18:19, 25 Februarie 2019
, PRO TV

Interviu cu analistul Armand Gosu: “S-a furat masiv. Nici in Rusia nu se fura la vot cum s-a furat acum in Republica Moldova. Putin poate sa fie invidios pe Plahotniuc”


Ilan Sor a furat 10% din zestrea de voturi a socialistilor care sunt marii perdanti. - Rolul acestor alegeri este doar sa legitimeze regimul politic autoritar electoral de la Chisinau - Partidul Democrat al lui Plahotniuc desi s-a clasat abia pe locul trei, dupa socialisti si blocul ACUM, va avea cel mai mare numar de deputati in parlament - Plahotniuc va cere functia de prim ministru pentru el, incercand sa obtina ce i-a fost refuzat in decembrie 2015, la interventia ambasadelor occidentale


 

Trei scenarii post-electorale: Plahotniuc fură deputaţi de la alte partide şi-şi face majoritate simplă; mare coaliţie între democraţi şi socialişti (67 deputaţi din 101); alegeri parlamentare anticipate în vară, odată cu cele locale.

 

Alegătorii din Transnistria transportaţi cu autobuzele să voteze în dreapta Nistrului de către grupul Şeriff, partenerul de afaceri al lui Plahotniuc din republica separatistă. Miza, doi deputaţi independenţi ce se vor alătura partidului oligarhului.



-Cum comentaţi rezultatele preliminarii?
M-au surprins. Sondajele indicau un scor mai bun pentru socialiştii lui Igor Dodon, credeam că obţin în jur de 40% şi că o să fie de departe cea mai mare facţiune parlamentară cu 45-48 deputaţi. La votul pe liste s-au clasat pe primul loc, însă doar cu 31% şi au mai luat alte 15 mandate uninominale. Deci, în total, socialiştii o să aibă 33 mandate.

 

Cred că PSRM este principalul perdant al acestor alegeri. Însă, nu sunt convins că PSRM a vrut să câştige aceste alegeri. PSRM e multirol. Are rolul de a legitima regimul, sistemul politic. De a speria Vestul cu ameninţarea rusească. Şi a da Moscovei iluzia că a câştigat o victorie în străinătatea apropiată, combătând cu succes partidele pro-europene. Asta va fi povestea din presa loială Kremlinului. Iar Putin pentru acest cadou o să-i trimită bezele lui Plahotniuc.

 

Practic,oligharhul Vladimir Plahotniuc şi-a atins obiectivul, a coborât PSRM ca să poată el croşeta o coaliţie, improviza o majoritate.

 

Plahotniuc fiind liderul Partidului Democrat, membru al Internaţionalei Socialiste…

 

PDM a obţinut un scor neaşteptat, 24%, situându-se pe locul trei. Chiar dacă a mobilizat resursa administrativă masiv, acest scor nu se poate explica altfel decât prin fraudarea unui procent semnificativ de voturi.

 

E vorba de aproximativ 8-10%. Dar cam asta este procentul voturile falsificate în regimurile autoritar electorale. Mă refer în primul rând la Rusia, unde există o literatură mai bogată şi cercetări mai detaliate. Sigur, sunt diferenţe între regiuni, în nordul Caucazului e mai mare procentul, la Moscova mai mic. Aşa şi la Chişinău, în comparaţie cu Nisporeni, de pildă, sau Floreşti. Important e să nu se fure prea mult încât să compromită grav ideea de corectitudine a alegerilor. Asta nu se stabilieşte centralizat, ci fiecare lider local, în funcţie de specificul zonei respective, decide individual. În funcţie şi de relaţia lui cu patronul. Moldova, ca şi Rusia, Ucraina, e dominată de relaţia patronalistă.

 

Care ar fi electoratul real al democraţilor?

 

Undeva la 12-14%. Deci, repet, fără resursa administrativă şi mentalitatea obedientă a unei părţi a populaţiei, PDM n-ar fi luat mai mult. Şi, totuşi, democraţii lui Plahotniuc au câştigat alegerile, ei le-au câştigat, nu socialiştii.

 

Cum aşa? Ei sunt pe locul trei cel puţin până acum.

