Dupa 20 de ani de sinuoase relatii bilaterale, guvernele Republicii Moldova si României se vor întrunii la Iasi într-o sedinta comuna. Vice ministrul afacerilor externe de la Chisinau, Andrei Popov, declara ca în cadrul sedintei comune urmeaza a fi semnat Planul de actiuni pentru implementarea Declaratiei comune privind instituirea unui parteneriat strategic pentru integrarea europeana a R. Moldova. De asemenea, vor fi convenite o serie de proiecte comune transfrontaliere din domeniile transporturilor si energiei, va fi discutat sprijinul pe care România îl acorda pentru apropierea R. Moldova de Uniunea Europeana.
Publicatia chisinauiana Timpul se întreba retoric daca în urma sedintei comune Prutul va deveni mai usor de trecut. Retorica e necesara caci desi au trecut 20 de ani de la prabusirea lagarului socialist, împreuna, România si Moldova au reusit sa construiasca doar un singur pod. Un singur pod si multe sperante risipite.
La începutul primului deceniu al anilor 2000 într-un material pe care îl publicam în ziarul Jurnal de Chisinau notam ca vremea podurilor de flori a trecut. Optimismul meu se baza pe declaratiile unor oficiali de la Chisinau si Bucuresti în care se facea publica disponibilitatea de constructie a unor poduri peste Prut dar si pe faptul ca la Chisinau era prezenta o echipa de specialisti români care expertizau posibilitatea de constructie a unei cai ferate cu ecartament european care ar fi urmat sa lege Iasul de Chisinau.
Jurnalistul român, Nicolae Constantin Munteanu nota tot în acea perioada despre necesitatea pragmatica ca cele doua state românesti sa fie mult mai legate economic. Nu a fost sa fie pragmatism, a fost sa fie iarna. Guvernul condus de Vasile Tarlev nu a transformat sperantele în realitate, iar guvernul moldovean condus de Greceanâi l-a expulzat pe ambasadorul român Filip Teodorescu. Istoria relatiilor bilaterale între cele doua state facea cunostinta cu cele mai minime temperaturi.
Nu stiu daca în urma sedintei comune Prutul va fi mai usor de trecut. Colegii de la Timpulafirma ca în perioada interbelica pe Prut au existat 22 de poduri, iar asta însemna ca la fiecare 31 de kilometri exista câte un pod. Semn ca atunci era vointa si putere de construit. Semn ca se putea trece mai usor peste orgolii si interese.
În prezent, pentru cei 684 de kilometri de frontiera cu România, Republica Moldova are cinci poduri rutiere Giurgiulesti - Galati, Cahul - Oancea, Leuseni - Albita, Sculeni - Sculeni si Lipcani - Radauti Prut.
Prea putine poduri. Si dezamagire din ambele parti. Aflu ca cei de la externele moldave au semnat cu Ucraina un document în care se prevede protejarea drepturilor minoritatilor moldovenesti din sudul Basarabiei – dar acolo nu au existat moldoveni, doar români. Aflu ca partea moldava se face ca ploua atunci când e vorba de recunoasterea unor datorii istorice pe care le are fata de Bucuresti. Prea putine poduri pentru a lega.
În cei 20 de ani de independenta, R. Moldova si România au reusit sa reabiliteze doar un singur pod. Podul de la Lipcani – Radauti, dar si acest lucru s-a facut cu suportul financiar al Comisiei Europene, care a oferit 11 milioane de euro. Un singur pod. Unul. Si acela facut din bani straini.
Aflu ca la viitoarea sedinta comuna de guvern se va discuta despre ridicarea podului de la Falciu – Cantemir si se va solicita formarea unei comisii mixte care ar trebui sa efectueze expertiza tehnica a tuturor podurilor rutiere de pe Prut cu scopul de pregati documentatia necesara pentru repararea acestora.
O fi asa sau nu vom sti doar dupa. Constat la recitirea materialului ca desi am vrut sa fiu optimist mi-a iesit un optimism retinut. E semn ca vremea vorbelor a trecut – e vremea faptelor. Fapte care sa vorbeasca de la sine. Fapte care sa lege.