Dragi prieteni si neprieteni, eu nu am întrat în politica cu scopul de a face cariera sau bani si a aduna bogatii, asa cum au facut-o si o fac, din pacate, destui. Altfel, RM nu era cel mai sarac stat din Europa, iar cei care au folosit si folosesc guvernarea, n-ar deveni milionari peste noapte. Multe cunosc, multe am vazut, dar asa strategie, pentru prima data observ. “Hotul striga vine hotul!” e ziua de ieri, FURA SI ATACA, genial,nu? Cine va mai crede, în cazul în care lucrurile vor iesi la suprafata? Scuzati, va rog, nu despre asta am dorit sa vorbesc astazi, altfel va fi si mai rau. Tacerea câte odata e de aur, daca vrei sa fie si mai bine. Apropo, strategia prevede si aceasta tacere. Gândit foarte bine, este alternativa, este, numai ca, doar cu comunistii, dar cine o sa se duca cu ei? Ghimpu? Nu, nici într-un caz. Atunci cine? PD? Nu, nici ei, le-am taiat podul, nu le mai ajung voturi. Împreuna cu PL, nu. Ghimpu si PL devin sinucigas. Atunci cine? Ce, nu va este clar, “eu”, da, numai “eu”, eu pragmaticul. De mine depinde totul în lumea aceasta, îsi zice permanent pragmaticul, cine n-a înteles e problema lui. Doamne, îti multumesc, ca, pe lânga caracterul impulsiv pe care mi l-ai dat, mi-ai dat sa am pe alocuri si rabdare, în mod special atunci când trebuie sa aleg drumul nostru, fie european, sau înapoi în bratele celor care ne-au ocupat. Sa aleg între bani, pentru binele meu, si lupta continua pentru a schimba într-o buna zi si viata celor care de 200 de ani traiesc în umilinta si saracie.
Dar sa revenim la buzunar. Mare ticalos trebuie sa fii, întelegând ca pentru Ghimpu si PL mai important decat AIE nu exista nimic, fiindca Alianta si buna guvernare înseamna ruperea din ” labele” celor care au distrus partial Tara românilor, dar în primul rând pe românii moldoveni, urmasii lui Stefan cel Mare si Sfânt, la monumentul caruia se închina toti netrebnicii, ca sa nu zic altfel. Da, mare ticalos trebuie sa fii, doar din motivul ca nu-l poti subordona pe Ghimpu, ca PL nu-i de acord cu o guvernare autoritara, ca Ghimpu nu tine cu mine în lupta cu Plahotniuc. Oare e greu de înteles ca si Unul si Altul si toti ceilalti suntem trecatori. Peste ani n-ai nevoie nici de functii, nici de bani, totul e în trecut, ramâi doar cu oamenii si moartea în fata, care te va duce, fie în rai, fie în iad. Banii, banii, mânca-i-ar… Se spune ca banii nu aduc fericire (se are în vedere banii murdari) dar, oricum, viata arata ca unii se vad fericiti. Eu, si înca foarte multa lume, altfel credem, si stim ca banii si mai ales banii murdari, nu aduc fericire, din contra – necaz si blestem. Si atunci ne întrebam, unde-i fericirea.
Chiar te poti simti fericit? Poate, dar sunt sigur ca e o fericire temporara, dupa care neaparat vin zilele chinuitoare si fara de leac. O viata are omul, face oare sa-ti bati joc de ea? Nu cred! Viata trebuie sa fie una cu adevarat crestineasca, mai ales când esti alesul crestinilor, traita cinstit, cu demnitate si nu doar pentu tine sau pentru multi bani. Asa cum o traiesc marea majoritate a cetatenilor, inclusiv eu si familia mea, care n-am tins spre multi bani si, credeti- ma, ocazii au fost si nu putine pentu a avea si eu multi bani. Nu am avut si nu am nevoie de bani murdari, de bani multi si banii n-au fost niciodata o prioritate si un scop pentru noi. Alte valori am pus pe prim-plan.
Când am intrat în politica, prin 1987- 1988, împotriva celor care ne-au ocupat, împotriva comunistilor si a comunismului lor, în lupta cu KGB-ul URSS-lui, m-am gândit la bani? Am stiut eu sau altcineva ca aceasta lupta se va termina nu cu câtiva ani în Siberia, ci cu mandat de deputat, cu limba româna declarata limba oficiala, cu revenirea la grafia latina, arborarea tricolorului din nou pe acest mult patimit pamânt, Declaratia de Independenta si imnul “Desteapta-te, Române”, gratie abilitatii scriitorului, politicianului, academicianului Ion Hadârca, primul presedinte al Frontului Popular, fondator al caruia sunt si eu. Si, apropo, multi nu stiu, si-n primul rând din rândurile tineretului, ca, datorita cenaclului Alexe Mateevici, fondat si condus de Anatol Salaru, actualul ministru, si Frontului Popular, astazi am devenit liberi. Cu mare greu, cu multe jertfe, dar ne construim propria viata si viitorul european. Dar cel mai important, am contribuit împreuna cu colegii din alte republici sa distrugem URSS, imperiul tuturor imperiilor, daca îmi permiteti sa parafrazez, în mod negativ, desigur, cuvintele de aur adresate Regelui Burebista, “regele tuturor regilor”. Anume distrugând URSS si declarând independenta RM au aparut premizele pentru a realiza UNIREA celor doua state românesti, asa cum au facut-o cele doua state germane.
Si înca ceva. La început, nu eram atât de multi, iar unii dintre cei care se dau astazi drept mari unionisti, pragmatici stateau pe atunci în tufari, sau continuau sa lucreze cu multa sârguinta în structurile sovietice. Ba mai mult ca atât, unii, mari patrioti de azi, nu au intrat într-un partid de dreapta, partid al cauzei si al adevarului, ci s-au lipit de fostii nomeclaturisti; cum credeti, cauza sau banul? Faptul ca dintre cei cu care am început aceasta lupta în anii 1987- 1988 am ramas doar eu împreuna cu cei care sunt alaturi, si-n primul rând Ion Hadârca si Anatol Salaru poate fi o dovada ca eu am fost si ramân a fi omul imposibil de cumparat. Daca pe mine si pe fratii mei Gheorghe,Simion, Visarion, Valentina, mama Primarului General Dorin Chirtoaca, nu au putut sa ne cumpere KGB-ul sovietic, puterea si averea, credeti ca ar putea sa o faca Plahotniuc? Nu exista omul, care ma poate pune în buzunarul lui si nici omul, caruia o sa-i reuseasca sa ma puna în buzunarul cuiva. Daca da, doar pe o mica perioada de timp si doar pentru cei naivi, neinformati, cumparati, sau pentru cei care sunt la fel ca si seful lor-Vladut, care m-a “pus” în buzunarul lui V.Plahotniuc, el, vaca sacra, nu doar a neamului românesc, ci a întregii Europe.
Asta e, oamenii sunt diferiti, asa i-a dat Dumnezeu, însa, urât de tot, daca nu mârsav si un mare pacat este atunci, când în loc sa-i ajuti sa se ridice, având datoria de conducator, dar si încrederea lor îi tii în continuare în întuneric si saracie pentru a-i folosi în interesul personal, sau în interesul strainului. Tragedia noastra, dragii mei “prieteni”, din pacate, este nesimtirea unora, saracia altora, viata la catarama, cu orice pret, cum spun moldovenii, si din pacate nu doar acum, ci în toti acesti ani. Iata de ce s-au gasit si se mai gasesc indivizi, care, fie din naivitate sau fiind obligati de trecutul lor, sau preocupati de a-si hrani familia cu orice pret, s-au ocupat si se ocupa de compromiterea celora care nu au înghitit “eliberarea” si minciuna, banul si tradarea, oameni, care cu adevarat au sacrificat totul, unii chiar si propria viata, pentru libertatea, dreptatea, bunastarea si unitatea noastra.
Acesta, de fapt, stimati cetateni, este si motivul din ce cauza n-am ajuns, odata cu Tarile Baltice, în UE si suntem cel mai sarac stat din Europa, însa cu cea mai bogata clasa politica, ajunsi milionari în timpul guvernarii.
Pe parcursul a 25 ani de lupta politica observ de mai multe ori acest fenomen si mai grav la mai multe generatii de politicieni, inclusiv mai tineri, cu scoala noua, la prima vedere democratica si europeana. Am luptat consecvent în toti acesti ani pentru valorile libertatii, democratiei, ale romanismului si unitatii neamului românesc si nu poate exista un pret în bani sau bunuri materiale cu care sa fie cumparata aceasta lupta. Ca este greu stiu, nu este o noutate pentru mine. A fost greu si în 1989 în lupta pentru limba româna, alfabetul latin si independenta, si în 2001 când au revenit comunistii la putere, si în 2005 când “democratii” au votat pentru Voronin la 4 aprilie, si în 2007 când de unii singuri, cu tânarul de doar 28 de ani Dorin Chirtoaca am spart gheata câstigând Primaria municipiului Chisinâu, astfel lansând schimbarea si pentru 2009.
Asadar, raspunsul meu, pentru prieteni si neprieteni, este: nu pierdeti timpul în zadar. Pe mine nu ma deranjeaza ce spun lichelele, ma deranjeaza ce spun adevaratii OAMENI. Eu am, ca argument suprem si de necombatut, chiar propria mea viata. Ea însasi marturiseste despre mine ca am fost si sunt curat în fata oamenilor, sunt un om cinstit, necorupt si incoruptibil. Nu m-am lasat cumparat, desi încercari au fost multe. Si asta, pentru ca îmi iubesc natiunea româna, libertatea si independenta mea, respect memoria stramosilor nostri, a parintilor mei, a fratilor mei si tin la idealurile pentru care ei au luptat, pentru care am luptat si continui sa lupt si eu. E cunoscut faptul ca un om cumparat nu poate face ce vrea, vointa lui politica este în slujba aceluia care l-a platit. Poate ca, tocmai pentru ca nu au putut sa ma cumpere nici “eliberatorii” si nici ” patriotii”, si pentru ca dupa 1998 unii s-au grabit sa ma înscrie în lista “cadavrelor politice”, dar vazând ca au gresit, si înca amarnic, au gasit calaul si au întetit atacurile împotriva mea. Si e putin spus. E o adevarata campanie de desfiintare, de nimicire a imaginii mele, a numelui meu: în o anumita mass-media controlata politic, în sfera blogherilor, pe forumuri din spatiul virtual. Zeci si zeci de oameni, asa-zisi analisti, “experti” sunt posibil platiti cu sume grase ca sa întretina vie minciuna în “comentarii” si “analize”, iar când moare, s-o resusciteze. Altele zeci si zeci sunt, posibil, platiti ca sa apara seara de seara pe sticla televizorului, pe bloguri si pe retelele de socializare. Si toata aceasta campanie, stimati cetateni, este condusa, cum n-ar fi de straniu, de colegul meu de alianta, Vlad Filat, ajuns Prim-ministru inclusiv voturilor PL. Faptul este confirmat chiar de Maria Sa la emisiunea “Studio Deschis” din data de 23 ianuarie 2013.
Când vezi toate aceste gloate de postaci care au o singura idee fixa despre persoana mea, o obsesie maniacala repetata si multiplicata la nesfârsit, îti dai seama ca sursa acestei minciuni se afla într-un singur loc: în laboratoarele propagandistice ale strainului, folosind tradatorii, lasii sau hapsânii. Indiferent din care categorie faceti parte, pentru mine si pentru multi altii sunteti dusmanii libertatii, fericirii si unitatii natiunii române, oameni care urasc adevarul si lupta împotriva celor care îndraznesc sa-l afirme deschis.
Care este scopul urmarit de cei care stau în spatele campaniei? Asasinarea politica a lui Mihai Ghimpu, ceea ce înseamna practic decapitarea Partidului Liberal ca partid pro-românesc. Nu doar aceasta, principalul e frica de adevar, care zi cu zi aduna tot mai multi oameni în jurul sau, ceea ce de fapt înseamna frica de unirea românilor, atât de pe malurile Prutului cât si de pe malurile Nistrului. Cine are acest interes? Primul, cei care ne-au ocupat si studentii lor, care au declarat DECRETUL neconstitutional, satelitii lor, tradatorii de neam, orgoliosii (dar e cunoscut cine este orgolios, care în loc sa accepte lupta prin concurenta de idei, folosesc metode mârsave), hotii si nu în ultimul rând ratacitii. Pe ultimii n-ai ce te supara, consecintele ocupatiei vor dura înca multi ani, daca asa va fi si-n continuare o parte a clasei politice de la noi.
Nu mor caii când vor câinii, nu mor saracii când vor bogatii, nu mor natiunile când vor imperiile. Adevarul si dreptatea au învins întotdeuna. Au învins si-n lupta cu KGB-ul si cu “imperiul raului”, când se credea ca acesta se instalase pentru o mie de ani înainte, au învins si-n lupta cu regimul oligarhic al lui Voronin, când Dorin Chirtoaca, lansat în politica de Partidul Liberal, a zmuls din mâinile comunistilor capitala si a deschis, primul, în 2007, drumul spre europenizarea Republicii Moldova, vor învinge, sunt sigur, si acum “adevarul” pragmatismului. În cazul în care eu voi muri, se vor ridica altii, sunt multi români-unionisti, suntem zeci de milioane. Degeaba…, nu va grabiti, nu va rugati, eu nu am de gând sa mor.
Acum gândul e altul, de fapt e cel dintotdeauna, gândul la AIE, cine vrea sa înteleaga. Caci miza reala a acestui razboi, pentru cei care stiu sa desluseasca rosturile adânci ale destinului nostru la frontiera lumii civilizate, anume acesta si este: alaturarea definitiva la civilizatia si ordinea Europei si, prin realizarea acestui scop, desprinderea din sfera de influenta a celor care au cautat întotdeauna sa ne domine.
Recunoastem, Domnia Ta, nu numai ca recunoastem, dar vedem si simtim mâna si osteneala Mariei Tale.
Amin!
