Într-un fel, aceste succese creeaza si anumite probleme, pentru ca exista un decalaj între succesele politicii externe si perceptia situatiei în care se afla tara de catre populatie. Or, multi au reactia ca aud constant de la televizor despre succese, dar viata e la fel de grea ca si înainte. Si acest decalaj nu poate fi înlaturat rapid, pentru ca succesul initiativelor externe deseori se face resimtit abia peste câtiva ani. Iar Moldova, în mare parte, se afla în acea zona gri dintre lansarea unor procese pozitive si resimtirea efectelor acestora câtiva ani mai târziu.
Una dintre realizarile concrete în relatiile cu UE care se face deja resimtita tine de liberalizarea transportului aerian. Acordul cu UE privind crearea unui Spatiu Aerian Comun va fi semnat în curând, însa deja în anticiparea acestui acord piata aeriana a Moldovei este mai deschisa ca niciodata, preturile au scazut considerabil fata de nivelul la care erau acum 2-3 ani si mai multe companii deja zboara la Chisinau. Aceste efecte se vor accentua si mai mult dupa semnarea acordului propriu-zis.
Cât despre scaparile în relatiile cu UE, acestea tin în primul si în primul rând de viteza în general slaba a reformelor în Moldova si mai ales de lupta practic inexistenta cu coruptia, de faptul ca climatul investitional nu s-a îmbunatatit si, prin urmare, este putin probabil ca Moldova va putea atrage investitii straine serioase. Aceste lucruri, evident, înseamna ca dezamagirea populatiei fata de guvernare va continua sa creasca, indiferent de succesele politicii externe, care este secundara ca importanta pentru majoritatea populatiei.
Criza consuma o buna parte a atentiei si resurselor politice si economice ale statelor UE. Dar acest lucru nu înseamna ca UE înceteaza sa aiba o politica externa. În fond, UE s-a aflat cea mai mare parte a existentei sale în criza. În anii ‘50, au existat câteva crize profunde legate de integrarea europeana, tinând de nedorinta statelor de a lansa niste procese de integrare politica sau de securitate.
Aparitia Comunitatilor Europene în anii ‘50 a fost un rezultat al esecurilor de a lansa integrarea europeana pe un fagas politic si de aparare. În anii ‘60 UE a trecut prin criza «scaunului gol», initiata de Franta, care a mai si blocat aderarea Marii Britanii la UE. În anii ‘70 UE a intrat în faza «sclerozei europene», partial cauzata de problemele economice ale Europei de atunci. În anii ‘80 Margaret Thatcher a instigat mai multe crize politice în UE, iar în anii ‘90, în contextul razboaielor din Balcani, credibilitatea UE ca jucator international era la pamânt. Deci, de la creare încoace, cea mai mare parte a istoriei sale UE s-a aflat în tot felul de crize. Si în pofida acestor crize – UE a devenit cea mai de succes structura integrationista din istoria umanitatii si a tot acceptat si acceptat noi state membre. Deci si criza economica actuala este o problema, dar am toata încrederea ca UE va trece si peste ea.
UE a salutat alegerea presedintelui si acum spera ca în urmatorii ani elitele politice îsi vor îndrepta întreaga energie politica în directia reformelor, astfel încât, în câtiva ani, R. Moldova sa se transforme dintr-o «poveste de succes» într-o «realitate de succes».
Tinerii cu studii în afara sunt la fel ca si tinerii cu studii facute în Moldova. Unii sunt motivati, altii mai putin. În acest sens nu as face careva distinctii. Universitatea este doar o unealta care îti faciliteaza autodezvoltarea. În era internetului poti fi un lenes la Oxford sau poti fi un student conectat la cele mai noi tendinte în educatie la Chisinau. Sunt o sumedenie de carti sau prelegeri excelente pe internet. Ceea ce conteaza e sa ai curiozitatea intelectuala si dorinta de a le absorbi. Deci în acest sens conteaza în primul rând calitatile personale ale fiecaruia. Sunt multi tineri si cu studii în afara, si cu studii în Moldova care nu rezista mult în structurile de stat, dar sunt si tineri care lucreaza pentru aceste structuri de ani de zile – si locul în care si-au facut studiile conteaza mai putin. În acest sens problema structurilor de stat tine mai degraba de faptul ca deseori nu pot pastra personalul calificat, sau acesti specialisti nu sunt apreciati la justa lor valoare si, prin urmare, sunt insuficient promovati.
Referitor la Moldova – cred ca daca tara noastra ar implementa reforme serioase în urmatorii 7-8 ani, atunci la sfârsitul acestei perioade ar putea deveni un candidat la aderare, si dupa înca 7-8 ani de reforme ar putea ajunge în pragul aderarii la UE. Dar aceasta ar presupune peste un deceniu de reforme constante si ambitioase.
Biserica poate avea o pozitie, ca si orice alta organizatie. Însa principiul fundamental de care trebuie sa se ghideze toti în Moldova este consfintit chiar în Constitutia RM, articolul 16, care prevede destul de clar ca «Toti cetatenii Republicii Moldova sînt egali în fata legii si a autoritatilor publice». Atât. Deci daca Biserica are careva pretentii – atunci aceste pretentii sunt fata de Constitutia Republicii Moldova. Legea antidiscriminare nu schimba situatia existenta din RM, ci vine doar sa explice si sa dezvolte niste principii deja consfintite si valabile pe teritoriul tarii prin constitutia acesteia. Toate statele europene democratice au astfel de legi si nu a venit sfârsitul lumii în niciunul dintre ele, inclusiv în tari ortodoxe, precum România, Serbia sau Grecia.
În R. Moldova cam toate sectoarele si domeniile sunt profund afectate de coruptie. Unele domenii sunt putrede de coruptie, altele înca nu – dar în curând vor fi… Asta e cea mai mare problema, atât de politica interna, cât si externa. Fara a lupta cu coruptia nu va fi posibila atragerea investitorilor straini, crearea unor noi locuri de munca, mentinerea unor forte democratice la guvernare sau apropierea de UE. Si nu trebuie sa ne facem iluzii ca acest fenomen ar exista peste tot.
Sigur, coruptie exista si în Franta, si în Polonia, si în România, dar amploarea coruptiei din R. Moldova este mult, mult mai mare. În acele state exista coruptie care e un fel de furat pe ascunselea, noaptea, sa nu te vada nimeni. Dar în R. Moldova întregi institutii de stat sunt deturnate de interese corupte, se fura ziua si cu capul sus. Stiti ca, conform indicelui perceptiei coruptiei Transparency International, Moldova este mai jos decât Tunisia lui Ben-Ali, liderul rasturnat de la putere pentru coruptie în ianuarie 2011?
Rusia a facut o sumedenie de erori în detrimentul sau. Uneori si-a supraestimat influenta – si în perioada memorandumului Kozak, si atunci când credea ca prin embargoul vinului va pune R. Moldova în genunchi. Diplomatia rusa este foarte axata pe mentinerea dialogului cu niste forte politice si sociale de la Chisinau care îi sunt comode ca interlocutori, dar nu foarte reprezentative. Si fostul ambasador rus la Chisinau a facut foarte multe ca sa antagonizeze opinia publica din Moldova si sa submineze imaginea Rusiei. Rusia are foarte multe carti tari în Moldova, dar nu a stiut sa joace prea bine cu ele. Si Chisinaul trebuie sa-i multumeasca pentru aceasta.
