Nu stiu cine a fost cel care a intocmit lista de revendicari data citire la 6 septembrie – domnul Botan, domnul Andrei Nastase?De ce întreb? Pentru ca o serie din aceste cerinte sunt cu adevarat utopice, adica de nerealizat. Sa nu stie domnul Nastase ca demisia presedintelui Nicolae Timofti este de domeniul fantasticului? Ori ca pentru alegerea sefului statului prin votul direct al cetatenilor trebuie schimbata Constitutia, adica gasirea unui consens larg în Parlamentul moldovean? Sa nu stie domnul Botan, un expert al fenomenului socio-politic moldovenesc ca alegerile parlamentare anticipate ar avantaja în acest moment fortele politice cu simpatii catre Federatia Rusa?
Rezolutia prezentata publicului în duminica lui 13 septembrie contine un îndemn care îmi pare iesit din comun – e vorba de chemarea moldovenilor la nesupunere civica si intrarea în greva generala. ”Sa acordam vot de blam guvernarii, propunem declansarea unei greve generale si a altor actiuni de nesupunere civica. Identificarea unei idei alternative si identificarea unei liste nominative care sa formeze guvernul pana la alegerile anticipate. Noua miscare politica va fi selectata pe baza de integritate… Împreuna vom veni peste ei ca un buldozer, peste cei care au furt miliardul…”, a spus domnul Andrei Nastase în aceasta rezolutie, care mai apoi a fost adoptata de participantii la protest.
Domnul Nastase ne îndeamna sa nu ne prezentam la locurile noastre de munca si sa ne adunam cu totii în Piata Marii Adunari Nationale, la protest - ca dumnealui ne va da de mancare. Aceasta chemare vine dupa ce în prealabil, pe retelele de socializare, fostul presedinte al PPCD, domnul Rosca a avut un mesaj similar. ”Protestele non-stop trebuie sa ia amploare. Acest lucru trebuie sa se întample indiferent de starea vremii ori de presiunea puterii. Membrii activi si simpatizantii PPCD sunt decisi sa ramana pana la capat alaturi de protestatari. Avem si corturi, si megafoane, dar si experienta. De maine vom fi si mai multi în piata. Avem toata consideratia pentru organizatori. tara are nevoe de o schimbare adevarata. Toata lumea trebuie sa vina în piata!”, a scris domnul Rosca.
Comentatorii politici au vazut ca o mare parte din revendicarile Platformei DA sunt pur politice. De parca liderii acestei miscari au dorit sa le faca cunostinta celor care s-au adunat în Piata marii Adunari Nationale cu programul politic al unui partid. Revendicarile economice, anticipate de catre consilierii domnului Valeriu Strelet au fost îndeplinite. De asta avem înghetarea tarifului la gaz natural si energie electrica, reducerea pretului la paine ori la transportul feroviar.
Cei care stau în fruntea protestelor au stiut sa se foloseasca de nemultumirea populatiei. De asta au putut aduna în centrul municipiului Chisinau atat de multi oameni. Manualul de politica spune ca, atunci cand ai suportul multimii cel mai bun lucru este sa înregistrezi un partid politic. La mitingul de ieri s-a propus exact acest lucru – crearea unui partid. Avocatul Stanislav Pavlovschi, fost procuror si ex-judecator la Curtea Europeana pentru Drepturile Omului din partea Republicii Moldova, a declarat ca e nevoie de o alternativa politica. Daca protestatarii îsi ating obiectivul de organizare a alegerilor anticipate, atunci e necesar sa fie creat un partid al poporului.si jurnalistul Vasile Nastase a vorbit despre faptul ca la alegerile anticipate Platforma DA vor participa sub forma unui partid. ”Vom propune ca la alegerile anticipate sa venim cu o forta alternativa politica, din fiecare raion sa faca parte cate un reprezentant”, a spus domnul Nastase.
Este dreptul firesc al fiecarui cetatean de a forma un partid politic ori de a face parte dintr-o formatiune politica. Dar, nu pot sa nu observ ca un protest pasnic, legitim, si bine venit pentru a presa clasa politica de la Chisinau sa treaca la treaba, s-a transformat într-o miscare politica cu revendicari radicale si nerealiste care duce spre confiscarea nemultumirii populatiei de catre un numar de reprezentanti care îsi doresc formarea unui partid.
Repet e treaba domniilor lor. Acest efort, de transformare a miscarii populare într-un partid politic, poate fi salutabil daca urmeaza toate etapele legale, înregistrarea la Ministerul Justitiei, intrarea în cursa electorala, castigarea de voturi pentru a putea accede în parlament si a participa la guvernare.
Doar ca îndemnul la nesupunere civica si greva generala pare a fi o încercare de ocolire a regulilor democratice. Platforma DA îsi doreste destructurarea întregului stat moldovean. Pare a se dori ocolirea legislatiei si a constitutiei si daramarea a tot ce a fost construit.De asta dintr-o salutara miscare de presiune civica asupra Guvernului, echipa condusa de domnul Nastase, devine încet, încet necredibila si îsi risipeste popularitatea pentru vanare de vant.
Cel care a inventat teoriile nesupunerii civice spune ca cele mai frecvente forme ale acestei forme de nemultumire sunt: refuzul de a plati impozitele si taxele, greva prin blocarea cailor de acces, ocuparea unor spatii sau institutii publice, perturbarea evenimentelor organizate de institutiile administrative, neexecutarea legilor, ordinelor administrative si nesocotirea institutiilor si a administratiei publice si înfiintarea altelor noi în locul acestora. O buna parte dintre aceste forme de nesupunere civica, în Moldova atrag consecinte penale. Adica încalca legea.
Niciodata nu am încalcat legea. Un partid care îsi îndeamna sustinatorii sa încalce legea nu este unul care sa îmi inspire încredere.
Domnul Botan, în urma cu cateva luni, afirma ca nu va admite ca Platforma DA sa se transforme într-o miscare politica. Ultimele evolutii spun ca de domnia sa nu depinde nimic.
BLOG: Victor Nichitus
