12:00, 19 Iulie 2018
, PRO TV

Trump, despre aderarea Muntenegrului la NATO: „Poate fac ceva agresiv si ne trezim in al Treilea Razboi Mondial”


Trump a declarat, in sfarsit, ce democratii si republicanii ar fi vrut sa auda in timpul conferintei lui de presa cu Vladimir Putin.




Într-un interviu, preşedintele american a afirmat că Putin e reponsabil personal pentru amestecul hackerilor ruşi în alegerile prezidenţiale din Statele Unite.

 

În plus, mai spune Trump, chiar el i-a transmis preşedintelui rus că o nouă intervenţie nu va fi tolerată. Înainte de asta însă, liderul de la Casa Albă a mai iscat o controversă.

 

Într-un interviu acordat postului CBS, Donald Trump l-a condamnat pe Vladimir Putin pentru amestecul ruşilor în alegerile prezidenţiale din 2016.

 

Reporter: „Spuneţi că sunteţi de acord cu serviciile americane de informaţii care spun că Rusia s-a amestecat în alegeri?”
Donald Trump, preşedintele SUA: „Da, şi am spus-o şi în trecut, de mai multe ori.”

 

Reporter: „Dar nu l-aţi învinuit direct pe Putin. Credeţi că e personal responsabil?”

 

Trump: „Da, fiindcă el conduce ţara. La fel cum mă consider pe mine responsabil pentru ce se întâmplă la noi în ţară.”

 

Mai mult, Trump a spus că i-a transmis un avertisment serios lui Vladimir Putin, legat de acţiunile de spionaj întreprinse de hackerii ruşi.

 

Donald Trump: „I-am spus că nu putem accepta aşa ceva, nu vom accepta aşa ceva. Şi aşa vor sta lucrurile.”

 

Înainte, însă, a părut din nou că Trump pune la îndoială evaluările serviciilor de informaţii americane, care stabiliseră că Rusia îşi continuă tentativele de a se amesteca în alegerile din Statele Unite.

 

Reporter: „Domnule preşedinte, Rusia vizează încă Statele Unite?”

 

Donald Trump: „Mulţumesc foarte mult, nu.”

 

De data aceasta, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe a fost cea care a venit cu clarificări.

 

Sarah Sanders, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe: „Preşedintele le-a mulţumit reporterilor şi a răspuns „nu” la întrebarea dacă mai primeşte alte întrebări.”

 

Între timp, Trump a alimentat neliniştea aliaţilor NATO cu o nouă declaraţie controversată.

 

Reporter: „Statele membre NATO au obligaţia să se apere reciproc în caz de atac. Să zicem că Muntenegru, care s-a alăturat anul trecut alianţei e atacat. De ce să meargă fiul meu în Muntenegru să apere această ţară?”

 

Donald Trump, preşedintele SUA: „Înţeleg ce spui. Şi eu mi-am pus aceeaşi întrebare. Muntenegrenii sunt foarte foarte puternici, foarte agresivi. Poate fac ceva agresiv şi ne trezim în al Treilea Război Mondial. Dar aşa stau lucrurile.”

 

Pe de altă parte, se pare că Trump nu a rămas cu mai puţini susţinători, în ciuda criticilor primite după întâlnirea cu Vladimir Putin, când a părut că ţine partea Rusiei în detrimentul propriilor servicii de informaţii.

 

Un sondaj realizat săptămâna aceasta arată că 42 la sută din alegătorii republicani sunt mulţumiţi de preşedintele lor, aproape la fel ca în săptămânile trecute.

Alte ştiri despre: