23:40, 10 Noiembrie 2018
, PRO TV

Reactia Bancii Mondiale la modificarile la legea amnistiei fiscale: "Noi vom colabora cu autoritatile in scopul evaluarii impactului"


Modificarile aprobate recent la legea amnistiei fiscale sunt un pas inainte, iar autoritatile trebuie sa le puna in vigoare fara intarziere. Asta sustin reprezentantii Bancii Mondiale, care ar urma sa colaboreze cu autoritatile de la noi pentru a evalua ce impact va avea legea asupra tarii.


 

Comunicatul emis de Banca Mondiala:

 

"Banca Mondială consideră că recent aprobatele amendamente la Legea privind declararea voluntară si stimularea fiscală sunt un pas înainte şi îndeamnă autorităţile ca ele să intre în vigoare fără întârziere.

 

Noi vom colabora cu autorităţile în scopul evaluării impactului Legii privind declararea voluntară şi stimularea fiscală, concentrându-ne pe implementare, atât până la, cât şi după aprobarea acestor amendamente.

 

De asemenea, vom monitoriza adecvarea controalelor în scopul administrării riscurilor fiscale şi de guvernanta aferente."

 

Acum cateva zile, deputatii au facut modificari la legea privind amnistia fiscala. 100 de mii de functionari publici au fost exclusi din lista beneficiarilor, iar cei care vor dori sa isi legalizeze banii ascunsi vor achita o taxa mai mare. Democratii spun ca au facut asta ca sa intre in gratiile partenerilor externi dupa ce au fost dur criticati pentru adoptarea acestui document. 

Alte ştiri despre: