10.02.2012

Alex Cozer: in Moldova nu pot fi facute reforme

Uitandu-ma la Colenco si reactia acestuia, mi-am amintit de reactia lui Geoana, in momentul in care fostul sef PSD aflase ca este Presedintele Romaniei (conform exit-pollurilor). Dar parca e o diferenta intre a afla ca esti Presedinte al Romaniei si ca Judecatoriile Economice vor exista in continuare. Cel putin asa cred eu.
Alex Cozer: in Moldova nu pot fi facute reforme

Despre Colenco am mai scris. Stie multa lume ca acest individ este unul dintre cei mai corupti oameni din sistemul judiciar moldovenesc. Ultima isprava a individului, a fost prejudicierea Republicii Moldova cu 500 de milioane de lei, prin pronuntarea unei sentinte ilegale. De ce e ilegala? Pentru ca instante din SUA si Franta au dat câstig de cauza Moldovei, iar Colenco – lui Birstein.

Oricum, ceea ce s-a întâmplat astazi la Curtea Constitutionala demonstreaza, înca odata, ca în Moldova este aproape imposibil sa faci reforme. Instantele Economice sunt corupte. O stie toata lumea. Judecatorii de acolo sunt corupti si iau decizii care prejudiciaza statul. Decizia lui Colenco în cazul ”Registru” este cel mai relevant si recent exemplu în acest sens. Si despre aceste lucruri stiu foarte bine judecatorii de la CC. Nu stiu cât de constitutionala a fost hotarârea Parlamentului de a desfiinta Instantele Economice, dar aceasta Curte a demonstrat ca atunci când trebuie, constitutia nu are prea multa importanta pentru ea.

Cu toate acestea, 4 judecatori de la Curtea Constitutionala au hotarât ca Instantele Economice trebuie sa existe, în continuare. Iar prin intermediul lor sa fie preluate afaceri cinstite, sa se faca atacuri raider, sa fie prejudiciat statul.

La sfârsitul materialului video apare si Ministrul Oleg Efrim. Unul dintre putinii ministri din acest cabinet pentru care am tot respectul si care cred ca îsi doreste sincer ca în aceasta tara sa se schimbe unele lucruri. Ei bine, reactia de dezamagire a lui Oleg Efrim spune totul despre sansele ca în Moldova sa se poata face reforme.

În Moldova reforme mai pot fi facute doar prin dictatura. O dictatura luminata, de genul celei existente în Georgia. Altfel, cu o astfel de Curte Constitutionala, cu o astfel de justitie, nu exista nicio sansa. Moldova trebuie sa fie stat prezidential, iar în functia de Presedinte sa avem un om care sa taie capete. E singura sansa. 

SURSA: Blogul lui Alex Cozer