 

Democraţii au luat 19 mandate din circumscripţiile uninominale, cele mai mult mandate. Mai au încă 13 pe listă, deci 32, cu unul mai puţin decât socialiştii. Apoi, cei doi candidaţi independenţi care au câştigat circumscripţiile din Transnistria, Oleinic şi Melnic, se pot alătura PDM, înainte de începerea negocierilor pentru formarea noului guvern. Ar mai fi şi “independentul” Ghileţchi, care candidează în SUA-Canada. Iar Plahotniuc se va putea duce la preşedintele Dodon, spunându-i că el are cel mai mare grup parlamentar, 34 sau 35 de deputaţi, dacă intră şi pastorul Ghileţchi.

 

Iar oligarhul Plahotniuc se va considera îndreptăţit să ceară mandat pentru formarea guvernului şi postul de prim ministru pentru el. Astfel, el va obţine ce i-a fost refuzat în decembrie 2015, de preşedintele Timofti. Adevărat, şi la intervenţia ambasadelor străine. Acum el se poate considera un candidat legitim la funcţia de prim ministru. A câştigat alegerile.

 

Şi unde s-au dus atunci voturile socialiştilor?

 

La partidul lui Ilan Şor. Implicat în furtul miliardului, potrivit raportului Kroll, e un politician tânăr, spectaculos. De un cinism care-ţi taie respiraţie. Personaj extrem de controversat, Şor e folosit pe post de măciucă de către Plahotniuc, împotriva tututor adversarilor politici. După care va merge după Filat şi Platon în puşcărie. De astă dată, a fost utilizat împotriva socialiştilor, cărora le-a smuls 8,5%. Au luat şi două mandate uninominale, deci o să fie o facţiune de 7 deputaţi.

 

Şi acum să discutăm şi despre blocul ACUM, opoziţia pro-europeană şi anti-oligarhică, sprijinită de Occident. Nu are un rezultat modest?

 

Deloc. E un scor bun. ACUM e atacată atât de Plahotniuc cât şi de Dodon, într-un fel e singură împotriva tututor. E un bloc politic nou, înfiinţat de două partide tinere, Demnitate şi Adevăr şi Acţiune şi Solidaritate, conduse de lideri fără mare experienţă politică, dar cu carismă, apreciaţi în Occident, cu foarte bune contacte la nivelul Partidului Popular European. Sper ca blocul ACUM să supravieţuiască acestor alegeri, cele două partide să rămână împreună, să crească astfel încât să devină alternativă la actualul establishment, Plahotniuc-Dodon. Cu siguranţă opoziţia anti-oligarhică şi pro-europeană va fi susţinută de UE şi SUA, după ce a făcut botezul focului şi a dovedit o capacitate remarcabilă de rezistenţă la stres.

 

Cei doi lideri, Maia Sandu şi Andrei Năstase au câştigat mandate uninominale, dar în afară de capitală nu au avut mult succes. De ce?

 

Au mai luat câteva mandate şi în afara Chişinăului, de pildă Maria Ciobanu, fostă deputată PLDM, o luptătoare admirabilă. Au fost foarte puţini deputaţi care au rezistat presiunii şi şantajului lui Plahotniuc, iar electoratul a apreciat acest fapt, în cazul ei a şi votat-o.

 

Dar, ACUM a făcut un scor bun în Chişinău, a luat 6 mandate din 11. Andrei Năstase a câştigat detaşat în circumscripţia uninominală 33. Tot într-o circumscripţie din Chişinău a câştigat şi fostul ambasador al Moldovei la Bucureşti, Iurie Reniţă. Sunt încă trei nume, tineri politicieni pe care-i urmăresc de ceva vreme, fără să-i cunosc, Inga Grigoriu, Slusari şi Popşoi, care au făcut scoruri foarte bune, unii au câştigat mandatele, cred că sunt achiziţii remarcabile pentru scena politică de acolo. Sunt oameni de calitate.

 

Ar mai fi Igor Munteanu, Octavian Țâcu, chiar dacă ei nu au câştigat în circumscripţii, nici nu era posibil, au făcut scoruri bune, şi sunt oameni cu o bună expertiză în domeniile lor de activitate. Vor intra în parlament pe liste de partid.

 

Nu uitaţi diaspora din Occident, dominată de ACUM. Maia Sandu a făcut scor de maidan, a câştigat cu 80%.

 

În ciuda contextului total nefavorabil, ACUM a fost un excelent vehicul pentru înnoirea clasei politice din Republica Moldova.

