Indiferent de faptul ca acolo sunt stationate forte rusesti, si ca baza militara ruseasca este posibil cel mai nevralgic punct al Republicii Moldova, regiunea transnitreana este parte componenta a teritoriului national.
Autoritatile separatiste persevereaza in procesul de aproximare a stilului de conduita, gandire si actionare, din Rusia. Limba rusa este demult unica limba de comunicare la nivel oficial, desi autoritatile separatiste incearca din greu sa creeze impresia ca regiunea abunda intr-o diversitate etnica si lingvistica. Totusi, aceasta regiune ramane parte integra a Republicii Moldova.
Malul stang al Nistrului tinde nu doar sa plagieze modele comportamentale rusesti, ci si sa le prezinte ca norme demne de urmat. Mai mult ca atat, acestea sunt livrate populatiei de pe teritoriul constitutional. Scopul urmarit este evident si consta in promovarea unui model paralel de constructie statala, de orientare pro-ruseasca, cu vector extern euroasiatic si ostila la simpatii fata de Occident.
Pe langa pensii mai mari, facturi pentru serviciile comunale mai avantajoase, autoritatile separatiste ceva mai nou folosesc si alte modalitati, inclusiv coercitive, pentru atragerea cetatenilor de pe malul drept de partea sa. Aici ne amintim despre cetatenii care nu au acces la terenurile sale, controlate de catre structurile separatiste. Or, cazul localitatii Dorotcaia ne demonstreaza in practica cum cetatenii Republicii Moldova captivi ai regimului de la Tiraspol sunt impusi sa cerseasca „cetatenia transnistreana”.
Intrebarea fundamentala in cazul Transnitriei nu este daca aceasta se va desprinde sau nu de malul drept. Ceea ce conteaza cu adevarat este cat de mult regiunea separatista ne poate influenta. De asemenea, cat de predispus este restul tarii sa adopte modele de comportament si gandire din regiunea separatista. Actiunile anticonstitutionale din Gagauzia constituie o dovada clara in acest sens.
In final, e foarte important ca populatia de pe malul drept al Nistrului sa depuna maxim efort pentru a nu permite ca „realitatea transnistreana”sa modeleze realitatea cotidiana a Republicii Moldova. In caz contrar, visul european va deveni de prisos, iar intrebarea pe care o vom pune nu va mai fi “Transnistria, incotro?”, ci „Oare mai exista Republica Moldova?”.