03.09.2012

Bogdan Tirdea: Dorin Recean "“ Robocop sau ANTIKILLER?

La 23 iulie, Dorin Recean a fost numit in functia de sef al MAI. Sincer vorbind, nu m-am asteptat nici atunci, cum nu ma astept nici acum la miracole din partea acestui minister. Si asta din considerentul, ca exista un sistem, corupt pina in maduva oaselor. Si totusi, la moment, Recean pare a fi un Antikiller al guvernului, un fel de Robocop, de productie autohtona, angajat, nu stiu pe cit de sincer, si pe ce durata, in lupta cu coruptia.
Bogdan Tirdea: Dorin Recean "“ Robocop sau ANTIKILLER?

La 12-15 august au fost arestati 3 indivizi (alias «Partos», «Borea Oaie» si „Bavalera”) din gruparea hotului in lege Ion Gusan, alias „Patron”. Amintim, ca Patron a fost incoronat ca hot in lege  la propunerea lui  Petru Gîlca („Micu”). Acesti indivizi au ajuns pe mâna politiei dupa ce au început sa racoleze câte un „sub-supraveghetor” în fiecare raion al tarii, care urmau sa acumuleze bani pentru „obsciac”.

La 24 august, în orasul Comrat a fost arestat Serghei Mihailov, cunoscut sub porecla „Samurai”, exponent al organizatiei criminale „Makena”. Serghei Mihailov ocupa o pozitie de top: era responsabil de racolarea tinerilor  si de acumularea mijloacelor financiare în fondul organizatiei, inclusiv prin estorcarea acestora de la agentii economici.

Au fost operate si actiuni de lichidare a unor grupari criminale separate, dar suficient de agresive. 

Asta pare sa fie doar inceputul. Interesant, va avea curaj Recean sa lupte cu adevaratii criminali, unii din care stau sus de tot, in parlament…

Lupta lui Recean contra sistemului ?

Nu au fost trecuti cu vederea nici colaboratorii MAI. Incepind cu ziua de 10 august, cind isi face publica intentia de reforma a MAI, Recean porneste o campanie de combatere a coruptiei pe interior. Ministrul a promis, ca fiecare colaborator al MAI va trebui sa treaca testul de integritate si eficienta, iar în sistem vor ramîne doar acei care îl vor trece. Va fi creata o noua structura a MAI. Se pare, ca aceste actiuni sunt produsul vizitei ministrului in Georgia, unde acesta s-a documentat cu functionarea MAI al acestei tari. Amintim, ca edificiul MAI din Georgia este din sticla, toti colaboratorii vechi au fost disponibilizati, fiind angajati tineri specialisti, salariile au crescut in mod spectaculos (fiind finantate de americani). In consescinta, coruptia din Georgia este una modesta, cel putin in organelle interne.

Zis si facut. Operatiunile speciale contra unor politisti corupti impresioneaza. Aici doar constat niste fapte, care amintesc de informatiile ce parvin de pe cîmpul de lupta.

Sunt lansate si alte  operatiuni cu destinatie speciala. In perioada 18-28 august Agentii de circulatie au verificat peste 1000 de soferi pe parcursul a 10 zile in cadrul operatiunii speciale „Nopti albe”, dintre care 139 au fost prinsi beti la volan. Dintre acestia trei sunt politisti, iar doi sunt ofiteri de la Anticoruptie.

La 28 august, sunt prinsi doi politisti,  învinuiti de punerea în circulatie a drogurilor. Acest arest probeaza  un adevar trist de tot. Si anume: colaboratori ai MAI, ani de zile patronau afaceri cu droguri, arme, fiinte umane, etc. Va mai amintiti de scandalul cu cîteva sute de kg cu heroina, escortat de politisti? Nu cred, ca lucrurile s-au schimbat foarte mult…

Desigur, e prematur de afirmat, daca Recean lupta sau nu cu sistemul corrupt, institutionalizat in organele statului. Chiar daca a fost arestat la 8 august primarul de Congaz pentru prejudicieri de 300.000 lei, sau demis directorul centrului Hidrometeo (7 august).

Ce va urma ?


Despre demiterea lui Roibu si posibila numire a lui Recean in functie se stia mai demult. Unii comentatori cu o luna inainte au si publicat aceasta informatie pe bloguri.


Acest lucru nu a putut sa nu provoace nervozitatea papusarului. La 30 mai, deputatul Ion Butmalai a declarat ca “Procuratura Generala a retras ilegal de la Ministerul de Interne sapte cauze penale în privinta “Nipon” SRL, unde este vorba despre 115 milioane.

Dosarele se refereau la asa  companii ca Nipon, Casa Media, Global Systems Group, Metal Feros, Joc Total Prim, Moldtelecom, Exfactor Group, etc. Mai apoi, dosarele au fost inchise in safeul Procuraturii Generale. Asa cum se cunoaste companiile Global System Group si Casa Media sunt controlate de prim-vicepresedintele Parlamentului, Vladimir Plahotniuc. Nu se exclude faptul ca si alte companii vizate de Ion Butmalai sunt sub controlul lui. Cel putin, Moldtelecom si Metalferos.

Procuratura Generala, ca de obicei,  a respins acuzatiile.

La 5 august, se produc altercatiile din Balti. Marc Tcaciuc l-a acuzat pe Plahotniuc de planificarea acestora, fiindca liderul PNL si liderul PSD, ar fi dirijati de acesta.

Logica evenimentelor din Blati s-a desprins mai tirziu. Scopul era de a atrage PCRM in altercatii, pentru a-l interzice, astfel ca PD sa-si obtina electoratul de stinga. Dar mai important era compromiterea noului ministru de interne, care a inceput sa deranjeze prin actiunile sale. Papusarul a inteles, ca activismul acestuia, care nu are nimic comun cu sistemul de interne, ar putea prejudicia imperiul sau economic. Iata de ce, chiar a doua zi dupa evenimente, mai multi comentatori politici si bloggeri afiliati papusarului au cerut demisia lui Recean. Si asta in conditiile in care noul ministru se afla in functie mai putin de 2 saptamini!

Motivul este clar: Recean nu este din sistem. Deci, nu poate fi usor controlat si santajat. Or, e stiut, ca mai multi functionari  ai MAI, inca din 2005, erau sub controlul papusarului.

Nu stiu, cu ce se va finisa cariera lui Recean. La moment, el nu s-a atins de greii sistemului, asa cum a facut-o cindva generalul Alexei. Or, generalul Alexei, in scurt timp si-a pierdut functia, incasind si un dosar penal. E si normal. A pornit contra lui Diacov, Matei, si multi altii…

Probabil, ca Dorin Recean risca acelasi destin, fiindca e primul ministru la MAI, care demareaza campanii de asemenea anvengura. Campanii, ce contravin logicii sistemului mafiot. Respectiv, va fi atacat, criticat, stropit cu zoi «tot timpul», de bloggerii si jurnalistii papusarului.

Sau, poate providenta i-a rezervat si un alt scenariu?

P.S. La 30 august, adica  a doua zi dupa postarea acestui articol, inca un membru al gruparii „Machena, Igor Cveatcovschii, alias „Malîi”, a fost retinut de oamenii legii. „Malîi” era „polojenet” pe municipiul Balti…