07.09.2011

Bogdan Tirdea: Coalitia PCRM-PLDM: o constructie ireala?

In alegerile locale din 2011, comentatorii politici afiliati domnului " papusar"au lansat ideea despre eventualitatea unei coalitii PCRM-PLDM. Scopul urmarit era compromiterea PLDM, fapt ce partial s-a reusit.
Bogdan Tirdea: Coalitia PCRM-PLDM: o constructie ireala?


PLDM, chiar daca a obtinut cele mai multe primarii (286), a scazut de la 29,4% acumulate in alegerile parlamentare din 2010, la 22,6 % acumulate in consiliile raionale in 2011. In cifre, suma e impresionata – aproape 200.000 voturi (adica de la 506.253 la 311. 925). In Chisinau, prabusirea PLDM a fost si mai dramatica – de la 28,4% in parlamentare, la 14.01% in alegerile municipale. Aceasta prabusire a PLDM, i-a asigurat concurentului sau de pe dreapta – PL un scor impresionant in CMC -31.8%, avand si un scor final de 16% pe tara! Acest succes miraculos al liberalilor, se explica prin faptul, ca PD si PL si-au concertat eforturile, promovand cu incrancenare acest mesaj, elaborat in cabinetele din hotelul Codru.


De fapt aceasta campanie a demarat inca in vara lui 2010, cand mass-media, afiliata PD, a lansat informatia despre o intalnire miraculoasa intre lideri PCRM si PLDM in unul din barurile Chisinaului, informatie, care pana la urma nu s-a confirmat. Deja atunci, PD vorbea despre o coalizare PCRM –PLDM, care nu are loc mai bine de 1 an. Amintim, ca in decembrie 2010, conducerea PD a cerut Moscovei garantii despre faptul ca PCRM nu va jonctiona cu PLDM. in consecinta, Vladimir Voronin a iesit cu declaratii dure la adresa lui Vlad Filat, facand imposibil orice contact intre cei doi. Actiunea practic a fost solicitata de PD, ceea ce i-a dezlegat mainile pentru negocieri pe doua flancuri, obtinand prin santaj functiile supreme in stat.


Ultima informatie despre intalnirea de la tiganca, a fost lansata de ziarul „Timpul”, afiliat PD. Zvonul a fost negat atat de Filat, cat si de Voronin, care era la acel moment peste hotarele tarii.


Miza ,,papusarului” este clara – orice coalitie PCRM-PLDM i-ar distruge Imperiul, construit prin scheme frauduloase. Iata de ce „papusarul” alimenteaza si mentine pe agenda publica un anticomunism de jungla, sub paravanul caruia, reuseste sa sustraga atentia cetatenilor de la estorcarea a cate 100. 000.000 dolari anual de la stat, bani luati de la invalizi, copii, batrani, pentru care mereu nu se ajung resurse…



Riscurile coalitiei PCRM-PLDM
Toate contactele produse intre Vladimir Voronin si Vlad Filat au fost date publicitatii de prim-ministru. Altele nu au existat, informatia despre ele fiind un produs al intoxicarii opiniei publice.


Daca ipotetic am admite, ca PLDM si PCRM au discutat nu doar modalitatile depasirii crizei politice, dar si eventualitatea unei coalitii politice, atunci trebuie sa tinem cont de o serie de factori, care in aceasta conjunctura politica, creeaza probleme serioase in cristalizarea acestei aliante.


In primul rand, e vorba de factorul politic extern, in special SUA si UE. PCRM, in ciuda relatiilor sale tensionate cu Rusia in 2003-2006, semnarii Planului de Actiuni RM-UE, acceptarii IPAP, lansarii misiunii EUBAM la hotarele cu Ucraina – este perceputa de unele grupuri politice din Occident ca forta „pro-ruseasca”. Mai grav e faptul ca si in Rusia anumite grupuri politice, destul de influente, percep PCRM diametral opus – drept forta „pro-occidentala”, din motivele expuse anterior. in consecinta, orice contact cu PCRM este sanctionat de Occident.


Respectiv, elita PLDM poate avea propriile fobii legate de posibilele reticente politice din partea UE, monitorizari austere si atitudini glaciale in negocierea regimului liberalizat de vize. Atitudini, care de altfel persista si fata de AIE-2 la nivel de actiune politica; dar nu si la nivel de declaratii. Un moment important consta in faptul, ca PLDM a devenit membru PPE – adica face parte din familia conservatorilor europeni. Liderii PLDM sunt invitati la receptiile organizate de Merkel, Sarkozy, Berlusconi. Aceasta acceptare la masa elitelor europene gadila orgoliul liderilor moldoveni, alimentandu-le astfel sentimentul propriei valori si importante. Teama de a nu deranja elitele europene devine un motiv constant al deciziilor politice pentru statele „cu dirijare externa”, precum este si Republica Moldova.


In al doilea rand, factorul financiar este nu mai putin important, chiar daca are conexiune directa cu cel politic. Elita AIE, deci si PLDM, s-a obisnuit cu granturile si creditele generoase (cca. 2,6 miliarde dolari promise), care pana la urma impiedica identificarea unor solutii reale si durabile de optimizare a economiei nationale. Aceste credite permit achitarea salariilor si pensiilor, compensatiilor( 130 lei) la „caldura” in plina campanie electorala, asigura chiar o crestere economica, in detrimentul ,,calitatii” ei proaste si fragile. Pierderea acestor beneficii strecoara frica in randurile PLDM ca „alianta nu ar mai avea suport financiar”.


In al treilea rand, discrepantele ideologice par a fi la moment insurmontabile, in special pentru „filologii din PLDM”, pe de o parte, si „soimii din PCRM”, pe de alta parte. Anumite puncte sensibile, gen neutralitatea, denumirea limbii, istoria, atitudinea fata de CSI, statutul limbii ruse, politicile sociale creeaza dificultati deloc neglijabile. Aceste argumente raman valabile, chiar daca liderul PLDM, Vlad Filat a recunoscut recent ca PCRM nu este un partid comunist clasic, pastrand de la acesta doar denumirea si simbolica.


In al patrulea rand, PLDM a avut un mesaj anticomunist la alegerile din 2009, fiind perceput si in continuare atat de liderii comunisti, cat si de o buna parte a electoratului. Lozinca „Moldova fara comunisti” ramane si astazi pe site-ul formatiunii. Spre deosebire de PDM, conducerea careia e formata din vechea nomenclatura comunista (D.Diacov), fie din transfugi comunisti deveniti peste noapte „democrati (Lupu, Lazar, Corman, Vrabie, Guznac, si multi altii), in PLDM, acestia lipsesc aproape cu desavarsire, fiind prezenti doar la nivel de raioane. Practic, conducerea de varf a PLDM e formata din anticomunisti notorii. in consecinta, PLDM risca sa piarda in cazul unor alegri anticipate pana la 16%, daca alianta cu PCRM se va prabusi. E vorba de 16% anticomuniste, obtinute la alegerile din 2009, alte 13% acumulate in 2011 fiind produsul unui mesaj paternalist (Moldova fara saracie). Desigur, aceste cifre reprezinta cel mai pesimist scenariu.


In al cincilea rand, lipsa increderii si garantiilor reciproce, care ar crea fundamentul necesar pentru negocieri. PCRM are 42 mandate, PLDM-31. Care ar fi ecuatia echitabila de partajare a puterii in aceasta situatie? PCRM nu va accepta rolul de remorca la caruta PLDM, si se pare, aceleasi atitudini persista in PLDM, lucru confirmat si de noua formula a puterii in raioane. Aici, PLDM avand 22% are 15 presedinti de raioane, PCRM cu 37% – doar 10.


Practic, situatia nu este clara: initial se voteaza presedintele tarii (spre exemplu, Vlad Filat, Zinaida Greceanii, Ion Sturza sau oricine altcineva), sau se demite spicherul si procurorul general si se voteaza altul in loc? Cum de sincronizat aceste lucruri, si cine garanteaza, ca vreuna din parti nu va trada pe cealalta? Dar cine va fi prim-ministrul: Igor Dodon /Iurie Muntean sau Victor Bodiu? Cum se vor partaja celelalte functii si pe ce criterii?


Aceste fobii si perceptii subiective se amplifica si pe un fundal „specific”al negocierilor. in ciuda isteriilor corporatiei PD-PL, anume PLDM, sub varii motive, nu a votat nici un presedinte de raion comunist (spre deosebire de cei din PD). Or, acesta e indicatorul cheie pentru PCRM. Guvernul continua actiunea contra ziarelor „Moldova Suverana” si „Независимая Ðолдова”. Un articol publicat recent de analistul politic Nicolae Negru plasa titlul „Voronin in rolul lui Rosca”, dand de inteles ca PCRM va oferi sprijin total PLDM si lui V.Filat in aspiratiile sale prezidentiale, fara sa ceara o alianta formala cu acesta, intelegand fatalitatea miscarii pentru PLDM. in schimb, V. Voronin va primi imunitate pentru el si familia sa. Reactia nu s-a lasat mult asteptata: V.Voronin a propus-o pe Z.Greceanii la functia de presedinte, probabil, pentru a-si creste propriile actiuni in negocieri, daca acestea totusi vor mai avea loc. Oricum, in PCRM se prefigureaza opinia ca PLDM se cramponeaza de alianta, incercand s-o mentina cu orice pret, prin subordonarea partenerilor si obtinerea de prerogative suplimentare. Alianta cu PCRM in aceasta ecuatie pare a fi mai mult o sperietoare pentru PD si papusar, care e asteptat sa vina la „poclon”…


Nu excludem nici ultimul gand.