 

Se pare că au dispărut comuniştii lui Voronin şi liberalii unionişti ai lui Ghimpu şi Chirtoacă. Nu mai intra in Parlament.Voronin a vândut tot ce putea să vândă lui Plahotniuc, deci era normal să dispară. Iar ieşirea din scenă puţin glorioasă a Partidului Liberal reflectă probabil pierderea oricărei influenţe din partea Bucureştiului. PL a fost susţinut mereu de România, lângă Ghimpu a stat mult timp Dan Dungaciu. Ştiu că primeau şi resurse de aici. Numai că între timp, nu ştiu din ce motive, n-au mai fost susţinuţi. Iar Bucureştiul a pariat pe Plahotniuc.

 

De fapt, cred că politica Bucureştiului faţă de Chişinău a fost luată sub control de către Plahotniuc, prin oamenii săi din România. Am auzit că e un tip generos, deci subordonarea politicii externe a României intereselor acestui oligarh e o activitate bănoasă.
-     Ce alianţe sunt posibile după alegeri? Aceste alegeri nu dau o majoritate clară.

 

Cred că asta s-a şi dorit. Aceste rezultate sunt un fel de piese de lego, poţi face un elefant, dar şi o basculantă cu ele.
După părerea mea sunt doar trei variante, pe care le prezint în ordinea probabilităţii.

 

Plahotniuc îşi va construi o majoritate în câteva săptămâni. Oficial are 32, imediat o să vedeţi că are 35, cu independenţii. O să ia 7 deputaţi de la Şor şi restul de la socialişti. Are nevoie de 51 de voturi ca să treacă guvernul, deci va mai lua 9 deputaţi. Nu ştiu dacă-i are acum, eu auzisem că ar avea doar 7 socialişti. Aşteptăm şi o să vedem.

 

A doua variantă va fi un guvern de mare coaliţie democraţi – socialişti, care ar avea o largă majoritate. Multe cancelarii sprijină această variantă, care va da stabilitate politică Moldovei, mai ales în perspectiva negocierii unor aranjamente pe Transnistria. Dar socialiştii o să dispară cu totul după acest ciclu electoral.

 

Alianţa cu Plahotniuc a compromis toate partidele care au făcut-o.
Şi al treilea scenariu, alegeri parlamentare anticipate. Despre asta a vorbit Dodon, chiar în ziua votării. Deci, în vară, odată cu localele, am putea avea din nou parlamentare. Dar, acest scenariu depinde de cât de bine pot să-şi securizeze voturile şi oamenii socialiştii şi cei de la ACUM. Dacă n-o să înregistreze defecţiuni, e posibil să repetăm scrutinul peste câteva luni.

 

Dar o alianţă între socialişti şi ACUM? Nu trebuie neglijată varianta acesta.
Teoretic ar putea s-o facă pe o platformă politică anti-oligarhică. Şi dacă vor dori nu vor putea pentru că democraţii o să aibă cel mai mare grup parlamentar şi o să ceară mandat să facă guvernul. Deci, socialiştii nu cred că vor primi mandatul de la Dodon. Dacă preşedintele va risca, va fi suspendat. E deja obişnuit cu asta. Iar preşedintele parlamentului, Candu o să fie preşedinte interimar câteva minute ca să-i dea mandat lui Plahotniuc să formeze guvernul. Măcar o să-l scutează pe Dodon de umilinţa de a-l nominaliza pe Plahotniuc.

 

A fost o campanie electorală marcată de intimidări, de agresiuni asupra candidaţilor, de abuzuri ale administraţiei şi chiar de posibila otravire cu mercur a celor doi conducatori ai blocului ACUM. Cum ati interpreta acest lucru?
Aproape toată lumea spune că asta a fost cea mai urâtă campanie din istoria Republicii Moldova, de o agresivitate fără precedent. Chiar analişti serioşi spun că alegerile s-au câştigat înainte de ziua votului, şi că totul a fost o farsă.

 

Dintr-o anume perspectivă, au dreptate. E o diferenţe între vechile campanii electorale şi aceasta. Şi în trecut, scena politică era la fel de polarizată ca cea de astăzi. Diferite sunt, însă, legea electorală după care se desfăşoară alegerile. Sistemul mixt favorizeaza partidul cu acces la resursa administrativă. Favorizează partidele mari, puternice şi candidaţii bogaţi, cu resurse financiare. Diferă semnificativ peisajul mediatic. Astăzi el este total dezechilibrat. Dacă în 2009, 2010, 2014 funcţiona un relativ echilibru între cei care deţineau mari averi, existând un pluralism în cadrul oligarhiei, ceea ce făcea ca societatea să fie mai “democratică”, cu o variantă primitivă de checks and balances, astăzi un singur om deţine puterea şi o foloseşte în mod abuziv.

