Mai departe avem o sumedenie de întrebari si de interpretari. Fiecare parte trateaza în mod diferit aceasta tragedie – transnistrenii si rusii fac propaganda în favoarea lor, iar autoritatile moldovene nu îndraznesc sa mearga pâna la capat. Probabil ca asta se întâmpla din cauza dependentei de gazul rusesc, dar si a faptului ca Rusia a fost privita ca “frate mai mare” si nu se poate merge împotriva curentului, nu se pot încalca stereotipurile.
Chisinaul a avut o reactie întârziata, iar Ministerul de Interne a trebuit sa combata declaratiile mincinoase ale ambasadorului rus în Republica Moldova, care s-a grabit sa spuna presei “sa nu faca isterie” si sa declare ca tânarul ucis era beat, nu avea permis de conducere, iar masina pe care o conducea era data în urmarire. De unde stia soldatul toate aceste lucruri, oare, în momentul în care a deschis focul? Si, chiar daca toate aceste motive invocate ar fi fost adevarate, ele ar fi justificat deschiderea focului si uciderea cuiva? De ce soldatul nu a anuntat autoritatile daca cineva a încalcat asa-numitele reguli din zona de securitate? De ce s-a grabit sa traga? De ce în zona de securitate exista gloante interzise? Sunt doar câteva dintre întrebarile de bun simt care apar.
De cealalta parte, de ce Vadim Pisari nu a oprit la semnul Stop? A fost un gest nesabuit ori unul de revolta, ca tara sa este, de mai bine de doua decenii, dezbinata, iar oamenii nu pot calatori liber pentru ca altii, din afara, au instalat posturi, vame si frontiere?
Ce s-a întâmplat în realitate, însa, e greu de spus si ma tem ca nici nu vom afla. La fel, nu cred ca soldatul transnistrean, transformat peste noapte în rus si asimilat de “armata rusa”, care a împuscat va fi pedepsit pentru asta. El, pur si simplu, a disparut… Iar noi stim ca Rusia, spre deosebire de Republica Moldova, îsi apara cetatenii. Potrivit unui acord încheiat între cele doua state, soldatul nu va fi extradat pentru a fi judecat în Moldova.
Faptul ca autoritatile de la Chisinau au luat decizia (ce-i drept, abia acum si abia dupa ce a fost ucis un om) ca blocurile de beton de la postul instalat lânga Vadul-lui-Voda sa fie scoase, iar numarul militarilor redus nu este de ajuns. Pe acest pod au mai fost deschise focuri de arma si în 2005, iar cei care locuiesc în zona de securitate s-au plâns de nenumarate ori ca sunt împiedicati sa se deplaseze, ca nu-si pot lucra pamânturile si nu-si pot aduce roada acasa, ca trebuie sa plateasca taxe si impozite…
O alta întrebare care apare tine de lipsa de reactie ori de reactia palida a societatii civile. Noi, parca, ne-am atrofiat. Nu mai avem putere sa reactionam. Este, poate, si de înteles, dupa atâtea tradari si dezamagiri de care am avut parte. Ori asteptarile au fost prea mari…
Cert este ca acum avem impresia ca oricum nu se schimba nimic – ce sens are sa mai cerem, sa mai reactionam, sa luam atitudine?! Oricum, conform justitiei moldovene, Valeriu Boboc nu a fost ucis în Piata Marii Adunari Nationale, tinerii nu au fost maltratati prin comisariate, lacrimile parintilor care îi cautau nu au existat… Nici 7 aprilie nu a existat… Daca e sa tinem cont, însa, de o recenta decizie a CEDO, coridoarele mortii, totusi, au existat. Dar asta este alta treaba. Justitia moldoveana este mai bine informata… Si este “cea mai umana din lume”.