Va amintesc ca acum doi ani am avut si o prezentare video pe fundalul drapelului lui Stefan cel Mare. Astazi acest drapel este arborat pe toate sediile Partidului Socialistilor, pentru a sublinia caracterul moldovenesc al istoriei noastre, al statului si al poporului.
Noi consideram ca pentru promovarea drapelului lui Stefan cel Mare trebuie sa actionam inteligent, fara zmuncituri si isterii. PCRM a avut puterea sa promoveze drapelul cît s-a aflat la guvernare si a avut majoritate constitutionala, însa n-a facut-o.
Daca au înteles în sfîrsit ca trebuie sa sprijine aceasta reforma de simbolica identitara, urmeaza sa o faca corect, colegial si sa actioneze strategic, de comun acord si în corespundere cu rigorile legii.
De aceea, le propunem colegilor din PCRM sa accepte initiativa socialistilor de a organiza un referendum national privind schimbarea simboliii de stat si înlocuirea tricolorului românesc prin drapelul moldovenesc al lui Stefan cel Mare. Este vorba despre Reforma Simbolicii Identitare a statului.
Îi îndemnam pe colegii din PCRM, dar si pe cei din alte partide stataliste sa sustina aceasta idee. Socialistii sunt gata sa lucreze activ pentru convingerea moldovenilor de oportunitatea istorica a acestui gest.