 

Iar ce s-a întâmplat în ziua votului e halucinant. S-a furat masiv. Nici în Rusia nu se fură la vot cum s-a furat acum în Republica Moldova. Putin poate să fie invidios pe Plahotniuc. Să ia lecţii de la oligarhul moldovean.
Totuşi, nu s-a mai întâmplat în Moldova ca lideri ai opoziţiei să acuze că au fost otrăviţi cu mercur.

 

În Moldova, nu. Este pentru prima data când aud aşa ceva. Dar acest pattern de acţiune împotriva opozanţilor e destul de răzpândit în acest spaţiu. Amintiţi-vă de Viktor Iuşcenko, otrăvit în alegerile prezidenţiale din toamna 2004, din Ucraina. Dar nu e vorba doar de liderii PAS şi PPDA, Maia Sandu şi Andrei Năstase. A două zi, Alexandru Machedon, şeful de campanie al lui Năstase din vara 2018, la alegerile pentru Primăria Chişinăului şi unul dintre sponsorii partidului acestuia, a acuzat la rândul lui că ar fi fost otrăvit. Aceşti oameni au făcut analize nu doar în Moldova, ci şi în Ucraina, Germania, iar concentraţia de metale grele depăşea constant de 5-8 ori media normal.
Aşa de violentă campanie n-a mai fost.

 

Unele sunt trucuri electorale obişnuite. Acuzaţii neprobate. Scrisori care dezvăluie comploturi inventate.
Ce fel de comploturi?
De pildă, că viaţa preşedintelui Dodon e pusă în pericol. Administraţia prezidenţială nu a comentat dar a întărit paza. Cu două zile înainte de alegeri, coloana preşedintelui a avut un accident. Imediat analişti apropiaţi de socialişti au spus că e o tentativă de lichidare a lui Dodon. Deci, scrisoarea s-ar confirma, în acest fel.
Şi prind astfel de trucuri?

 

Crează emoţie. Pe asta se mizează. Desigur, subiectul se dezbate pe televiziunea de partid. Au un public captiv, pe care trebuie să-l ţină mobilizat.
Mai importante sunt concertele gratuite pe care diverşi candidaţi pe organizează, pungile cu cadouri, banii cum a fost cazul în ziua votului cu alegătorii aduşi din Transnistria.

 

N-au mai fost aduşi alegători din Transnistria şi în 2016, în finala alegerilor prezidenţiale, Dodon-Maia Sandu?
Acum sunt mai mulţi, aproape 38 de mii. În circumspripţia 50, toate ţările din Europa de Vest, unde sunt la muncă aproape un milion de moldoveni, au votat doar 42.000. Puţin mai mult decât numărul celor aduşi cu autobuzele şi microbuzele din Transnistria.
În total, în 2016, au fost 16.000 de votanţi din Transnistria.

 

Acum autobuzele şi microbuzele erau la punctul de trecere, de la prima oră a dimineţii. Uitaţi-vă la video reportajele senzaţionale realizate de Eugenia Creţu pentru Europa Liberă, în care oamenii povestesc cum au fost aduşi, pentru cine trebuie să voteze, pentru ce bani. Sunt minute antologice acolo, înţelegi mai bine Moldova din acele reportaje decât ai face-o citind tratate de ştiinţe politice despre spaţiul estic.
Dar cu cine au votat transnistrienii?

 

Cu un unionist, dacă vă vine să credeţi! Noaptea minţii, nu?! Cu un candidat independent unionist, dar care va trece la Plahotniuc. De fapt, cu doi candidaţi independenţi. Celălalt e implicat în frauda cu miliardul. La partide au votat cu socialiştii, 50%. Dar nu asta e important, nu vă lăsaţi manipulaţi. Importanţi sunt cei doi deputaţi independenţi, oamenii lui Plahotniuc.

 

Dar cine a organizat acele coloane de autobuze care aduceau zeci de mii de oameni la votare?
Partenerii de afaceri ai lui Plahotniuc din Transnistria. Grupul Şeriff, vedeţi că spune clar un şofer în reportajul video publicat de Europa Liberă.

Alte ştiri despre: