Accentuez: am fost si ramân rezervat fata de legea Anti-discriminare în formula initiala, în care a fost aceasta propusa opiniei publice. Din start m-a dezamagit si m-a pus în garda agresivitatea sustinatorilor acesteia, acuzatiile intransigente, fara drept de apel, la adresa celor care se opuneau acestui proiect. Seara de seara priveam la TV, audiam la radio, citeam in internet comentariile veninoase ale lobbystilor homosexuali, care luau în derâdere credinta ortodoxa, scuipau cu nerusinare în morala publica, îi numeau retrograzi pe toti cei care au iesit în apararea Familiei, Credintei, Traditiei, Moralei si Bunului Simt. Va imaginati pîna unde am decazut? Cei ce apara desfrîul, îi acuza de decadere morala pe cei ce apara valorile adevarate.
Remarc aici ca si oponentii acestora nu erau cu mult mai presus, daca nu mai prejos. Totusi, avocatii pacatului erau cu generozitate promovati pe toate canalele publice, iar oponentii acestora erau asmutiti nu doar de politicieni, dar si de politisti (cazul lui S.Corobceanu).
La una din emisiunile Fabrika situatia s-a ajuns la absurd: contra lui Valuta, care nu este cel mai avansat specialist în teologie, au fost asmutiti trei invitati: 2 feministe, un ex-viceministru al justitiei, reprezentant în Comisia de la Venetia. Feministele erau foarte înfocate, viceministrul întreba retoric cine va achita despagubiri gaylor. Acelasi lucru s-a încercat cu o zi înainte la PRO-TV, ce-i drept, cu mai putin succes.
Legea anti-discriminare – argumente ce frizeaza absurdul
Argumentele adeptilor legii Anti-discriminare la o prima vedere par rezonabile.
Acestia afirma ca toate statele UE au adoptat aceasta lege. Moldova, care se vrea în UE, tot trebuie s-o adopte. Totodata, mai zic ei, în legislatia moldoveneasca exista vreo 3 legi adoptate pe acest subiect. În plus, legea ofera un cadru juridic protectiv pentru o serie larga de categorii socialmente vulnerabile, nu doar pentru gay si lesbiene. Mai important, însa e faptul ca legea ne ofera regim fara de vize, posibilitatea atragerii unor investitii serioase si multe alte beneficii. Aici chiar nu vad., care este legatura dintre gay si investitii.
Am mai spus la una din emisiuni, ca nu înteleg, ce ne ofera UE în schimbul legii? Sa fie clar: UE nu ne ofera regim fara de vize, ci doar regim liberalizat. Adica, tot pe bani, tot stai în rînd, calatoresti doar 90 de zile. Statele care au adoptat legea mentionata, au facut-o fie în calitatea de membri UE, fie în calitatea de candidati la aderarea în UE (sau cel putin cu promisiunea ferma de a obtine calitatea de membru). Nimic din cele mentionate mai sus UE nu ne ofera. Nici un functionar european nu ne-a promis public ca vom adera cîndva la UE, nimeni din ei nu ne da macar statutul de candidat. Însusi UE este zguduit de criza economica, se observa reticenta fata de extindere, proiectîndu-se deja si riscul dezasamblarii si crizei proiectului european. Apoi, în ce stat european, avem 60% populatie rurala, 94% ortodocsi, 80% au încredere în Biserica? Adica, mai avem în UE state atît de traditionaliste, ca Moldova?
Recunosc, e nevoie sa ne modernizam, nu sa ne ancoram în trecut. Doar ca modernizarea nu trebuie sa produca conflicte sociale, sa disipeze tesutul social si fundamentul societatii –familia si religia. Modernizarea trebuie sa se realizeze gradual, sistemic, consensual. Si nu doar în legislatie, dar si în economie, si la nivel de mentalitati colective. În caz contrar, vom aluneca în haos.
Faptul ca în legislatia moldoveneasca exista deja legi adoptate la subiect, e bine. Atunci, de ce mai trebuie si asta? Ah, da, fiindca ea presupune raspundere juridica (penala) pentru discriminarea gay-lor, chiar daca aceasta se produce în forma verbala sau scrisa. Ironia sortii consta în faptul, ca prin aceasta lege se obtine discriminarea majoritatii de catre minoritate.
