Astazi au avut loc audieri parlamentare în cazul atacurilor raider de la mai multe institutii financiare din Chisinau, iar în loc de a afla detalii noi despre faptuitorii furturilor de sute de milioane, am intrat într-o ceata si mai adânca decât cea existenta pâna acum.
Nu ca as fi avut asteptari prea mari de la aceste audieri, dar nici chiar la bataia de joc venita din partea deputatilor PD si PL nu m-am asteptat. De-a dreptul sfidatoare a fost reactia finului lui Plahotniuc, deputatul Adrian Candu, care a continuat discursul colegilor sai de partid, Lazar, Lupu, Dragutan si Zubco, precum ca absolut nimic nu s-a întâmplat si ca totul este o inventie a PLDM-ului. Cum, Dragutan si Zubco nu sunt membri PD? Da, uitasem, pentru ca dupa comportament chiar n-ai zice ca nu-s membri ai partidului lui Plahotniuc.
Revenind însa la declaratiile finului lui Plahotniuc, acesta nu doar ca ne-a facut prosti si paranoici pe noi toti, cetatenii acestei tari, care stim ca s-a întâmplat ceva la acele banci, ci si pe înaltii oficiali europeni, inclusiv pe Dirk Shuebel, seful Delegatiei Comisie Europene în Republica Moldova, cel ce a declarat pentru Publikatv ca, citez ”aceasta este o problema foarte importanta si nu doar pentru ca investitorii europeni încep sa se îngrijoreze, ci toti investitorii îsi pun semne de întrebare. Moldova face eforturi mari ca sa îsi îmbunatateasca imaginea de tara prietenoasa cu investitorii si sa-i atraga si, bineînteles, acesti investitori au nevoie sa se simta în siguranta”.
Dupa interventia lui Candu, de astazi, reiese ca declaratiile lui Shuebel în legatura cu furturile de la bancile din Chisinau sunt aberante si paranoice si ele fac jocul PLDM, pentru ca partidul lui Filat sa poata justifica o eventuala coalitie cu PCRM.
Eu înteleg ca finul lui Plahotniuc n-are nicio treaba cu diplomatia politica, el ajungând politician mai degraba abilitatilor sale de smecher si slujitor devotat al lui Plahotniuc, decât altor calitati, dar sa iesi cu o asemenea declaratie jignitoare asupra unui oficial european este de-a dreptul inacceptabil, iar tipul în cauza ar trebui sa-si ceara scuze sau, de ce nu, sa-si depuna mandatul de deputat?
A, ca acest lucru nu se va întâmpla niciodata, sunt absolut de acord. Candu e cel putin la fel de tupeist ca Plahotniuc si el îl poate face paranoic si pe Barroso, daca la mijloc sunt afacerile nasului sau. Din pacate astfel de declaratii stirbesc si mai mult din imaginea aflata si asa la pamânt a Republicii Moldova si dovedesc oficialilor europeni ca politicienii de la Chisinau sunt interesati doar de marirea averilor personale, si nimic mai mult. Iar daca oficialii europeni constituie un pericol pentru desfasurarea actiunilor lor criminale, atunci indivizi nimeriti în Parlament absolut întâmplator, precum Candu, pot sa-i acuze de tot felul de jocuri politice si sa-i murdareasca în stilul de cartier de la Posta Veche sau Ciocana, locurile unde si-au pus pe roate ”afacerile de succes” de astazi.
Mai prejos de Candu nu s-a lasat nici deputatul PL Vadim Cojocaru. Eu, sincer sa fiu, nu-l vazusem pe acest Cojocaru niciodata pâna astazi sa dea declaratii în fata camerelor de filmat, dar dupa ce l-am auzit, m-as bucura sa nu se mai apuce de asemenea aventuri periculoase pentru el. Acest Cojocaru, reprezentant al partidului care a privatizat tot patriotismul existent între Prut si Nistru, a repetat papagaliceste declaratiile lui Candu, spunând si el ca toate informatiile aparute în ultimul timp în presa nu sunt decât niste intoxicari si jocuri politice.
Din pacate nici actiunile lui Cojocaru nu mai mira cu nimic, deoarece de când Ghimpu s-a apucat sa faca actiuni filantropice de zeci de mii de euro, chiar în timp ce facea jocurile lui Plahotniuc în cadrul negocierilor de formare a AIE 2, Partidul Liberal, în mare parte, s-a transformat într-o arma propagandistica în mâna celui mai numit si Al Capone de Grozesti.
Ce este însa grav e ca oameni de afaceri care au investit sincer în Moldova sute de milioane de lei s-au trezit peste noapte ca au fost furati de tot ce aveau aici, iar dupa ce au fost furati mai sunt luati si prosti de smecherasi precum Candu sau Cojocaru. Iar de prosti sunt luati chiar si înalti oficiali europeni, precum Dirk Shuebel.
SURSE: Blogul lui Alex Cozer
