29.04.2014

Denis Cenusa: Liberalizarea vizelor cu UE: Provocarile viitoare si originea deceptionarii la moldoveni

Circulatia libera in Europa (cu mici exceptii) s-a transformat intr-o realitate cotidiana. Autoritatile de la Chisinau au fost destul de abili sa foloseasca propriile realizari, dar si conjunctura regionala, pentru ca liberalizarea vizelor sa fie aplicata deja in aprilie si nu in toamna sau chiar mai tarziu.
Denis Cenusa: Liberalizarea vizelor cu UE: Provocarile viitoare si originea deceptionarii la moldoveni

Dar acest merit trebuie atribuit mai multori actori, inclusiv externi, printre care institutiile europene si guvernele nationale. Un “merit” aparte revine Rusiei. Or, statele europene ar fi mai putin sensibile la demersurile si nevoile tarilor Parteneriatului Estic, daca nu am fi avut o politica atat de agresiva a Moscovei. Dar, vointa politica favorabila parcursului european din partea Chisinaului a fost elementul esential. Altfel, eforturile europenilor ar fi fost van, iar Moldova s-ar fi orientat spre Est fara vreo sfortare a Rusiei.

Deceptia moldovenilor si agendele paralele

Presa internationala se arata nedumerita pentru ca moldovenii sunt reci la faptul ca acum pot circula fara vize in Europa. Un efort atat de enorm si o realizare cruciala pentru viitorul european al Republicii Moldova este trecut cu vederea de catre cetateni.

Asa numita deceptie intalnita la unii moldoveni exprima un ghem de confuzii, cauzat de urmatoarelor aspecte:

  • Pentru unele categorii de moldoveni ( dintre cei ramasi acasa) liberalizarea vizelor fara garantia accesului pe piata muncii nu reprezinta o valoare. De asemenea, aceasta atitudine confirma ca obtinerea unui loc de munca este mai prioritara decat posibilitatea de a circula liber in Europa.
  • UE reprezinta o constructie neinteleasa de catre multi moldoveni. De aceea, perceptia moldovenilor vizavi de liberalizarea vizelor este simplista. Asadar, daca sunt eliminate vizele, atunci si accesul la piata muncii trebuie sa fie asigurata. In realitate, lucrurile sunt mult mai complicate. Or, nici macar cetatenii europeni (spaniolii, italienii, olandezii si altii) nu se pot afla pe teritoriul altui state membru mai mult de 3 luni, daca nu studiaza, nu s-au angajat, sau nu demonstreaza ca detin resurse financiare suficiente pentru intretinere etc..Aceasta face parte din conceptul celor 4 libertati de circulatie (persoanelor, bunurilor, capitalului, serviciilor). Dar pentru a ajunge la acest tip de raporturi cu UE, Republica Moldova trebuie sa adere la UE. Cu toate acestea, nimeni nu interzice moldovenilor sa angajeze legal in Europa, chiar daca au ajuns acolo prin intermediul regimului fara vize. 
  • Suprapunerea experientei de circulatie libera in Rusia.  Este evident ca moldovenii compara lucrurile, inclusiv regimul fara vize oferit de UE cu cel existent anterior in relatia cu Rusia. In baza pasaportului, moldovenii puteau sa ajunga in Rusia in cautarea muncii, fara a tine cont de aspectele legale ale sederii pe teritoriul rusesc. Totodata, nimeni la trecerea frontierei cu Rusia nu le cerea dovezi sub forma de bilete de avion, confirmari, invitatii etc.. In prezent, Rusia a inasprit regimul de vize (aceleasi 90 de zile, inregistrare la birourile Serviciului Federal de Migratie, necesitate permisului de munca sau a patentei etc.), dar moldovenii continua sa opereze cu perceptiile vechi.  Astfel, acestia vor de la UE ceea ce nici macar Rusia nu a oferit nicicand, si anume – acces liber si garantat la piata muncii.

Provocarile “post-liberalizare”


Cat de perfecta nu ar parea situatia curenta exista o serie riscuri care pot genera constrangeri pentru regimul fara vize, la etapa “post-liberalizare”. Aceste nuante sunt descrise in recentul comentariu, publicat de Centrul Analitic “Expert-Grup” ( Vezi articolul integral: “4 Provocari majore dupa liberalizarea vizelor cu UE” [1]), si se refera la urmatoarele:

  • Provocarea nr. 1: Vizite de scurta sedere versus “turism in scop de munca”. Eliminarea vizelor Schengen pentru cetatenii moldoveni se refera la posibilitatea efectuarii unor calatorii scurte (90 zile pe durata de 180 de zile).
  • Provocarea nr. 2: Calatorii fara vize versus “noile vechi reguli”
  • Provocarea nr. 3: „Scenariul balcanic” si problema azilantilor.
  • Provocare nr. 4: Activizarea falsificarii actelor moldovenesti versus avansarea protectiei lor.

In concluzie, liberalizarea vizelor cu UE ramane a fi una din cele mai importante reusite in domeniul integrarii europene, din 2009 incoace. Dar autoritatile de la Chisinau trebuie sa asigure ireversibilitatea acestui proces, tinand cont de situatia interna, dar si de actorii externi (Rusia), precum si de imprevizibilitatea regimului separatist de la Tiraspol.