10:49, 17 Aprilie 2017
, Stirile Pro TV

U.E. priveste cu atentie la Turcia, "tinand cont de rezultatul strans al referendumului". Germania face apel la calm


Dupa anuntarea rezultatelor referendumului din Turcia, liderii Uniunii Europene au indemnat Ankara sa caute "consensul national" in aplicarea modificarilor constitutionale votate.


 

"Tinand cont de rezultatul strans al referendumului si de implicatiile ample ale amendamentelor constitutionale, le cerem si autoritatilor turce sa caute cel mai amplu consens national privind implementarea lor”, se arata intr-un comunicat al Comisiei Europene, potrivit News.ro.

 

La randul sau, Consiliul Europei a indemnat conducerea turca sa analizeze cu atentie urmatorii pasi, in conditiile in care rezultatul referendumului de duminica a fost foarte strans, relateaza Deutsche Welle.

 

“Electoratul turc a votat privind amendamentele Constitutiei. tinand cont de rezultatul strans, conducerea turca ar trebui sa analizeze cu atentie urmatorii pasi.

 

Este de o importanta suprema sa asigure independenta sistemului judiciar, in concordanta cu principiul statului de drept inscris in Conventia Europeana pentru Drepturile Omului”, a afirmat CoE.

 

Consiliul Europei, din care Turcia face parte, este pregatit sa sustina tara in acest proces”, se adauga in document.

 

Germania afirma ca este bine ca s-a incheiat referendumul din Turcia si cere poporului sa isi pastreze calmul.

 

Ministrul german de Externe a declarat ca este bine ca s-a incheiat referendumul din Turcia si le-a cerut oamenilor sa isi pastreze calmul, dupa ce schimbarea Constitutiei, pentru extinderea prerogativelor presedintelui Recep Tayyip Erdogan, a fost adoptata prin consultare populara, relateaza Reuters.

 

“Se pare ca va fi un rezultat strans, asa cum era de asteptat. Indiferent de cum va fi votul poporul turc in final, ar fi recomandat sa ne mentinem calmul si sa actionam in mod rational”, a afirmat seful diplomatiei germane, Sigmar Gabriel, intr-un comunicat.

 

“Este bine ca s-a incheiat campania electorala, care a fost disputata atat de amar, inclusiv aici, in Germania”, a adaugat el.

 

O criza diplomatica a izbucnit intre Ankara si mai multe tari din UE, in special Germania si Olanda, dupa interzicerea mitingurilor de sustinere a lui Erdogan pe teritoriul lor, in cursul campaniei electorale.

Alte ştiri despre: