Vor exista elemente de surpriza, prin care dorim sa sensibilizam opinia publica si sa antrenam mai multi cetateni in activitatile campaniei “Iubesc Moldova”, in scopul dezvoltarii spiritului patriotic, al mandriei de Moldova si al concilierii sociale.
Astazi dezvaluim una din actiunile din perioada imediat urmatoare, planificate in cadrul Campaniei “Iubesc Moldova”. Cu prilejul aniversarii a 20-a a Independentei Republicii Moldova, in ajunul sarbatoririi jubilare a acestui eveniment istoric remarcabil pentru Moldova, Campania „Iubesc Moldova” lanseaza in toate centrele raionale ale republicii un mesaj motivational, in corespundere cu spiritul acestor zile.
Mesajul consta din doua fraze: „Sunt cetatean al Republicii Moldova si ma mandresc cu aceasta. 20 de ani sunt doar un inceput”.Respectivul mesaj va fi promovat pe panouri publicitare mari, atat in centrele raionale, cat si in municipiul Chisinau.
Consideram ca acest mesaj reflecta opinia sincera a marii majoritati a concetatenilor nostri, care privesc Republica Moldova nu ca pe un proiect geopolitic temporar, ci ca pe tara lor natala, in care s-au nascut si in care investesc sperante de viitor.
Dupa o perioada grea de tranzitie, dupa atatea dezamagiri si certuri, noi, cetatenii Republicii Moldova, suntem totusi mandri ca am reusit sa construim tarisoara noastra, ca ne-am pastrat ca popor, ca ne cultivam traditiile, ca avem ambitii de viitor, de modernizare. Dupa 20 de ani de incercari, sperante, dureri si eforturi, noi am dezvoltat si mai mult atasamentul si dragostea fata de tara in care ne-am regasit cu totii locul, rostul si viitorul. 20 de ani sunt, cu adevarat, doar inceputul istoriei contemporane a Republicii Moldova. Si constientizarea acestui lucru ne face mai optimisti si mai motivati sa traim si sa muncim pentru Moldova, pentru Patria noastra comuna.
Anume aceste intelesuri dorim sa le subliniem si sa le promovam prin mesajul campaniei si consideram ca prilejul Zilei Independentei, contextul aniversarii jubilare a evenimentului, reprezinta o oportunitate fericita pentru o asemenea actiune. Totodata, vedem acest mesaj si ca pe unul de felicitare adresat tuturor cetatenilor Republicii Moldova.
Campania „Iubesc Moldova” nu se limiteaza la aceste actiuni doar, prilejuite aniversarii Zilei Independentei. Vor exista si alte elemente de campanie, dedicate zilei de 27 august, despre care va vom aunta la momentul oportun.
SURSA: Blogul lui Igor Dodon
