19.10.2015

Alexandru Filimon: "Mai striga cineva la Chisinau " DNA, treceti Prutul!"?"

In Republica Moldova situatia a ajuns la os, iar multimea nemultumita din strada si din multe odai saracacioase cere sange. Se pare ca arestarea fostului premier moldovean Vlad Filat stimuleaza setea de sange a moldoveanului care are tot dreptul moral sa protesteze avand in vedere situatia dezastruoasa, pe toate planurile, a micii sale republici.
Alexandru Filimon: "Mai striga cineva la Chisinau " DNA, treceti Prutul!"?"


Nu putem totusi sa nu-l intrebam si sa ne intrebam: sare in aer Moldova daca pica guvernarea proeuropeana si vine una promoscovita? Ca sa intelegem importanta si relevanta arestarii lui Filat trebuie sa apelam la contextul actual care macina din rasputeri Republica Moldova. Pe scurt, dincolo de o situatie extrem de dificila la nivel economic, care pentru moment pare fara iesire, Chisinaul este framantat de mai bine de o luna de proteste in strada care ameninta stabilitatea guvernarii proeuropene, favorizand instalarea in palatele puterii a fortelor pro-rusesti reprezentate de Igor Dodon si Renato Usatii.

Este o miza geopolitica arestarea fostului premier moldovean cu un miez politic de lupte intre diverse clanuri? Sacrificiul lui Filat pe altarul justitiei Tezele ce se vehiculeaza pe ambele maluri ale Prutului, in privinta ridicarii imunitatii parlamentare si retinerii lui Vlad Filat, se invart in jurul unei idei foarte clare. Ce se intampla astazi la Chisinau reprezinta un spectacol bine regizat sau un act de justitie autentic? Comparatia cu Romania si asocierea mentala cu cazul Adrian Nastase ofera intr-un anumit fel un orizont de speranta si predictibilitate pentru moldovenii care au vazut sau au fost martorii succesului reformei justitiei la Bucuresti si vor si ei acelasi lucru la Chisinau.  Care este diferenta subtire dintre entuziam si avanturi heirupiste? Timpul va limpezi atmosfera din Republcia Moldova si ne va revela ”sacrificiul” lui Vlad Filat pe altarul justitiei. Feliaza Plathotniuc si Ghimpu partidul lui Filat?

Primul instinct la auzul unei vesti de o asemenea anvergura politica a fost de natura politica. Ce viitor mai are Aliantei de Integrare Europeana in Moldova si mai ales pentru Moldova? M-am gandit serios la ipoteza unei intelegeri intre PDM (reprezentat de Marian Lupu si condus de Vlad Plahotniuc) si PL (reprezentat de Mihai Ghimpu) pentru a sectiona PLDM.  Are cineva interes sa felieze partidul lui Filat ca pe un tort? Cel mai probabil, DA, avand in vedere faptul ca in politica exista permanent interese si tentatii de a acumula cat mai multa putere de orice natura ar fi ea. Ar fi bine totusi sa circumscriem episodul arestarii lui Filat in acest registru de complot politic din partea partenerilor sai de guvernare? Sa nu uitam de Lucinschi! Reforma justitiei in Republica Moldova devine pe rand, calcaiul lui Ahile, laitmotivul estic al unei societati doar vopsita cu valorile democratiei sau o necesitate a sistemului politic pentru a continua procesul de integrare europeana. Nu cred ca plasticitatea mai conteaza astazi in societatea moldoveneasca.

„DNA trece Prutul” a devenit tot mai popular in Republica Moldova mai ales in contextul problemelor recente ale lui Sergiu Lucinschi, fiul fostului presedinte moldovean Petru Lucinschi. Ma intrebam atunci: Oare este nevoie ca DNA sa treaca Prutul sau Prutul se poate traversa si de la Bucuresti? Astazi, ce intrebari ar trebui sa cautam?

Mai jos aveti marturia jurnalistului Dragos Nedelcu(apropiat de SOV) din 2009 de la Hotel Codru din Chisinau unde a avut loc o intalnire intre fostul mogul roman Sorin Ovidiu Vantu si actualul mogulul basarabean Vlad Plahotniuc denumit papusarul in Republica Moldova.

Daca il credem pe cuvant pe Nedelcu atunci ce spune Plahotniuc despre Filat devine extrem de interesant!   ”SOV schimba cordialitatile de rigoare (credeti-ma…Vantu este unul dintre cei mai reusiti manipulatori din istoria post-decembrista). Plahotniuc se aseaza in celalalt capat al mesei…si incepe o discutie despre numarul de bodyguarzi si despre centura de carate a fiecaruia. “Draga domnule Plahotniuc….nici nu stii cat de mult ma bucur ca te cunosc. Am auzit atat de multe lucruri despre dumneata ca am inceput sa cred ca investitia mea din Moldova e in pericol”… il gratuleaza Vantu folosind acea pozitionare a privirii in mijlocul  nasului adversarului, care l-a facut celebru. Se vede treaba ca patronul nostru nu-si facuse temele…pentru ca Plahotniuc nu e nici pe departe un individ atat de sofisticat pe cat pare. incarcat de scoala kgb-ista a vietii, e personajul rus din James Bond care e mereu grabit, plictisit de viata si autosuficient. “Eu zic sa trecem direct la subiect… Ce vrei matale in Moldova?” se arunca micul oligarh moldovean la beregata marelui oligarh dambovitean. “Ai venit sa faci televiziune in Moldova ca sa ce ?”.

Vantu nu se grabeste, jucatorul de poker din el isi aprinde o tigara Rothmans cu zambetul pe buze. “Din cate stiu eu tara e acum condusa de Filat”, vine replica taioasa a lui SOV, “Ce nevoie am eu de Plahotniuc ?”. Moldoveanul nostru de dincolo de Prut fusese la randul sau directorul bancii Victoriabank…un fel de Banca Comerciala a Moldovei, asa ca era la curent cu problema lui Vantu. “Daca matale crezi ca poti sa vii la Chisinau cu televiziuni si bodyguarzi ca sa conduci tara asta…avem o problema. Pe mine ma cheama Plahotniuc si nu Filat, iar Vlad Filat poate sa dicteze la Iasi, unde a facut facultatea, sau la vama unde l-a pus pe var’su”. Plahotniuc e deja agitat…se vede treaba ca moldoveanul nostru e inzestrat cu temperamentul vulcanic despre care se vorbea. Vantu a crezut ca e vizitat la el la hotel, dar Plahotniuc venise la EL la hotel." Sursa: Evenimentul Zilei

Sursa: Blogul lui Alexandru Filimon