Privesc la lucruri din interiorul breslei din care fac parte, cea a asa-zisilor „oameni de cultura”. Aici lucrurile nu s-au schimbat aproape deloc în ultimii douazeci de ani. O gramada de nechemati si neprofesionisti continua sa dea tonul în domeniu, asa cum îl dadeau cu zece si douazeci de ani în urma. Adevaratele valori si adevaratii profesionisti, daca nu sunt marginalizati, atunci sunt pusi pe acelasi cântar cu semidoctii. Si cred ca aproape la fel stau lucrurile cam în toate domeniile.
Prin urmare, unde sunt semnele acelei „povesti de succes”, ca sa le vad si eu? Nu prea stiu. Stiu, însa, cu siguranta ca ele exista si am si o explicatie a prezentei lor. Mi se pare ca se întâmpla pentru prima data în istoria ultimilor douazeci de ani, când vârfurile elitelor politice de la noi au depasit un anume nivel mediu al starii constiintelor din Moldova.
Exista câtiva oameni în clasa politica de astazi, secondati de echipe de experti, care, în sfârsit, justifica titlul de elite. Exista câtiva oameni care creeaza o imagine nemeritat de buna a Moldovei în exterior. Nu obisnuim sa-i punem în valoare, sa-i apreciem, ni se da mai usor mâna sa-i criticam. Nu înseamna ca nu merita critici, ca sunt infailibili si ca trebuie cu orice pret menajati.
Astazi, însa, o sa încerc sa articulez, în sfârsit, un raspuns la o întrebare care mi-a fost pusa uneori de ziare si televiziuni. Exista în Moldova ceva care sa ma faca mândru de pamântul acesta? Asa suna întrebarea. Marturisesc ca, ultimii doi ani, un Vlad Filat, un Iurie Leanca, un Alexandru Tanase, un Dorin Chirtoaca m-au facut sa ma simt - uneori - mândru de noi, moldovenii. Cred ca oamenii acestia, plus altii câtiva, plus un mic detasament de experti si analisti care s-au afirmat în ultimii ani reprezinta în Moldova un fel de locomotiva moderna a unei garnituri de vagoane înca sovietice aflate pe sine ruginite.
SURSA: Ziarul "Timpul"