12:40, 1 Iulie 2018
, PRO TV

Merkel le-a propus partenerilor europeni masuri mai dure pentru controlul fluxurilor migratorii


Cancelarul german Angela Merkel le-a propus partenerilor sai de coalitie o serie de masuri in vederea consolidarii controlului fluxurilor migratorii.


 

Conducăroarea conservatoare - foarte slăbită de o frondă a aliatului său bavarez de dreapta - doreşte ca migranţii care sosesc în Germania dar s-au înregistrat în alte state membre UE să fie plasaţi în centre de primire speciale şi în condiţii foarte restrictive, potrivit unui text de opt pagini transmis Partidului Social-Democrat (SPD) şi Uniunii Social-Creştine (CSU), după care AFP scrie că a obţinut o copie, potrivit News.ro.

 

”În aceste centre de primire speciale, va exista o obligaţie de rezidenţă (...) prevăzând, dacă este necesar, sancţiuni”, se arată în document. Scopul pare să fie o pronunţare cât mai rapidă asupra dosarelor.

 

Gestionarea acestor nou-sosiţi nu va fi încredinţată, în niciun caz, comunităţilor, aşa cum s-a întâmplat la sosirea a peste un milion de solicitanţi de azil în 2015 şi 2016.

 

Mai general, Angela Merkel insistă asupra faptului că ”noi vrem să continuăm să reducem numărul migranţilor care sosesc în Germania”, în pofida faptului că numărul lor a scăzut cu 20% în primele cinci luni ale lui 2018, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Alte ştiri despre: