Dupa decenii de regim autoritar, caracterizat prin dominatia statului în toate domeniile, în cadrul caruia omul nu a reprezentat niciodata o valoare în sine, Republica Moldova si-a asumat obligatia legala de a garanta tuturor persoanelor care se afla sub jurisdictia sa o serie de drepturi si libertati fundamentale, care anterior, pe parcursul celor patru decenii de dictatura comunista, au fost încalcate cu brutalitate.
La o distanta de doua decenii, putem spune cu certitudine ca putini din cei care au votat pentru ratificarea Conventiei Europene erau constienti pâna la capat de impactul acestui tratat international asupra evolutiei ulterioare a tarii noastre. Îmi amintesc bine ca, la acea vreme, Conventia Europeana era perceputa mai mult ca o manifestare europeana a aspiratiilor cuprinse în Declaratia Universala a Drepturilor Omului, dar fara o utilitate practica.
Cel mai spectaculos element al acestui mecanism l-a constitui dreptul persoanelor aflate sub jurisdictia Republicii Moldova de a depune plângeri individuale la o Curte care functioneaza permanent – Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Nu mai putin spectaculoasa pentru acea vreme era si obligatia statului de a executa hotarârile CEDO si de a modifica legislatia nationala ori de câte ori Curtea va constata ca aceasta vine în contradictie cu prevederile Conventiei.
În continuare, am sa ma refer la impactul pe care l-a avut Conventia Europeana a Drepturilor Omului nu doar asupra justitiei moldovenesti, dar si asupra democratiei în ansamblu. Lasând la o parte abordarile pur academice, ma voi referi la o serie de hotarâri ale CEDO cu care am avut tangenta personal în cei 20 de ani de activitate profesionala.
Spuneam cu alte ocazii ca istoria moderna a Republicii Moldova poate fi învatata din cele 196 de hotarâri ale CEDO în cauzele moldovenesti.
Prima si una dintre cele mai importante hotarâri pronuntate de Curtea Europeana în privinta Republicii Moldova este în cauza Ilascu si altii v. Moldova. Aceasta hotarâre a avut un impact major nu doar asupra jurisprudentei ulterioare a Curtii Europene, dar si asupra respectarii drepturilor omului în teritoriile ocupate de Federatia Rusa din estul Republicii Moldova.
Pentru mine a fost o onoare sa fiu avocat în acest caz, care ilustreaza cât se poate de bine drama prin care a trecut tara mea, imediat dupa proclamarea independentei nationale fata de URSS. În ziua când Republica Moldova era admisa în Organizatia Natiunilor Unite trupele militare ale Federatiei Ruse au declansat un veritabil razboi împotriva tarii noastre, în rezultatul careia si astazi o buna parte a teritoriului nostru national se afla sub ocupatie militara ruseasca.
Hotarârea Ilascu si altii v. Moldova, pe lânga drama umana enorma a domnilor Ilie Ilascu, Alxandru Lesco, Tudor Pertov-Popa si Andrei Ivantoc, are o inestimabila valoare din perspectiva consecintelor în domeniul dreptului international, pe care le produce. Faptele constatate în aceasta hotarâre scot din zona speculatiilor istoria moderna a Republicii Moldova. Curtea a constatat clar si fara echivoc calitatea de stat agresor a Federatiei Ruse în raport cu Republica Moldova. Curtea a stabilit explicit ca Guvernul Moldovei este singurul guvern legitim, conform dreptului international, care are dreptul sa-si exercite autoritatea asupra teritoriilor ocupate de Federatia Rusa.
Curtea a stabilit ca responsabilitatea Federatiei Ruse este angajata total si plenar în ceea ce priveste faptele ilegale comise de asa-numita administratie transnistreana, datorita sustinerii politice si militare oferite de aceasta pentru instaurarea unui regim separatist si participarea militarilor sai la luptele care au avut loc. Curtea a stabilit cu putere de res judicata (Para. 382) ca autoritatile Federatiei Ruse au contribuit atât militar, cât si politic la crearea regimului separatist în regiunea transnistreana, care este o parte integranta a Republicii Moldova. Curtea a mai retinut în acelasi paragraf: „chiar si dupa acordul de încetare a focului din 21 iulie 1992, Federatia Rusa a continuat sa acorde sprijin militar, politic si economic regimului transnistrean, permitându-i astfel acestuia sa supravietuiasca si sa se consolideze pentru a obtine o anumita autonomie fata de Moldova. Curtea a stabilit ca toate faptele comise de soldatii rusi cu privire la reclamanti, în contextul colaborarii autoritatilor Federatiei Ruse cu acest regim ilegal, sunt de natura sa angajeze responsabilitatea Federatiei Ruse pentru faptele acestui regim.”
Hotarârea Ilascu si altii v. Moldova, având putere de res judicata, a constituit un important punct de reper pentru Hotarârea Curtii Constitutionale nr. 14 din 2 mai 2017 care, luate împreuna, reprezinta în sine doua instrumente inestimabile pentru a determina Federatia Rusa sa-si retraga trupele de ocupatie de pe teritoriul Republicii Moldova. Ineficienta mecanismelor de monitorizare a executarii hotarârilor CEDO permite Federatiei Ruse ignorarea acestei hotarâri, generând noi violari masive ale drepturilor omului în teritoriile ocupate, pe care Curtea Europeana le-a constatat din abundenta în jurisprudenta sa: omorul de catre militarii rusi a tânarului de doar 18 ani – Vadim Pisari, politica de genocid prin închiderea scolilor cu studierea în limba româna, exproprierea terenurilor agricole din teritoriile ocupate, retineri, arestari si condamnari ilegale ale persoanelor care locuiesc în aceste teritorii etc.
O alta speta cu impact major asupra respectarii drepturilor omului din Moldova tine de respectarea libertatilor religioase. Este vorba de cauza Mitropolia Basarabiei v. Moldova (2001). Acest caz viza mult mai mult decât violarea prevederilor articolelor 9 si 13 ale Conventiei sau a principiilor constitutionale referitoare la caracterului laic al statului Republica Moldova. Cauza Mitropolia Basarabiei versus Moldova a ilustrat, pe de o parte, intoleranta religioasa a grupului majoritar religios fata de grupurile minoritare, iar pe de alta parte, incapacitatea autoritatilor moldovenesti de a accepta valorile tolerantei religioase si respectul pentru drepturile fundamentale ale omului. Vreau sa atrag atentia ca, în rezultatul masurilor generale dispuse de CEDO în cauza Mitropoliei Basarabiei, în Republica Moldova a fost modernizata legislatia cultelor. Faptul ca Republica Moldova are una dintre cele mai liberale legislatii în domeniul cultelor religioase este consecinta directa a cauzei Mitropolia Basarabiei.
Hotarârile prin care CEDO a constatat violarea libertatii de expresie au scos în evidenta toata patologia administrarii justitiei moldovenesti. În doar câtiva ani, Guvernul Republicii Moldova a fost condamnat la CEDO pe banda rulanta în zeci de dosare: 7 cauze Flux v. Moldova, 4 condamnari în cauza Hyde Park v. Moldova, condamnarea în cauza Timpul Info Magazin si Alina Anghel v. Moldova, Manole si altii versus Republica Moldova (cauza cenzurii de la TeleRadio Moldova). etc.
Vreau sa ma opresc în mod special la un caz în care iarasi am avut onoarea sa fiu avocat la CEDO: Timpul Info Magazin si Alina Anghel v. Moldova. Ziarul Timpul Info Magazin a publicat o investigatie jurnalistica despre cheltuirea banilor publici. Ziarista care a realizat aceasta investigatie, Alina Anghel, a fost lovita cu ranga în cap de persoane necunoscute, iar justitia moldoveneasca, în aceeasi zi, i-a impus acestei publicatii o masura asiguratorie de 1 milion de Euro. În consecinta, aceasta publicatie periodica a fost nevoita sa se închida. De ce mi-am amintit anume acum de acest caz? Deoarece la 21 septembrie 2017 presedintele RM a semnat decretul prin care magistrata care a adoptat aceste decizii ilegale a fost promovata la Curtea de Apel. Mentionez ca nu este singura condamnare la CEDO de care se face vinovata aceasta magistrata. De acum încolo domnia sa va verifica deciziile instantelor de fond. Cam astea sunt valorile morale si adevarata fata a justitiei moldovenesti.
În 2005 Republica Moldova, fiind guvernata de partidul comunist, a încercat sa transforme aceasta tara într-o imensa sectie de politie. Orice persoana publica care nu era de acord cu politica partidului comunist era supusa represaliilor. Instrumentul preferat si cel mai frecvent al puterii comuniste era fabricarea dosarelor penale. Zeci si sute de oponenti ai partidului comunist erau aruncati la închisoare sub diferite pretexte inventate. Am avut onoarea sa fiu avocat la CEDO în cauzele Sarban v. Moldova, Modârca v. Moldova, Istrati v. Moldova, Turcan v. Moldova, Musuc v. Moldova, Pasat v. Moldova si multe alte dosare, care vizau încalcarea de catre autoritatile comuniste a dreptului la libertate si la siguranta. În toate aceste cazuri, Curtea Europeana a constatat violarea articolului 5 al Conventiei. Este cazul sa mentionez ca, în rezultatul multiplelor condamnari la CEDO, guvernarea comunista de la acea vreme a fost fortata sa renunte la practica arestarilor abuzive, iar în anul 2007 a fost operata o reforma substantiala a normelor de procedura penala, care au impus atât procurorii, cât si judecatorii sa fie mult mai prudenti în aplicarea masurilor preventive.
Astazi, din pacate, asistam din nou la o deraiere la acest capitol, controlul judiciar asupra masurilor preventive devenind o formalitate. Solicitarile procurorilor de aplicare a masurilor preventive sunt acceptate de judecatorii de instructie în proportie de 98%, iar cererile habeasc corpus ale avocatilor sunt respinse exact în aceeasi proportie. Este un subiect foarte larg dezbatut în societate, dar care deocamdata nu si-a gasit rezolvarea.
La 8 ianuarie 2016 Adunarea Parlamentara a CoE a publicat un studiu referitor la Impactul Conventiei Europene a Drepturilor Omului asupra statelor parti[1], selectând câteva exemple mai relevante referitor la fiecare tara în parte. În cazul Republicii Moldova au fost prezentate trei spete:
1. Cauza-pilot Olaru si altii v. Moldova (Cererea Nr. 476/07 et al., Hotarârea din 28 Iulie 2009). Cunosc bine cauza Olaru, deoarece si în acest caz am avut onoarea sa fiu avocat. În acest caz Curtea a scos în evidenta problemele sistemice referitoare la executarea deciziilor judecatoresti nationale. Impactul acestei cauze-pilot a fost adoptarea de catre Parlamentul RM a Legii nr. 87, care a intrat in vigoare la 1 iulie 2011, privind repararea de catre stat a prejudiciului cauzat prin încalcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotarârii judecatoresti. În 2012, Curtea a confirmat în cauza Balan v. Moldova eficienta acestui remediu.
2. Cauza Tanase v. Moldova (Cererea Nr. 7/08, Hotarârea Marii Camere din 27 Aprilie 2010). În acest caz, Curtea Europeana a pus capat practicii abuzive discriminatorii de a împiedica persoanele ce detin multipla cetatenie sa fie alese în parlament. Curtea a decis ca aceasta practica este contrara Articolului 3 din Protocolul nr. 1 la Conventie. Consecintele acestei hotarâri au fost multidimensionale: Parlamentul a modificat mai multe legi de unde a exclus o parte din interdictiile discriminatorii pe motiv de dubla cetatenie. Alte interdictii de acest gen au fost declarate neconstitutionale de catre Curtea Constitutionala. Având în vedere concluziile Curtii Europene în cauza Tanase v. Moldova, Curtea Constitutionala a adoptat Hotarârea nr. 31 din 11 decembrie 2014 privind revizuirea Hotarârii Curtii Constitutionale din 26 mai 2009, prin care a declarat neconstitutionale prevederile Legii nr.273-XVI din 7 decembrie 2007, care interziceau ocuparea functiilor publice de catre cetatenii Republicii Moldova care detin si o alta cetatenie.
3. Genderdoc-M v. Moldova (Application No. 9106/06, judgment of 12 June 2012). În aceasta speta Curtea a constatat violarea fata de reclamanti a libertatii întrunirilor (Art. 11 din Conventie). Una dintre consecintele acestei hotarâri a fost adoptarea în 2012 a legislatiei anti-discriminare. Chiar daca mecanismele legii anti-discriminare nu sunt tocmai perfecte, aceasta institutie încearca sa-si faca datoria. La 25 septembrie curent Consiliul pentru Prevenirea si Eliminarea Discriminarii si Asigurarii Egalitatii a emis o decizie prin care constata ca, prin unele declaratii facute, presedintele Dodon a instigat la discriminare pe criteriul orientarii sexuale.
Consider necesar sa punctez un detaliu important legat de dezvoltarea mecanismelor interne de protectie a drepturilor omului. În Republica Moldova au existat încercari repetate de institui un recurs suplimentar jurisdictional la Curtea Constitutionala. Nimeni nu pune la îndoiala principiul subsidiaritatii mecanismelor Conventiei. Este adevarat ca Curtea Constitutionala din Moldova este una dintre putinele institutii din Republica Moldova care functioneaza la parametri europeni. Acest fapt este confirmat si de raportul de evaluare a CCM, efectuat de UE în 2016. Dar, oricât de performanta si competenta ar fi CCM, este imposibil ca aceasta instanta sa substituie deficientele din întregul sistem judiciar din Moldova, fara a lua în calcul riscul ca CCM ar putea deveni victima propriului succes.
Scopul unui recurs individual jurisdictional la CCM este de a repara unele erori comise de instantele de drept comun, dar nu de a compensa lipsa de capacitate ale acestora. Am insistat asupra acestui detaliu în anul 2005 si 2008 când guvernarea comunista a încercat sa instituie un asemenea mecanism cu scopul anuntat de a „diminua numarul mare de plângeri la CEDO”, dar pastrând practica încalcarilor sistematice a drepturilor omului. Gratie sprijinului deputatilor din PD si AMN din acea legislatura, societatea civila a reusit sa blocheze aceasta initiativa.
În Europa calitatea justitiei difera de la stat la stat, sau cum se mai obisnuieste sa spunem astazi – avem o Europa ce functioneaza în „doua viteze”. Avem guverne preocupate sincer de perfectionarea mecanismelor de control intern a mecanismelor de protectie a drepturilor omului (cum este cazul Germaniei).
În acelasi timp, avem guverne axate în principal pe „diminuarea numarul mare de plângeri la CEDO pe cale administrativa”, fara a renunta la practica încalcarilor sistematice si constante a drepturilor omului (cum este cazul justitiei din fostele provincii sovietice, cu exceptia statelor Baltice). Prin urmare, tratamentul acestor doua situatii urmeaza a fi diferit. Recursul individual la Curtea Constitutionala este un remediu excelent pentru perfectionarea mecanismelor interne de protectie a drepturilor omului, în cazul sistemelor judiciare ce merg pe „viteza I-a”, dar va fi o frâna pentru statele cu sisteme judiciare nereformate care merg pe „viteza a II-a”.
Pozitia oficiala Republicii Moldova pe care am prezentat-o în calitate de Ministru al Justitiei la Conferinta Ministrilor de Justitie de la Interlaken, in anul 2010, când a fost dat starul reformei Curtii Europene, a fost urmatoarea: Remediul pentru numarul mare de plângeri la CEDO nu rezida în instituirea unor noi recursuri suplimentare, ci în reformarea profunda a justitiei si asumarea sincera de catre guverne a valorilor democratice. Am accentuat acest detaliu în discutia cu Presedintele CEDO la acea vreme dlui Jean Paul Costa: Numarul de plângeri la CEDO trebuie sa scada proportional cu numarul încalcarilor drepturilor omului, dar nu pe cale administrativa, sau prin diferite siretlicuri procedurale.
