16:31, 23 Octombrie 2018
, PRO TV

Salarii cu pana la 90 la suta mai mari pentru 150 de mii de bugetari. Vlad Plahotniuc spune ca avem o crestere economica asa ca statul isi permite sa mareasca salariile - VIDEO


Salarii cu pana la 90 la suta mai mari pentru 150 de mii de bugetari. Este anuntul facut din numele Guvernului de liderul PD. Vlad Plahotniuc spune ca avem o crestere economica asa ca statul isi permite sa mareasca salariile. Lefurile vor creste de la intai decembrie, cu mai putin de trei luni inainte de alegeri.


 

Vlad PLAHOTNIUIC, LIDER PDM: "Pentru cei din educatie, sanatate, asistenta sociala, autoritati publice locale. Pentru ei vor creste cu 20, 50 si chiar 90 de procente.“

 

Promisiunea vine cu cateva luni inainte de alegerile parlamentare si dupa ce europenii au suspendat asistenta macrofinanciara. Vlad Plahotniuc nu a precizat cine exact se va alege cu lefuri mai bune si nici daca in bugetul de stat au fost deja prevazuti bani pentru asta sau urmeaza sa fie facute modificari pe final de an. 

 

Vlad PLAHOTNIUIC, LIDER PDM: Unul dintre cele mai importante efecte este ca se rezolva o problema cronica unde din totalul de 200 de mii de functionari, 36 de mii primesc salarii sub minimul de existenta, adica sub 2000 de lei. Datorita acestei reforme, niciun salariat nu va primi un salariu mai mic de 2000 de lei.“

 

Potrivit Biroului National de Statistica aproape 30 de mii (29.500) de bugetari au un salariu de sub 2000 de lei, adica mai mult de o cincime din angajatii la stat, 70 la suta dintre care lucreaza in domeniul educatiei.

 

Vlad PLAHOTNIUIC, LIDER PDM: A doua etapa ca in primavara anului 2019 cei care nu au beneficiat acum sa le aiba majorate si pentru ei.”

 

Am incercat sa contactam serviciul de presa al Ministerului Finantelor, dar nimeni nu ne-a raspuns la telefon. Astazi, liderul PD a  promis ca premierul Pavel Filip va iesi in aceasta saptamana cu detalii in fata presei. La mijlocul verii, democratii spuneau ca vor majora cu 50 la suta si salariile primarilor din toata tara.

Alte ştiri despre: