23.12.2011

Alex Cozer: Justitia lui V.P.

Astazi va voi spune o poveste despre doi oameni care au avut de a face cu justitia lui V.P..
Alex Cozer: Justitia lui V.P.

Primul om este avtaritet. Avtaritet are mai multe sensuri în Moldova, fiind împartit în mai multe categorii. Avtaritetul asta nu e din prima categorie. E din a doua. Categoria avtaritetilor care slujesc avtariteti din prima categorie. Avtaritetul e un individ de temut. Prin 2007, el a omorât un om pe trecerea de pietoni, dar instantele de judecata (daca s-a mai ajuns la ele) au decis ca omul era chior si s-a bagat în fata bolidului pe care-l conducea avtaritetul, asa ca el nu a primit nici macar o zi de puscarie. Avtaritetul asta slujea în perioada aia doi avtariteti din prima categorie, pe O. V. si V. P.. Cum îi slujea? Spre exemplu, când trebuie de furat o banca, el se ducea la directorul bancii si chipurile îi dadea mita, apoi acolo intra CCCEC-ul, se lasa cu catuse, ceva spectacol de presa, iar V.P. devenea sef de ”Prima banca din Moldova”.

Daca cineva trebuie de speriat, tot la eroul nostru se apela. Cum el era un criminal de temut, daca aparea vreo bariera ce nu le permitea lui O.V. si V.P. sa-si extinda afacerile, atunci avtaritetul nostru  - A.N, apela la arsenalul sau format din peste 100 de arme (100 înregistrate) si bariera disparea subit.

Dupa 2009, avtaritetul A.N. a ramas cu un singur sef - avtaritetul V.P.. Atunci au aparut multe posturi de televiziune si una dintre pataniile lui A.N. a ajuns sa fie publica. El a împuscat un om în cap si apoi a fugit de la locul crimei. Cum televiziunile erau multe, tam-tamul mare, iar omul împuscat era fratele unui comisar de politie, A.N. a fost nevoit sa se vada încatusat. El atunci tare mirat a fost, deoarece crezându-se intangibil si facând tot ce-i trecea prin cap, nu putea admite existenta catuselor pe mâinile sale.

Dar avtaritetul V.P. n-a uitat de sluga sa credincioasa, A.N. Cum el avea si Procuror General, cum si-a pus judecator si la Curtea de Apel, a facut tot posibilul ca A.N. sa scape basma curata. Întâi a facut tot posibilul ca procesul lui A.N. sa fie tergiversat cât mai mult, poate-poate o uita mass-media. Dar asta nu s-a reusit, asa ca prima instanta l-a condamnat la  17 ani de puscarie. Dar cum V.P. îl pusese, între timp, sef la Curtea de Apel pe I.P., s-a mers cu mult curaj la a doua instanta. Aici, dupa eliberari scurte, pedeapsa lui A.N. s-a diminuat pâna la 5 ani. Judecatorii lui I.P. au decis ca a fost huliganism si omor din imprudenta. Aici povestea avtaritetului A.N. se încheie, deocamdata.

Al doilea e un businessman, care-si are majoritatea afacerilor prin Europa, în state precum Germania sau Marea Britanie. Acest businessman avea ceva afaceri si prin Chisinau, dar avtaritetul V.P. a avut grija sa i le ia una câte una, pâna la ultima. Businessmanul V.T., vazând ca nimeni nu-i face dreptate, s-a revoltat si a dezvaluit presei despre ocupatiile avtaritetului V.P.. În urma acestor dezvaluiri, omul de afaceri, care si-a facut cea mai mare parte din bani prin Germania si Marea Britanie, a fost condamnat la 10 ani de puscarie pentru santaj. Sigur, învinuirile despre santaj au aparut abia dupa ce V.T. s-a revoltat si a vorbit despre crimele facute de V.P., iar decizia instantei a fost luata foarte rapid si într-o obscuritate întâlnita doar pe la judecatoria Buiucani.

Concluzii: În Moldova, poti sa omori oameni, sa-i împusti în cap ori sa-i calci cu masina, dar daca esti avtaritet în slujba avtoritetului V.P., vei fi condamnat, în cel mai rau caz,  la maximum 5 ani de puscarie. Cel mai rau caz însemnând sa ai ghinionul sa împusti un frate de politist important, iar mass-media sa faca mare tam-tam.

Tot în aceeasi tara, daca vrei sa faci o afacere cinstita si te revolti atunci când avtaritetul V.P. ti-o fura, esti condamnat la 10 ani de puscarie pentru…santaj.

Uniunea Europeana, da’ noi facem reforme în justitie! 

SURSA: Blogul lui Alex Cozer