Prima obiectie tine de stabilitatea politica pe care actuala guvernare nu a putut-o valorifica în beneficiul tarii si al cetatenilor. În primavara a fost ales presedintele tarii si voua, guvernantilor, vi s-a oferit sansa de a asigura liniste sociala si crestere economica. Vi s-a oferit posibilitatea de a realiza reforme institutionale în beneficiul cetatenilor si de a rezolva cele mai stringente probleme sociale ale tarii.
Cu parere de rau, n-ati fost capabili nici de progres economic, nici de reforme calitative, nici de protectie sociala. Fara presedinte sau cu presedinte, calitatea guvernarii nu s-a schimbat deloc, reformele începute de Guvern au un caracter antisocial, împrumuturile din exterior sunt cheltuite ineficient, lupta afisata cu coruptia a dus la întarirea coruptiei.
Astazi sondajele de opinie arata ca avem cel mai înalt grad de coruptie din ultimii zece ani. Iar putinii investitori europeni care au venit în Moldova, îsi retrag activele de aici, din cauza coruptiei la diverse niveluri. Astazi înregistram cea mai mica încredere a cetatenilor în institutiile statului. Pîna si presedintele nou-ales, Nicolae Timofti, se ocupa de protectionism în raport cu fostii sai colegi de breasla.
Deci, stimati colegi din AIE, stabilitatea politica ce v-a fost asigurata a developat incapacitatea guvernarii. Nu mai aveti scuza lipsei unui presedinte, vinovatia pentru declinul socio-economic trebuie sa vi-l asumati voi personal, în comun si fiecare în parte.
A doua obiectie pe care vreau s-o fac tine de politica fiscal-bugetara pe care ati votat-o în acest an. Politica bugetar-fiscala contine prevederi antisociale si antieconomice, pe care cetatenii le vor simti din greu în anul care vine.
Bugetul contine cheltuieli pentru care nu exista acoperire financiara, componenta sociala în proiectul de buget este derizorie, iar politica fiscala este dura, nestimulativa si va contribui la crestere sectorului tenebru în economia nationala.
Voi, de fapt, ati pornit o teroare fiscala împotriva mediului de afaceri, împotriva agricultorilor si împotriva tuturor angajatilor din domeniul privat.
Majorarea în mod repetat a cotelor impozitelor, pe care ati operat-o în aceste zile, tradeaza abordarea utilitarista a guvernarii: va conduceti de obtinerea unui profit imediat, fara a avea grija de evolutia pe termen lung a economiei. Se creeaza impresia ca urmati sloganul cinic: „Dupa noi, potopul!”. Eu, ca economist de profesie, va spun ca ati pasit pe un teren minat, iar consecintele negative ale actiunilor voastre le vor suporta întreprinzatorii si marea majoritate a salariatilor.
O a treia obiectie pe care o am fata de guvernare tine de subiectul statalitatii si chestiunea identitara. În acest an societatea a fost cutremurata de câteva valuri de tulburari sociale cauzate de marsurile unionistilor. Aceste marsuri s-au produs cu aprobarea tacita a Aliantei de guvernare.
Voi va dati seama ca din cauza unei minoritati unioniste agresive se creeaza scindari profunde la nivel de întreaga societate? Din cauza marsurilor unioniste organizate în mod sfidator în cele mai importante orase ale tarii, este umilita însasi statalitatea Republicii Moldova.
Marea eroare a acestui an a fost nedorinta Aliantei de Guvernare de a vota un proiect de lege de interzicere a marsurilor unioniste. Scopul proiectului nostru a fost sa asiguram linistea sociala si sa demonstram ca ne respectam ca stat si popor.
De asemenea, ati refuzat sa înlocuim „Istoria românilor” cu „Istoria Moldovei” în scoli. Poate voi, cei din Alianta, inclusiv cei din Partidul Democrat, va considerati români. Însa marea majoritate a cetatenilor se considera moldoveni si vor ca în scoli sa fie studiata „Istoria Moldovei”. De ce nu respectati dorinta majoritatii populatiei, de ce nu acceptati realitatea? De ce le cultivati copiilor înca din scoala o alta identitate decît cea moldoveneasca si apoi ne plîngem cu totii ca nu exista un grad înalt de patriotism în societate?
Repet, este cinic ca nici macar democratii, care se declara de stînga, si nici chiar comunistii, care flutura numai din pumni, nu au sustinut initiativa noastra de introducere a „Istoriei Moldovei” în scoli.
A patra obiectie pe care o am tine de situatia criminogena din tara. Statistica arata ca a crescut numarul crimelor grave si exceptional de grave, a tîlhariilor, violurilor si furturilor. Creste numarul crimelor savîrsite de minori. Între timp, peste 700 de politisti au fost demisi numai pe parcursul a trei luni de zile. În consecinta, infractorii deja împusca pe strazi în toiul zilei.
Stimati colegi de la guvernare, cetatenii au nevoie de ordine si protectie garantata. Însa voi pe fundalul saraciei si deznadejdii nici macar aceasta protectie elementara nu o puteti garanta.
A cincea obiectie tine de gestionarea fondurilor financiare din exterior. S-au luat împrumuturi de sute de milioane, însa, cu parere de rau, acesti bani nu au fost valorificati eficient.
La întîlnirea cu presedintele Comisiei Europene, domnul Barroso, l-am atentionat personal ca o buna parte din resursele financiare care vin la Chisinau se cheltuite astfel, încât la destinatia concreta ajung doar o parte neînsemnata din bani.
L-am rugat sa asigure o monitorizare mai stricta a modului în care se cheltuie banii europeni. Noi într-adevar avem nevoie de ajutorul financiar din partea UE si e foarte regretabil când acest ajutor se subtiaza pâna ajunge la destinatie.
Republica Moldova nu este nici pe departe o „poveste de succes” si oricine viziteaza periferia capitalei sau o localitate rurala din tara noastra întelege ca din punct de vedere economic si social noi am facut câtiva pasi grei înapoi în ultimii ani. Tinerii parasesc aceasta tara, batrînii mor în saracie, iar salariatii sunt plini de datorii si probleme.
A sasea obiectie fata de majoritatea de la guvernare este ca ati compromis relatiile Republicii Moldova cu tarile din CSI, în special cu Rusia. Din interiorul AIE au fost lansate declaratii nediplomatice si agresive care au pereclitat relatiile de încredere cu Federatia Rusa. Noi va amintim ca este foarte important sa existe un echilibru în relatiile Est – Vest. Nu uitati ca noi avem posibilitatea de a beneficia de importante avantaje economice din partea Federatiei Ruse si aceste avantaje sunt vitale pentru economia statului. Prin declaratiile razboinice în adresa Moscovei, voi afectati bunastarea economica si sociala a unor largi categorii ale populatiei tarii noastre.
Noi trebuie sa profitam de conjunctura regionala în interesul national al Republicii Moldova. Si trebuie sa tinem cont si de preferintele cetatenilor. Societatea noastra e divizata – unii categoric vor în UE, altii însa, care devin tot mai numerosi, vor în directia opusa, eurasiatica. Nu este corect si nu este democratic sa nu tineti cont de aceste preferinte. Deci, ar trebui sa atrageti o mai mare atentie echilibrului în relatiile externe.
A saptea obiectie tine de caracterul ermetic al majoritatii parlamentare. În ciuda faptului ca socialistii au venit cu zeci de proiecte de legi si solutii, voi, cei de la guvernare, ati ignorat initiativele din partea noastra. Voi cereti de la opozitie sa fie constructiva, dar voi însisi compromiteti orice tentativa de relatie constructiva cu opozitia. Aceasta abordare arata ca principiile democratice va sunt straine. Exista doar eticheta, nu si esenta.
Stimati deputati, anul 2012 a fost un an dificil pentru tara si societate. Dar a fost un an plin de PR, vizite si calatorii pentru Alianta de guvernare. Distanta dintre putere si societate s-a marit considerabil. A fost un an în care ati sfidat toate principiile si valorile pe care le-ati declarat în campaniile electorale.
Eu va doresc ca în vacanta de iarna sa comunicati cu mai multa lume, sa ascultati ce spun oamenii simpli, sa va mai duceti prin sate si raioane si sa veniti în urmatorul sezon parlamentar mai pregatiti moral si mai responsabili pentru munca de alesi ai poporului.
Si mai ascultati ce spune si opozitia, fiti corecti cu opozitia, pentru ca opozitia de azi este guvernarea de mîine.
