedintele interimar Lupu. in contextul viziunilor noastre diferite referitor la conducerea Consiliului de reforma a organelor de drept, acest refuz imediat a fost trecut in contul relatiilor Lupu-Efrim. Presedintele interimar, nu a intirziat sa caute cine sta in spatele acestei decizii, respingind din start argumentele ministerului si invinuindu-ne ca aceasta decizie ar fi contrar regulilor unei guvernari responsabile.
Oleg Efrim: AMNISTIA! ..not to be"¦


Sunt ferm convins, ca o guvernare responsabila nu amnistiaza infractorii doar pentru ca e o sarbatoare. Actele de amnistie,trebuie sa fie bine gindite, sa se prognozeze impactul pe care il va produce in societate si sa contribue in final la realizarea politicii punitive a statului. 

Presa a scris despre actele de amnistie adoptate pina in prezent. Am sa subliniez, ca legile privind amnistia din 2004 si cea din 2008, continua sa produca efecte. Dupa modificarile esentiale la Codul penaldin 2006 au fost eliberati peste 2000 detinuti. Reforma penala din 2008 a dus la ameliorarea situatiei penalela peste 2800 persoane. Drept rezultat, numarul detinutilor a scazut de la aproape 11000 in 2004 la circa 6000 in 2011.

Aici mai trebuie de mentionat un fapt. Alarmant, de altfel. Din cei 4067 condamnati care isi ispasesc pedeapsa in penitenciare, 3058 se afla aici pentru a doua sau a treia oara!

Acum, la solicitarea Presedintelui interimar, ar fi trebuit de eliberat inca circa 600 persoane. Dupa statistica mentionata deja, vreo 2/3 urmau sa revina in scurt timp inapoi. si toate astea se propun a fi facute, atunci cind societatea e alarmata de cresterea nivelului de criminalitate.

Voi insista asupra faptului, ca aplicarea excesiva a actului de amnistie contribuie negativ asupra constiintei si culturii juridice a populatiei. Nu trebuie de admis ca autoritatea legii sa fie compromisa, iar ordinea de drept - anihilata.

P.S. Presedintele tarii, chiar daca este doar interimar, are drept de initiativa legislativa si poate promova un proiect privind amnistia. Sau, sa gratieze, in mod individual. Doar, sper sa nu mai fie persoane ca si dna Focsa,supranumita de presa “Cea mai „prolifica“ escroaca”".

P.P.S. Astazi am primit un mesaj de la un bun coleg de al meu. Il reproduc integral:“Felicitari pentru respingerea traditiei idioate de a destabiliza sistemul de constringere penala cu ocazia aniversarilor. Mai ales dupa ce si asa s-au redus destul de mult sanctiunile. Sper ca o sa aveti sustinerea politica pentru a Va mentine pozitia”.