Sunt si plusuri?


Acestea fiind spuse, putem afirma, ca multe din fobiile expuse ar putea fi depasite. Or puterea formata din 2 partide ar solutiona problema alegerii presedintelui, ar asigura stabilitatea politica, consensul social, ar deveni functionala, dinamica in actiuni si in promovarea reformei. Astfel, in 2007 PCRM a votat 200 de legi vizand integrarea europeana, chiar daca reforma a trenat la capitolul justitie, politie, SIS, etc. Progresul in implementarea Planului UE-RM a fost apreciat de comisarii europeni, Moldova fiind chiar premiata. Trenarea reformelor s-a datorat unor grupuri de interese economice, in care figura cheie era acelasi „papusar”, care a impanzit organele justitiei, corporatiile de stat, CCCE, SIS-ul si insusi PCRM, transformandu-l practic in „partid capturat”. Astazi AIE este gazda ,,caracatitei distrugatoare” care s-a infiltrat in doua componente ale acesteia PD si PL. Aici, „papusarul” incearca sa captureze deja statul, distrugand economia nationala, ceea ce e mult mai grav. Chiar daca unii politologi si „sacerdoti morali”, victimele remuneratiei ,,in plic”, continua sa cante osanale aliantei, adevarul este trist. si atacurile recente tip „reider” la adresa MoldovaAgroindbank, Banca de Economii, Universal Bank, Victoria Bank (retragerea activelor lui V.topa), ASITO, confirma aceasta teza. AIE s-a ,,mafiotizat” si compromis iremediabil, transformand Moldova intr-un „gangster paradise”. in premiera asistam la un atac sincronizat, protejat de unele institutii ale statului, asupra celor mai mari institutii financiare, cu capital european!


Aceasta performanta legislativa, prin adoptarea unor pachete intregi de legi, pare una irealizabila pentru AIE, si intr-un articol ce va urma, o vom demonstra cu lux de amanunte. Daca PCRM si PPCD avea probleme la capitolul implementarea legilor, AIE nici macar nu poate adopta legi, nemaivorbind de implementarea lor. PCRM si PLDM au potentialul de cadre necesar implementarii programelor europene, care acum lipseste in AIE. in spatele PLDM si PCRM stau grupuri economice afectate de actiunile „papusarului”, ceea ce obiectiv, creeaza campuri de atractie. De fapt, intreg businessul din tara a obosit de situatia de instabilitate si haos, promovate de ,,filologii neobolsevici”.


Formula PCRM-PLDM, prin detinerea majoritatii constitutionale, ar avea posibilitati enorme in modernizarea statului, cu atat mai mult, ca si gruparile oligarhice, in aceasta formula, ar fi practic excluse din conducerea institutiilor statului (din pacate, e imposibil sa le elimini totalmente de la influentarea deciziilor).


Chiar si rezervele unor ambasadori UE fata de aceasta formula politica, dupa tentativele unor grupari tenebre, ipotetic, apropiate ,,papusarului”, de a acapara Banca de Economii si MoldovaAgroindBank, in care BERD detine actiuni, devin tot mai firave.


Concluzii

Am senzatia ca in Republica Moldova nu functioneaza nici o formula politica. AIE – reprezinta formula ideala a stagnarii si mafiotizarii statului, o alianta larga – este irealizabila, Alianta PLDM – PD – PCRM, desi mai legitima si mai confortabila pentru elita politica, nu solutioneaza problema reformei, in special a justitiei. Alianta PLDM – PCRM, este astazi putin probabila.


Pronosticul este unul pesimist: Liderii AIE, ca si legendarul Moisei, vor purta poporul 40 de ani prin deserturi, ca in consecinta, sa ajunga doar ei in RAI…


In aceasta situatie, o solutie mai plauzibila ar putea fi alegerile anticipate, cu aproximativ, aceleasi rezultate si respectiv, aceleasi „realizari”.


Show must go on…

SURSA: Blogul lui Bogdan Tirdea