03.09.2012

Doru Petruti: Milioanele de wc-uri din curte

Romania ocupa locul I in Europa privind numarul gospodariilor in care oamenii isi fac nevoile in curte, intr-o groapa in pamint (peste 40% din gospodarii, sursa Eurostat). Tot in Romania, revista Capital da anual un top al celor mai bogati oameni unde figureaza Patriciu, Tiriac, alti oameni de afaceri, sportivi si desigur politicieni (multi). Sumele? Aproape ca nu conteaza. Sunt de ordinul miliardelor, a sutelor de milioane de euro, iar realitatea cel mai probabil ascunde si mai multi bani pentru detinatori.
Doru Petruti: Milioanele de wc-uri din curte
Ahhh, sa nu uit, România mai are ceva: Directia Nationala Anticoruptie (laudata macar periodic de europeni) si Agentia Nationala pentru Integritate http://www.integritate.eu/. Pe scurt, cea din urma da unele mici batai de cap politicienilor cînd fac declaratiile de avere si îi forteaza pe multi sa declare ce au si ce au agonisit într-un mandat. Astfel, conform acestui bun obicei, omul de rînd afla cîte terenuri, vile, masini, bani în banca are fiecare politician. Culmea, acolo o parcela de pamînt nu costa 1500 de lei moldovenesti, iar un apartament în Bucuresti e ceva mai scump decît 12 mii euro (vezi cazul Igor Dodon de la Chisinau).  
  
 
Ce are Republica Moldova? Sau mai bine zis ce nu are. Nu are o statistica a gospodariilor cu wc-ul în curte; sau, daca ea este, o sa va ia mai mult de 2 ore pe site-ul BNS sa o gasiti. Avînd în vedere ca circa 60% din populatie traieste în mediul rural, ne putem gîndi ca procentul wc-ului moldovenesc plasat în natura îl depaseste serios pe cel românesc. Vreau sa fiu optimist si sa cred ca în Rep. Moldova aceasta statistica nu e mai ridicata de 50%.

 
Ce nu mai are Rep. Moldova? N-are un top, fie el si jurnalistic facut, al miliardarilor (oare de ce!?). Comisia Nationala de Integritate ... nici nu stiu de unde sa încep; haideti sa vedem de cine va fi ea condusa si o sa vedeti apoi ca ”întrebari nu-s”.

 
La facultate am învatat ca daca veniturile sunt subestimate de catre respondent, îti poti face o idee foarte buna aruncînd o privire pe cheltuieli. Oricît de mult am folosit telecomanda, tot n-am scapat de nunta Elenei Basescu. Doua lucruri m-au impresionat! (Nu, nu rochia!) Toti cei care au plecat de la nunta, cei aratati la TV, au plecat la volanul masinilor proprii. N-o fi fost bautura, mai stii!? Apoi, continua sa ma impresioneze opulenta si faptul ca fiscul român si alte institutii nu se sesiseaza cînd vine vorba despre bani foarte multi cash. Iar astea nu-s secrete de stat în România.

 
La nuntile cu manelisti zecile de mii de euro zboara prin aer. La nunta Elenei au zburat alte avioane, de alt calibru (uitati-va pe lista de invitati). Si stau si îmi întreb presedintele: nu e cam mare distanta între cele cîteva (multe) sute de mii/milioane de euro încasate la o nunta si wc-urile din curte? Nu e cam mult ca mai marii partidului sa puna la masa sumele pe care le-au pus? N-ar trebui sesizat DNA-ul pentru persoanele care au pus la masa sume exorbitante în cash? (ce mult mi-ar place sa cred ca toate astea sunt doar zvonuri).  

 
Daca mai punem la socoteala si cîte o masina, cîte un ceas de cîteva zeci/sute de mii de euro, cîte-un costum mai de Doamne-ajuta, cu alte cuvinte flecustete de astea, nu-i asa ca ne putem face o imagine frumusica despre cheltuielile unui politician?

 
N-am nici cea mai mica urma de ranchiuna sau invidie la adresa Elenei Basescu; ea nu-i de vina cu nimic. Ea a obtinut doar unul din putinele ei ”succesuri” si chiar e de apreciat pentru ca a lasat presa aproape si ca nu si-a aglomerat mintea cu vedetisme inutile.

 
Republica Moldova a împrumutat din România schemele de coruptie (unii zic ca le-a si perfectionat), smecheria, hotia, stiinta devalizarii tarii, modelul masinariilor de vot, arta de a irosi sperantele si alte pacate. Poate e timpul sa împrumutam si ceva bun. Poate a venit timpul sa punem si sa ne punem întrebari. Exercitiul e similar, iar la final aceeasi întrebare de ”distanta” între cît dau la nunti politicienii nostri, cît cheltuie pe la Londra, prin Elvetia sau Austria si wc-urile din curtile oamenilor.

 
Cunosc multe forme ale saraciei; unele traite pe propria piele. Pe moment, wc-ul din curte mi se pare una din formele cu un grad ridicat de dezumanizare. Stiu, mai sunt si altele. Daca ati vazut un copil la tara cum se uita la mîncare cînd are ocazia unei mese cît de cît decente, cu o bucata de salam (mai buna), nu veti uita repede acei ochi.

 
Daca cineva înca se mai întreaba ce legatura au milioanele cu wc-urile de prin curtile oamenilor, raspunsul e doar mirosul. Desi se spune ca banii n-au miros, eu vreau sa cred ca macar unii bani, macar o data, vor mirosi. Cineva ar trebui sa mearga doar dupa miros.