Foarte curând Europa va marca 70 de ani de la adoptarea Conventiei Europene (1950-2020). Conventia este corolarul democratiei europene, care cuprinde evolutia civilizatiei europene de la Magana Carta Libertatum si Bill of Rights la Revolutia franceza, Procesul de la Nuremberg si caderea zidului Berlinului. Daca în anii ‘50 Conventia Europeana era perceputa mai mult ca un pact colectiv împotriva comunismului si totalitarismului, dupa caderea comunismului a ajuns sa evolueze într-o veritabila lege a drepturilor (Bill of Rights) pentru întregul continent european, iar Curtea Europeana a ajuns a fi curtea quasi-constitutionala a Europei în domeniul drepturilor omului.
Astazi, Curtea Europeana ramâne a fi inima celui mai eficient sistem international de protectie a drepturilor omului existent vreodata. Aparitia autoritatii Curtii Europene a Drepturilor Omului, probabil este cel mai remarcabil fenomen în istoria dreptului, care a exercitat o influenta determinanta în edificarea unor sisteme democratice de guvernare în statele postcomuniste si post-coloniale de pe continentul european. Elementul cheie al acestui sistem îl constituie hotarârile Curtii Europene si obligatia neconditionata a statelor parti la Conventie de a executa aceste hotarâri.
Comisia de la Venetia, în Recomandarea sa nr. 832/2015 referitoare la amendamentele la Legea curtii constitutionale a Federatiei Ruse, a atentionat asupra faptului ca executarea hotarârilor Curtii Europene a Drepturilor Omului este o obligatie juridica univoca, imperativa, a carei respect este vital pentru pastrarea si promovarea comunitatii principiilor si valorilor continentului european[2]. Cu toate acestea, recomandarea data este ignorata de cei vizati, prin instituirea unor mecanisme ce permit neexecutarea hotarârilor Curtii Europene. Este un exemplu prost pe care îl pot urma si alte state.
Henri Rolin, cel de-ai treilea presedinte al Curtii Europene, se întreba în 1965 în Howard Law Journal: „Has the European Court of Human Rights a future?” – întrebare actuala si astazi. Raspunsul la aceasta întrebare depinde de noi toti. Depinde de reactia lumii civilizate la tentativele de „denuntare a religiei drepturilor omului”. Democratiile nu degradeaza spre nazism sau spre comunism peste noapte. Pierre-Henri Teitgen spunea despre degradarea democratiei urmatoarele: „Libertatile sunt suprimate una dupa alta, domeniu dupa domeniu.
Opinia si constiinta publica sunt asfixiate. Mai apoi, când toate lucrurile sunt „în ordine”, Fuerer-ul se instaleaza si continua evolutia pâna la cuptorul din crematoriu. Este necesar de a interveni înainte ca sa fie prea târziu”. Urmând logica marelui jurist francez, guvernele statelor democratice europene au, în egala masura, obligatia politica si morala de a sprijini functionalitatea sistemului Conventiei Europene, dar si de a sanctiona fara nici o ezitare încercarile de subminare a autoritatii Curtii Europene.
În încheiere, vreau sa aduc un omagiu parintilor fondatori ai UE, Robert Schuman, Konrad Adenauer, Jean Monnet, Paul-Henri Spaak, fostilor presedinti si judecatori ai Curtii Europene, unor asemenea personalitati vizionare ca: René Cassin, Henri Rolin, Sir Nicolas Bratza, Prof. Michael O’Boyle, datorita carora avem astazi o Curte Europeana care a marcat nu doar istoria continentului european, dar a revolutionat întreaga istorie a dreptului international, fiind probabil cel mai remarcabil fenomen în istoria dreptului în general.