Si daca legea anti-discriminare se axeaza nu pe homosexuali, ci presupune protectia mai multor categorii defavorizate, de ce va deranjeaza atît de tare eliminarea sintagmei «orientare sexuala»?
Si apoi gay-ii, sunt o categorie atît de numeroasa în Moldova? Daca da, atunci cîti sunt? Doi sau trei? Sau poate tocmai cinci? Ce, problema acestora este cea mai grava si stringenta, încît sa ea sociala?
Femei de exemplu, sunt 52% populatie, deci, vreo, 1,6500.000. Au salarii mici, conditii proaste de munca. Invalizi – peste 160.000. Batrîni- în jur de 700.000 si cam tot atîtea tineri. Bolnavii cu maladii cronice – vreo 66% populatie. Saracii – peste 80% populatie, deci, vreo 2, 5 mln. Ponderea numerica a acestora, reflecta gravitatea problemei. Si daca statul nu are resurse pentru a satisface drepturile acestor categorii, de unde va gasi resurse pentru gay si lesbiene? Sau poate deplasam prioritatile? Atunci de ce ati tacut despre aceste lucruri în timpul campaniei electorale?
Tin sa remarc cu acest prilej, înca o problema. În Moldova avem probleme grave la capitolul familie si natalitate, care este aproximativ egala cu mortalitatea. Peste 50% din familii create, divorteaza în primii 5 ani de viata comuna. Asemenea legi în loc sa fortifice familia, atenteaza la siguranta acesteia. La o crestere a populatiei 0, dupa raspândirea fenomenului mentionat, vom avea crestere negativa.
Absurdul situatiei însa consta în faptul, ca acestei legi se opuneau tocmai acele partide, care în UE sunt promotoare vehemente a legii anti-discriminare. Adica liberalii si democratii (sau, în varianta europeana, social-democratii).
Legea privind egalitatea sanselor
La 10 mai, premierul Filat a vociferat un nou proiect al legii anti-discriminare, numit «Legea cu privire la egalitatea de sanse”. Recunosc, ca aceasta varianta îmi pare mult mai rezonabila. Prima data cînd ma vad fortat sa-i dau o bila alba premierului: printr-un efort semnificativ, a reusit convingerea functionarilor UE de necesitatea unor formule noi, adaptabile Moldovei. Respectiv, Filat le-a dat o replica dura celora, si ma refer aici si la Marian Lupu, care declarau ca UE ne pune conditii insurmontabile, pentru a nu ne oferi regim liberalizat de vize.
Astfel, sintagma „orientare sexuala” a fost exclusa, si se regaseste doar într-un articol din legea antidi-scriminare ce se refera la nediscriminarea minoritatilor sexuale la locul de munca.
De asemenea, în document se precizeaza ca prevederile legii „nu aduc atingere familiei, care se întemeiaza pe casatoria liber consimtita între barbat si femeie. Bucura faptul, ca si raporturile de adoptie, se bazeaza pe «respectarea interesului superior al copilului la un mediu familial sanatos”.
Partea proasta, care chiar nu am înteles-o, consta în excluderea din textul initial nu doar a notiunii de orientare sexuala, dar si a unor categorii bazate pe starea sanatatii, avere si origine sociala. Ce, bolnavii si saracii au devenit categorii privilegiate?
În concluzie, pot sa afirm, ca Legea cu privire la egalitatea de sanse, cu unele amendamente de rigoare, este una cu mult mai echilibrata, rationala, consensuala. Astfel, cetatenii RM vor beneficia si de un cadru juridic ce ar elimina discriminarea, dar vor avea si sansa de a beneficia de regimul liberalizat.
Acest consens cu europenii îmi pare prima victorie serioasa a diplomatiei moldovenesti. E prima data cînd acestia au promovat ferm interesul national, în situatia în care UE parea intransigent. Este o victorie care demonstreaza înca o data – cînd vrem, reusim.
