10:19, 10 Octombrie 2018
, Stirile PRO TV

Trump si-a mai pierdut un om de incredere. Demisia a ridicat multe semne de intrebare


Cu patru saptamani inainte de alegerile de la jumatatea mandatului, Donald Trump isi pierde unul dintre oamenii de incredere si printre putinii care i-au ramas loiali.


 

Este vorba despre ambasadoarea Statelor Unite la ONU care a anunţat că rămâne în funcţie doar până la sfârşitul anului.

 

Nu a dat nicio explicaţie pentru decizia să, dar pare să fie în relaţii excelente cu preşedintele american. 

 

Nikki Haley, ambasador SUA la ONU: “Vă mulţumesc, dle preşedinte. A fost onoarea vieţii mele.”

 

Donald Trump a organizat o conferinţă de presă comună în Biroul Oval, în cadrul căreia a fost anunţată plecarea din funcţie a ambasadoarei Statelor Unite la ONU. Nikki Haley nu a a oferit o explicaţie clară, spunând doar că nu este adepta mandatelor lungi şi că nu pleacă din motive personale. 

 

Nikki Haley, ambasador SUA la ONU: “Nu, nu candidez la preşedinţie în 2020. Pot să vă promit însă că o să fac campanie pentru el.”

 

De altfel, Haley a avut doar cuvinte de laudă la adresa lui Donald Trump, spunând că America este mai respectată acum în lume. Şi nu doar despre preşedinte a vorbit în aceşti termeni.

 

Nikki Haley, ambasador SUA la ONU: “Nu pot spune destule lucruri bune despre Jared şi Ivanka. Fac multe lucruri în culise despre care aş vrea să se ştie mai mult, fiindcă suntem o ţară mai bună datorită prezenţei lor în administraţie.”

 

Anunţul neaşteptat al demisiei a ridicat semne de întrebare, mai ales că vine cu mai puţin de patru săptămâni înainte de alegerile de la jumătatea mandatului. De altfel, fosta guvernatoare a Carolinei de Sud era unul dintre puţinii membri ai administraţiei Trump respectaţi de ambele tabere. 

 

Max Boot, analist: “Nikki Haley era considerată în general drept unul dintre adulţii din administraţia Trump, un politician foarte talentat, în stare să se înţeleagă cu preşedintele Trump, dar şi să-şi cultive o identitate distinctă.”

 

Este drept că a fost bănuită că ar fi scris celebrul editorial anonim despre rezistenţa din interiorul Casei Albe, dar a negat categoric acest lucru. Iar prietenia pe care i-a arătat-o Trump demonstrează că nu o bănuieşte de aşa ceva.

Alte ştiri despre: