15:21, 8 Ianuarie 2018
, PRO TV

Premiera mondiala. Tara din UE care isi lanseaza propria moneda nationala virtuala


Estonia isi propune lansarea primei criptovalute nationale din lume, astfel ca oricine cu acces la internet, din orice colt al lumii, is va putea deschide o afacere aici fara a pune piciorul fizic in aceasta tara in conditiile in care Romania nu a reusit inca sa-si creeze Grupul de Lucru pentru Economia Viitorului, se arata intr-un comunicat al think-tank-ul INACO, citat de Agerpres.



"La începutul anului 2018, think-tank-ul INACO - Iniţiativa pentru Competitivitate readuce în atenţia publică propunerea lansată anul trecut Guvernului României, mediului academic, antreprenorial, universitar, civic, social, politic şi mass-media de a crea Grupul de Lucru pentru Economia Viitorului (GLEV) pentru a nu rămâne iremediabil paraleli cu viitorul", precizează reprezentanţii INACO.

 

Modul în care lumea va face afaceri şi va crea locuri de muncă în viitor se schimbă radical în plină revoluţie industrială 4.0, preprezentanţii INACO apreciind că România nu mai poate face abstracţie de aceste transformări tehnologice radicale cu impact asupra economiei, educaţiei şi a calităţii vieţii.

 

"Estonia este ţara cel mai bine conectată la viitor dintre ţările din regiunea noastră. Digitalizarea ca politică naţională a împrietenit statul cu cetăţenii, ajungând până la votul online, cetăţenie oferită electronic sau sănătatea digitalizată în sistem blockchain.

 

Pe scurt, digitalizarea a crescut vizibil calitatea afacerilor şi a vieţii. Estonia a reuşit cel mai mare salt în calitatea vieţii în rândul celor mai dezvoltate state ale lumii din grupul OECD în ultimul deceniu şi a fost cotată cea mai antreprenorială naţiune din Europa în anul 2017. Deciziile publice avansează alert", se spune în documentul citat.

 

În luna august a anului trecut, Estonia a lansat Programul e-Residency/e-Rezidenţă prin care doreşte să revoluţioneze lumea afacerilor, pe baza unui plan de acţiune dedicat economiei viitorului, în cadrul căruia oricine cu acces la internet, din orice colţ al lumii, îşi va putea deschide o afacere în Estonia fără a pune piciorul fizic în această ţară balcanică. Un pas esenţial îl va reprezenta lansarea Estcoinului, prima criptovalută naţională/criptomonedă digitală din lume. Dezvăluirea a fost făcută oficial de Guvernul estonian în luna august a anului trecut, spun reprezentanţii INACO.

 

Estcoin, prima monedă virtuală naţională

 

În data de 18 decembrie 2017, Kaspar Korjus, directorul executiv al programului de e-Rezidenţă din Estonia, a explicat că acesta este un start-up guvernamental şi, ca majoritatea start-up-urilor de astăzi, ar putea fi finanţat printr-o ofertă iniţială de criptomonede digitale (ICO) numite Estcoin (un potenţial rival al renumitului Bitcoin a cărui valoare a sărit de la circa 500 de dolari la peste 16.000 de dolari într-un an).În primul scenariu de lucru, utilizarea Estcoin-ului ar putea fi un simbol "comunitar" care să sprijine obiectivul de a dezvolta noua naţiune estoniană digitală prin încurajarea investitorilor şi a antreprenorilor de a utiliza e-Rezidenţa ca platformă de încredere, explică autorităţile estoniene.

 

În al doilea scenariu de lucru, utilizarea Estcoin-ului ar presupune o "identitate digitală estoniană" care ar permite membrilor societăţii "e-Rezidenţă" să facă diferite operaţiuni, precum semnarea digitală a documentelor sau logarea la servicii în condiţii de securitate şi siguranţă.

 

Aceste tokene/criptomonede nu vor putea fi vândute sau tranzacţionate, ci ar fi legate în mod clar de proprietarii lor.   În al treilea scenariu de lucru, cel mai controversat, s-ar crea "Euro Estcoin" prin care criptomoneda digitală estoniană ar avea o valoare legată de cea a monedei euro, moneda fizică utilizată astăzi în Estonia. Korjus susţine că "acest Estcoin nu ar fi o alternativă la Euro, a cărui creare este în prezent interzisă oricărei naţiuni din zona Euro, ci ar fi o combinaţie a avantajelor criptomonedei digitale cu stabilitatea valutară tradiţională".

 

Estonia nu a anunţat o dată pentru lansarea acestei oferte iniţiale de criptomonedă, dar Korjus a menţionat în spaţiul public că "interesul investitorilor este enorm şi, în mare măsură, aceştia par să primească ideea".

 

"Reticenţa instituţiilor tradiţionale şi scepticismul lor nu par să împiedice Programul e-Rezidenţă al Estoniei să continue pe calea sa actuală, iar tokenizarea cripto va schimba natura lumii noastre, indiferent dacă acţionăm sau nu, aşa că trebuie să ne asigurăm că ne îndreptăm atenţia spre viitor şi că se întâmplă deja în Estonia", se subliniază în comunicatul INACO.

 

În cazul în care Estcoinul devine realitate, ar fi prima viziune instituţională publică asupra unui viitor bazat de criptare susţinută de guvern în sistemul blockchain.

Alte ştiri despre: