Le raspund cu toata seriozitatea ca ”ramîn pentru a ajunge Presedinte”! Zimbiti, nu-i asa? Sau poate îmi recomandati un control amanuntit. Da, stiu, înca mai puteti gasi destule calificative la dresa mea.
Pentru cei care au ajuns la al treilea paragraf ... cred ca destul de multi dintr-o tara ar trebui sa gîndeasca (asa), sa-si doreasca asta, sa construiasca atît de multa plus-valoare în jurul lor, sa munceasca atît de bine astfel încît sa creada ca pot lua asupra lor responsabilitatea unei tari. Eu cred ca si acest post, ca si altele, e despre RESPONSABILITATE si asumarea ei. Fiecare din noi, daca e onest cu sine, poate aprecia asta. Poate veti fi surprinsi cînd veti constata cît de multa lume îsi doreste de fapt sa fie condusa, cît de multa lume nu îsi doreste mari responsabilitati. Eu, pîna acum, mi-am construit responsabilitatea pentru cîtiva anagajati si implicit familiile lor.
”Si crezi ca ai vreo sansa?”
Nu despre numirea în functie e vorba aici, ci despre un mod de a gîndi, de a construi, de a trai pîna la urma. Da, ca si altii, stiu ca trebuie sa pot sa (ma) construiesc pîna la asumarea responsabilitatii supreme dintr-un stat; ca orice realizare mai jos de atît m-ar face sa fiu al 2-lea, al 5-lea, al 800-lea sau al oricît-lea. Stiu ca pot! Însa nu este vorba despre sansa de ”a ajunge” ... în politica, ci despre ”a accepta” modul de a face politica al unora. Modelul în care cred eu, stiu ca-mi diminueaza mult sansele, dar credintele s-au dovedit de multe ori mai puternice decît mizeriile prezentului ce urmeaza.
”Despre ce model vorbesti?”
Uite o diferenta pe care am realizat-o în viata de pîna acum, valabila poate nu numai în domeniul în care lucrez eu – sunt trei categorii: prima, a celor lenesi sau parveniti, a celor care smecheresc si au iluzia reusitei. Despre acestia nu merita sa zabovim acum. A doua categorie, a celor mai multi, este clasa celor care au învatat ceva, au ajuns sa munceasca, se straduiesc, au unele realizari si aterizeaza la un nivel la care combustibilul decolarii poate mentine cel mult linia dreapta. Exista si o a treia categorie, mult mai îngusta, rara, foarte rara, a celor care au în plus una din esentele rare: VOCATIA! Asta e marea reusita a vietii lor, sa-si respire vocatia, sa traiasca prin prisma vocatiei de a face acel unic ”ceva”, vocatia de a fi ”acolo” unde trebuie sa fie. Dupa mine, o tara are nevoie de cîtiva oameni de vocatie; nu multi – 15-20. Care sa ajunga unde trebuie, atunci cînd trebuie. Asta e modelul în care cred.
Mai zimbiti?
SURSA: Blogul lui Doru Petruti