Alexandru Tanase: Imunitatea deputatilor "“ PRO sau CONTRA

OPINIE SEPARATA

(CONCORDANTA)

1. Fiind în acord de principiu, cu practica Curtii Constitutionale la examinarea si emiterea avizelor privind initiativele de revizuire a Constitutiei, potrivit careia se examineaza, în principal, daca prin proiectul de modificare a Constitutiei nu se depasesc limitele revizuirii stabilite la articolul 142 din Constitutie, consider însa ca la emiterea Avizului din 25 noiembrie 2011 asupra proiectului de lege pentru modificarea si completarea articolelor 70 si 71 din Constitutia Republicii Moldova, trebuia analizat raportul dintre esenta modificarii propuse de autori si alte norme constitutionale conexe cu aceasta.

În special, este vorba despre corelarea modificarii articolelor 70 si 71 din Constitutie cu prevederile articolului 2 din Constitutie (Suveranitatea puterii de stat).

Proiectul de modificare a articolului 70 din Constitutie (Incompatibilitati si imunitati)

2. Constitutia este garantul democratiei si statului de drept, ca principii fundamentale ale statului Republica Moldova. Urmând aceasta logica, atunci când se propune modificarea unor norme constitutionale care au ca scop enuntat asigurarea egalitatii în fata legii a tuturor cetatenilor, dar care presupun eliminarea anumitor garantii constitutionale care se contin în Constitutie, trebuie sa se tina cont de impactul pe care acesta l-ar produce la modul practic. Aceasta presupune analiza consecintelor eliminarii imunitatii parlamentare în contextul politic actual, fara a face abstractie de nivelul de cultura politica, gradul de democratie si starea justitiei din tara.

3. Articolul 2 alin. (1) din Constitutie (Suveranitatea si puterea de stat) stabileste ca suveranitatea nationala apartine poporului Republicii Moldova, care o exercita în mod direct si prin organele sale reprezentative (în cazul de fata fiind vorba de Parlament). Urmând logica acestei dispozitii constitutionale, rezulta ca exercitarea mandatului de deputat în Parlament reprezinta în fapt exercitarea unei parti a suveranitatii nationale delegate de popor în baza unui mandat oferit prin procedura alegerilor parlamentare. Prin urmare, problema lipsirii parlamentarilor de imunitate trebuie tratata prin prisma corelarii dispozitiilor constitutionale continute în articolului 2 alin. (1) din Constitutie si limitelor revizuirii impuse de articolul 142 alin. (2) din Constitutie.

4. Pornind de la prevederile articolului 2 alin. (1) din Constitutie, imunitatea parlamentara este conceputa ca mijloc de aparare a Parlamentului, în calitatea sa de institutie aleasa în mod democratic, fiind menita sa protejeze independenta colectiva a acestuia de presiunile exterioare si sa garanteze membrilor sai libertatea de exprimare si de actiune în îndeplinirea sarcinilor lor.

5. Tinând cont de starea justitiei în Republica Moldova, imunitatea parlamentara trebuie tratata, în principal, ca o institutie de drept constitutional, ce are ca scop protejarea parlamentarului împotriva unor masuri represive, arbitrare, ce ar putea fi luate de puterea politica si ar afecta independenta acestuia. În sprijinul acestei afirmatii vine statistica sesizarilor Procuraturii Generale privind ridicarea imunitatii deputatilor în Parlamentul Republicii Moldova (a.2001-2011)*

* Lista ar putea fi incompleta, dat fiind faptul pierderii informatiei în urma evenimentelor din 07.04.2009.

Dupa cum rezulta din datele statistice enuntate mai sus, în ultimul deceniu, Procuratura Generala a cerut ridicarea imunitatii parlamentare, exclusiv în privinta deputatilor care reprezentau opozitia parlamentara. Prin urmare, în contextul actual al Republicii Moldova, imunitatea parlamentara nu trebuie tratata ca un privilegiu oferit de Constitutie parlamentarului, ci mai degraba ca o procedura speciala de protectie acordata acestuia fata de actele sau faptele abuzive ori insuficient fondate din partea puterii politice.

6. Din aceste considerente, sunt de opinia ca, în contextul politic actual, tinându-se cont de nivelul de cultura politica, gradul de democratie si starea justitiei din tara, excluderea imunitatii parlamentare ar reprezenta nu doar o suprimare a unor garantii oferite de Constitutie parlamentarului pentru exercitarea unei parti a suveranitatii nationale, dar, nemijlocit, o amenintare în adresa opozitiei parlamentare si a pluralismului politic în general.

7. Comisia Europeana pentru Democratie prin Drept (Comisia de la Venetia) a Consiliului Europei, în Raportul cu privire la regimul imunitatilor parlamentare (CDL-INF (96) 7), aprobat în cadrul celei de-a 27-a reuniuni plenare din 17-18 mai 1996, a mentionat ca:

„11. În pofida diversitatii notiunilor si a descrierilor utilizate de legislatiile nationale si a întinderii protectiei în diverse state, majoritatea statelor europene recunosc doua categorii de imunitate pentru parlamentari:

- pe de o parte, “iresponsabilitatea parlamentarului” sau “libertatea sa de exprimare” cu privire la urmarirea judiciara pentru opiniile si voturile exprimate în exercitarea functiunilor acestuia;

- pe de alta parte, “inviolabilitatea parlamentara” sau “imunitatea în sensul strict”, care îl protejeaza de orice arestare, detentie sau urmarire judiciara fara autorizarea camerei de care apartine.

[...] 27. Garantiile oferite de aceste doua aspecte ale imunitatii parlamentare (iresponsabilitate/inviolabilitate, “libertatea de exprimare”/ “libertatea de a nu fi arestat”) sunt complementare.”

8. Totodata, Comisia de la Venetia a conchis ca “Imunitatea parlamentara continua sa fie o institutie care protejeaza independenta membrilor fata de celelalte puteri si libertatea lor de actiune si de exprimare, cu toate ca relatia dintre caracteristicile diferitelor puteri a evoluat considerabil în democratiile parlamentare. Aceasta protejeaza, de asemenea, parlamentarii de posibile abuzuri ale majoritatii” (§ 102).

9. Comisia de la Venetia, în Avizul pe marginea proiectului de revizuire a Constitutiei României (CDL-AD (2002) 12), adoptat la cea de-a 51-a reuniuni plenare din 5-6 iulie 2002, s-a referit si la imunitatea parlamentara. Astfel, Comisia de la Venetia a mentionat ca: “imunitatea parlamentara ar putea avea un anumit sens în statele aflate în proces de tranzitie spre democratie si având o experienta politica autoritara, lunga si recenta, unde nu poate fi exclusa ingerinta puterii executive în functionarea normala a Parlamentului si unde nu poate fi garantata în totalitate independenta puterii judecatoresti” (§ 33).

10. În acelasi timp, Comisia de la Venetia a mentionat ca “Urmeaza sa se faca diferenta clara între iresponsabilitatea referitoare la opiniile si voturile emise în exercitiul functiunii – care trebuie sa fie totala – si imunitatea de jurisdictie, care impune sa se prevada ca deputatul eventual urmarit pentru savârsirea unui delict nu va trebui sa raspunda pentru actul sau decât în fata unei jurisdictii speciale. Între acestea doua, se situeaza chestiunea urmaririi sau a arestarii unui membru al parlamentului în timpul sesiunii parlamentare (inviolabilitate). În orice ipoteza, trebuie sa fie solicitata autorizatia camerei, care se manifesta prin ridicarea imunitatii parlamentare a deputatului sau a senatorului vizat” (§§ 34-35 din Avizul mentionat supra).

11. În cazul modificarii articolelor 70 si 71 din Constitutie, trebuie luata în calcul si jurisprudenta CEDO. Curtea Europeana a constatat ca majoritatea, sau chiar totalitatea, statelor semnatare ale Conventiei Europene pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale acorda o forma de imunitate membrilor organelor legislative nationale, precum si ca privilegii si imunitati sunt, de asemenea, acordate membrilor Adunarii parlamentare a Consiliului Europei si membrilor Parlamentului european.

12. Curtea Europeana a retinut ca “imunitatea acordata deputatilor [...] [are] scopul de a le permite acestora sa participe în mod constructiv la dezbaterile parlamentare si sa-si reprezinte electorii în probleme de interes public, prin formularea libera a argumentelor si a opiniilor lor, fara riscul de a fi urmariti în fata unui tribunal sau a unei alte autoritati”. În acelasi timp, Curtea a relevat ca „imunitatea urmareste si un al doilea scop legitim, care este ordonarea relatiilor între puterile legislativa si judecatoreasca” (Decizia Comisiei EDO Young v. Irlanda din 17 ianuarie 1996, cererea nr. 25646/94, DR 84-B, p. 122). În acelasi sens, Curtea Europeana a statuat ca „acordarea de catre state a unei imunitati mai mult sau mai putin extinse parlamentarilor constituie o practica de lunga durata, care vizeaza sa permita libera exprimare a reprezentantilor poporului si sa împiedice ca urmaririle partizane sa aduca atingere functiei parlamentare” (hotarârea Cordova v. Italia (nr.2) din 30 ianuarie 2003, § 55).

13. În aceeasi ordine de idei, în hotarârea Jerusalem v. Austria din 27 februarie 2001, Curtea Europeana a declarat ca “pretioasa pentru fiecare, libertatea de exprimare este deosebit de valoroasa pentru un ales al poporului; el îsi reprezinta electorii, semnaleaza preocuparile lor si le apara interesele. Într-o democratie, Parlamentul sau organele comparabile reprezinta tribune indispensabile pentru dezbaterile politice. O ingerinta în libertatea de exprimare exercitata în cadrul acestor organe nu ar putea fi justificata decât prin motive imperioase” (§§ 36 si 40).

14. Curtea Europeana a mai statuat ca diferitele forme în care se poate manifesta imunitatea parlamentara pot de fapt sa serveasca protectiei unei democratii politice eficiente, piatra unghiulara a sistemului Conventiei, tocmai în masura în care acestea tind sa protejeze autonomia legislativa si opozitia parlamentara.

Proiectul de modificare a articolului 71 din Constitutie (Independenta opiniilor)

15. Sunt de acord în totalitate cu argumentele Curtii indicate la §§ 15 si 16 din Avizul asupra proiectului de lege pentru modificarea si completarea articolelor 70 si 71 Constitutia Republicii Moldova în partea în care Curtea a retinut ca „modificarea propusa are un caracter incert si poate genera dificultati de interpretare si aplicare”. De altfel, acest punct de vedere a fost împartasit si de reprezentantul Guvernului în sedinta publica în fata Curtii.

16. Aditional, consider ca introducerea unor modificari incerte si echivoce în Constitutie ar aduce atingere independentei opiniilor deputatului în Parlament. În acest context, consider necesar de a reitera opinia Curtii expusa în Hotarârea nr.8 din 16 februarie 1999 pentru interpretarea articolului 71 din Constitutia Republicii Moldova. Potrivit acesteia, independenta opiniilor deputatului semnifica protectia juridico-constitutionala a acestuia în exercitarea mandatului sau. Independenta opiniei nu este un privilegiu personal al deputatului, ea are un caracter juridico-special si este chemata sa serveasca interesele societatii. Prin continutul sau, aceasta norma constitutionala asigura protectia deplina a deputatului în Parlament în exercitarea mandatului, îi garanteaza libertatea gândirii si actiunilor, aparându-l împotriva persecutiilor neîntemeiate, contribuind la activitatea si independenta lui neîngradita.

17. Sunt de opinia ca, în cazul modificarii articolului 71 din Constitutie în sensul propus de autorii initiativei, independenta opiniilor parlamentarului nu va fi garantata în cadrul altor actiuni ce se încadreaza în statutul de deputat în Parlament, dar care nu sunt publice, sub sanctiunea tragerii la raspundere juridica.

În concluzie, vreau sa revin la ideea continuta în §1 al prezentei opinii separate (concurente). Constitutia este garantul democratiei si statului de drept, ca principii fundamentale ale statului Republica Moldova. Prin urmare, ar fi contrar spiritului Constitutiei de a folosi prevederile acesteia pentru limitarea democratiei sau pentru îndepartarea de la esenta statului de drept, or modificarile propuse contin anume asemenea riscuri.

Judecator Alexandru TANASE

SURSA: Blogul lui Alexandru Tanase