Asta deoarece România a sustinut fara rest integritatea teritoriala, independenta si suveranitatea Ucrainei, pentru ca a sustinut-o politic si a sustinut-o la nivelul institutiilor internationale, în timp ce românii din Ucraina au luptat, au murit si au fost raniti cot la cot cu voluntarii si militarii ucraineni, în linia întâi din Donbas.
Era natural ca minoritatea româneasca din Ucraina sa astepte abordari mai bune si mai blânde, drepturile pe care si le dorea, ca minoritate loiala statului în care se afla. În schimb, a avut parte de câteva surprize neplacute: iesiri si manifestatii publice ale nationalistilor si extremistilor ucraineni împotriva minoritatii românesti si a doleantelor sale, calificarea drept oameni ai rusilor, dar, cel mai mult, o absenta a autoritatii ucrainene care sa contracareze si sa se delimiteze de aceste pozitii.
Asta doare cel mai mult. Peste toate, a venit Legea Educatiei, care a schimbat fundamentele educatiei secundare în limba minoritatilor, redusa la nivelul învatamântului primar si cu o scadere a numarului de materii de studiat în gimnaziu în limba româna în favoarea celor studiate în ucraineana. Nu-i vorba, ratiunile de la baza acestei legi sunt corecte: e natural ca cetatenii Ucrainei, de orice nationalitate, sa cunoasca limba ucraineana, limba oficiala a statului de care apartin. Pe modelul mostenit din perioada sovietica, limba de comunicare a fost cea a imperiului, rusa, nicidecum cea a statului unional. Recuperarea e grea, dura, si dureaza. Aici a vrut sa intervina Kievul, dar a facut-o într-un mod dincolo de cele convenite si de angajamentele internationale.
Articolul 7 din lege arata foarte clar aceste schimbari, care lovesc în toate minoritatile nationale. Iar românii sunt si ei inclusi în efectele acestei legi, care remarca nivelul scazut al abilitatilor minoritatii de a vorbi limba ucraineana. De aici pâna la mutarea divergentelor la nivelul relatiei interstatale a fost doar un pas: Parlamentul României a adoptat o declaratie în acest sens, iar Presedintele României, Klaus Iohannis, a anulat vizita de stat la Kiev. Totul pâna la rezolvarea problemei, respectiv modificarea legii. Potrivit Presedintelui Petro Porosenko, legea va fi modificata potrivit recomandarilor Comisiei de la Venetia.
Un asemenea tip de garantii l-a oferit si Ministrul de Externe, Pavlo Klimkin, în timpul vizitei sale la Bucuresti. Rezultatul o sa-l vedem zilele viitoare, când vor apare recomandarile Comisiei de la Venetia. Dar aceasta perspectiva merita o evaluare generala a legii, cu precadere a articolului 7 despre predarea catre comunitatile minoritare. Iar rezultatul e de asteptat în termenii Conventiei europene a limbilor si minoritatilor nationale si a angajamentelor Ucrainei în fata forurilor europene, la lansarea Acordului de Asociere cu UE.
De asemenea, trebuie remarcata abordarea diferita a României si Ungariei, de exemplu, în raport cu subiectul, sau cea a Poloniei. Ungaria a fost din start blocanta, a respins orice modificare a legii si a ripostat blocând orice reuniune multilaterala a NATO/UE în care sa fie inclusa Ucraina. Anularea unei reuniuni a Comisiei NATO-Ucraina pare a fi unul din rezultate. L-am mai vazut la blocarea admiterii României în OECD. Exportul temelor bilaterale sau interne în teme internationale multilaterale si afectarea temelor strategice e reprobabila, spre deosebire de formula acordului bilateral, preferat de polonezi, si de recursul la Comisia de la Venetia, în cazul României.
