Iar în susÈ›inerea afirmaÈ›iei sale venea cu doua argumente. Primul, cu care am fost 100 % de acord, e ca în È›arile în care a locuit el în ultimii ani, era de ajuns ca doar 1% dintre acuzele ce i se aduc lui Zubco sa duca la demisia de onoare a acestuia. Al doilea – ca în ‘99, când avuse puÈ›in de a face cu Zubco, îÈ™i crease o impresie destul de buna despre acesta È™i ca nu prea poate sa-i înÈ›eleaga comportamentul de astazi.
Și chiar daca atât Premierul, cât È™i amicul meu vin cu aceeaÈ™i parere, ca Zubco ar trebui sa demisioneze din demnitate, doar unul dintre ei este sincer. Cel lipsit de sinceritate nu poate fi decât Premierul Filat, deoarece conÈ™tientizeaza perfect ca nici nu poate fi vorba de o demisie de onoare în cazul lui Zubco, iar motivele sunt simple.
În primul rând, pentru ca Zubco nu este de capul sau. El este o unealta pentru care s-a platit o suma de bani. MulÈ›i spun ca Plahotniuc ar fi scos din buzunare nu mai puÈ›in de 2 milioane de euro pentru a-l avea pe Zubco în fruntea Procuraturii. Și cum Plahotniuc e mult mai obiÈ™nuit sa ia cu japca decât sa faca investiÈ›ii în ceva, sunt toate È™ansele din lume ca investiÈ›ia de 2 milioane de euro în Zubco sa fie cea mai mare facuta vreodata de ”omul de afaceri de succes”. Deci, la o asemenea afacere costisitoare nu poÈ›i renunÈ›a foarte uÈ™or, chiar daca în cei 2 ani de funcÈ›ie ai lui Zubco È›i-ai recuperat È™i multiplicat suma investita. Doar din atacurile raider, din vara aceasta, Plahotniuc a scos înzecit din cât a investit.
În al doilea rând, pentru Plahotniuc, Zubco este un atu foarte important în disputa cu ceilalÈ›i lideri politici. Cum la noi toÈ›i È™efii de partide, fie ei la guvernare sau în opoziÈ›ie, au suficiente pe capul lor care i-ar face sa înfunde puÈ™caria pentru ani buni, iar dovezile în acest sens stau bine poziÈ›ionate pe policioarele din birourile Procuraturii, e logic ca Plahotniuc sa se foloseasca de ele. Faptul ca joia trecuta nu au fost demiÈ™i Lupu È™i Zubco, e tocmai o consecinÈ›a a sforilor trase în acest sens. Cred ca aÈ›i observat cu toÈ›ii cum toata hotarârea lui Voronin È™i Filat de a-l demite pe Zubco s-a cam È™ters în decurs de doar o saptamâna. Iar ameninÈ›arile publice la care a recurs Lupu, cum ca Zubco ar avea pregatite niÈ™te dosare pentru ei, fac parte È™i ele din acest scenariu.
Problema cea mai mare însa nu se rezuma la bani sau la È™antajul oponenÈ›ilor, ci la propria protecÈ›ie. Plahotniuc are o groaza de lucruri pe cap, multe ramase înca de pe vremea lui Voronin, È™i mai multe adunate de când e AIE la Putere. Daca Zubco ar fi demis, iar în locul sau ar veni un Procuror care È™i-ar face treaba macar la 30% din capacitate (deocamdata este imposibil ca în justiÈ›ia moldoveneasca sa poata exista un randament mai bun) atunci exista toate È™ansele ca din Prim-vicepreÈ™edinte, Plahotniuc sa se transforme în vreun È™ef de puÈ™carie, asta în cel mai bun caz. Iar toate miliardele pe care le-a agonisit cu chin È™i osânda pâna acum, sa-i scape printre degete foarte rapid. Ori, pâna ce nu se asigura ca în locul lui Zubco nu va veni cine trebuie sau macar ca i se va asigura protecÈ›ia necesara, Plahotniuc va face tot posibilul ca actualul Procuror sa ramâna în funcÈ›ie.
AÈ™a ca, draga amice, iata câteva dintre motivele care îl determina pe Zubco sa È›ina de funcÈ›ia de Procuror General ca de propria-i viaÈ›a. Pentru ca, sa nu uitam, casa de jumatate de milion de euro, aparuta la Schinoasa dupa ce Zubco a devenit Procuror General, nu e nici ea din pod, iar angajamentele sunt atât de mari încât de demnitate chiar nu se mai poate vorbi.
Zubco nu va mai ramâne foarte mult timp în funcÈ›ie, la el se va renunÈ›a mai devreme sau mai târziu, dar nici într-un caz înainte de a se asigura Plahotniuc ca se poate dispensa de el. Pâna în acel moment, poate Filat sa-È™i raceasca gura degeaba, dar sa nu fie prea incisiv, pentru ca dosarele stau bine aranjate pe policioare È™i ele pot fi scoase în orice clipa.
Iar faptul ca a acceptat batjocura care va fi mâine în Parlament, în legatura cu aÈ™a-zisele audieri cu uÈ™ile închise, dovedeÈ™te înca odata vulnerabilitatea È™i frica pe care o traieÈ™te Filat faÈ›a de Plahotniuc.
SURSA: Blogul lui Alex Cozer
