10.09.2011

Alex Cozer: Zubco, un Procuror General exemplar

Sunt satul de declaratiile triumfaliste, de promisiunile goale, de demagogia si populismul ieftin pe care-l abordeaza politicienii si functionarii de rang inalt din Moldova in ultimii ani. De cele mai multe ori aceste declaratii nu sunt decat niste minciuni nerusinate, o bataie de joc la adresa noastra, a poporului, cei care i-am adus in functii pe care le ocupa azi pentru a ne servi.
Alex Cozer: Zubco, un Procuror General exemplar

Astazi a fost o zi prodigioasa la acest capitol, trei functionari de rang înalt burzuluindu-se în fata camerelor de filmat si dând fiecare declaratii diametral opuse asupra aceluiasi subiect – atacurile raider asupra mai multor institutii financiare. Declaratii pe care daca le asculti nu poti sa nu te revolti si sa te-ntrebi cât oare ne vor mai avea de tâmpiti acesti indivizi ajunsi în functiile pe care le ocupa prin votul nostru, mandatati pentru a ne face o viata mai buna. 

Filat: Toti vor fi pedepsiti

Primul care a iesit la rampa a fost Premierul Filat. Filat n-a ”dezamagit” nici de aceasta data, venind cu niste declaratii cu care ne-a obisnuit bine în cei doi ani de când e sef al guvernului. Primul-ministru a declarat, plin de el, ca-i cunoaste pe toti cei vinovati de aceste atacuri, precum si pe BENEFICIARUL acestora si ca nu va mai tolera sa se întâmple. Ba mai mult, Filat a declarat ”cu toata responsabilitatea” ca toti cei implicati ”nu doar vor fi identificati, ci ”si sanctionati”.

Daca asta ar fi fost prima declaratie de acest fel a Premierului m-as fi bucurat si as fi fost sigur ca criminalii vinovati de deposedarea actiunilor de la cele 4 banci si de la ”Asito” vor fi deferiti pe mâna justitiei mai devreme sau mai târziu. Din pacate, Filat ne-a suprasaturat pâna la voma cu astfel de promisiuni goale si declaratii triumfaliste, care niciodata nu s-au mai materializat.

Filat iese de obicei cu asemenea declaratii atunci când se simte încoltit si nu este în stare de a face ceva cu adevarat palpabil, asta în virtutea functiei înalte pe care o ocupa. Iar virulenta declaratiilor de astazi va fi invers proportionala cu rezultatele.

Lupu: Nu e nimeni vinovat

Nu s-a lasat prea mult întârziata nici riposta lui Lupu. Asta însa a spus ca nicio institutie a statului nu e vinovata de ce s-a întâmplat si ca nu e cazul sa se faca acuze gratuite. Lupu a sarit, în special, în apararea Procuraturii Generale si a CCCEC-ului, despre care a declarat ca ”au luat toate masurile necesare” si ca ”toate deciziile posibile au fost adoptate”.

Ba mai mult, Lupu a tinut sa mentioneze ca orice discutii publice asupra acestui subiect vor aduce ”instabilitate economica” în tara si ca ele ar trebui evitate.

Nici Lupu n-a iesit din rutina cu care ne-a obisnuit, declaratiile sale fiind absolut previzibile, mai ales în legatura cu Procuratura Generala, institutie care de doi ani încoace slujeste cu stoicism partidul pe care are impresia Presedintele Interimar ca l-ar conduce. E clar ca Lupu încearca sa puna batista pe tambal si la acest subiect, confirmând înca odata banuielile ca BENEFICIARUL de pe urma acestor atacuri raider este colegul sau de partid, Vladimir Plahotniuc.

Zubco: Eu îmi fac treaba foarte bine

Pe Zubco chiar nu prea vreau sa-l contrazic, pentru ca, într-adevar, el îsi face treaba exemplar. De când a fost pus Procuror General, baiatul asta chiar a stat într-un continuu joc de glezne si a actionat precum i s-a dictat de catre cel ce l-a pus în functie. Daca nu e asa, amintiti-mi macar un dosar important finalizat de Procuratura, o realizare cât de mica a acestei institutii, de când e Zubco acolo.

Din contra, Procuratura s-a remarcat doar prin nereusite si musamalizari a cazurilor rasunatoare. Voi veni cu un exemplu foarte recent, care nu are legatura cu subiectul abordat aici, dar care spune totul despre cum îsi face treaba PG. E vorba despre cazul sefului Politiei Rutiere Anenii-Noi, care dupa ce a fost prins de mascati în flagrant delict, în timp ce facea contrabanda cu marfuri din Ucraina, a fost pus în libertate dupa 29 de zile de arest la domiciliu din cauza ca Procuratura nu a reusit sa instrumenteze un caz simplu. Ba mai mult, individul s-a întors în fruntea Politiei Rutiere si probabil se va si apuca si de îndeletnicirile care l-au consacrat.

Revenind însa la oile noastre, sunt sigur ca Zubco va fi cel mai putin afectat de pe urma anchetei pe care o promite Filat în cazul atacurilor raider. Zubco chiar e un tip extraordinar de util, de care sefii sai  nu se pot dispensa sub nicio forma, iar amenintarile cu demiterea venite din partea lui Filat nu sunt decât vorbe-n vânt.

Vor mai trece câteva zile, poate saptamâni, iar acest subiect se va raci cu totul. Nimeni nu-si va mai aminti de promisiunile triumfaliste ale lui Filat, Lupu va face tot posibilul ca Procuratura sa iasa basma curata, iar Zubco… Zubco îsi va face în continuare exemplar treaba.