11:31, 6 Noiembrie 2018
, PRO TV

Eurodeputatii vor ca Romania si Bulgaria sa adere rapid la spatiul Schengen


Comisia Libertatilor Civile (LIBE) si-a reiterat luni indemnul adresat ministrilor statelor membre Uniunii Europene (UE) de a aproba rapid aderarea Romaniei si Bulgariei la spatiul Schengen, ca membre cu drepturi depline, anunta PE.




O abordare în două etape - suspendarea controalelor la frontierele interne maritime şi aeriene, urmată de eliminarea controalelor la frontierele interne terestre - reprezintă un anumit număr de riscuri şi ar putea să aibă un efect negativ asupra viitorului extinderii spaţiului Schengen, subliniază membrii Comisiei, relatează news.ro.

 

Astfel, eurodeputaţii doresc ca decizia să fie luată sub forma unui ”act juridic unic”, se arată în comunicat.

 

Ei îi îndeamnă, de asemenea, pe miniştrii UE să ia o decize cu privire la aderarea Croaţiei la spaţiul Schengen, imediat ce această ţară va îndeplini criteriile de aderare.

 

Membrii Comisiei subliniază că spaţiul Schengen este un dispozitiv unic în felul său şi una dintre cele mai mari reuşite ale UE. Ei apreciază că amânarea aderării depline României şi Bulgariei are consecinţe negative atât asupra celor două ţări, cât şi asupra întregii Uniuni.

 

Menţinerea controalelor la frontierele interne şi reintroducerea lor în spaţiul Schengen pot afecta încrederea cetăţenilor în instituţii în în integrarea europeană, subliniază ei.

 

Această menţinere a controalelor are de asemenea consecinţe economice negative asupra pieţei interne a UE şi asupra importurilor şi exporturilor dinspre şi către România şi Bulgaria, insistă eurodeputaţii.

 

Extinderea spaţiului Schengen sau libera circulaţie a cetăţenilor UE nu ar trebui să fie afectată de efectele negative ale lacunelor altor politici UE precum cele referitoare la azil şi imigraţie, mai subliniază LIBE.

 

”Astăzi (luni) Comisia Libertăţilor Civile a reafirmat că Bulgaria şi România ar trebui să devină membre cu drepturi depline ale spaţiului Schengen şi a respins perspectiva unei aderări parţiale, mai întâi cu frontierele aeriene şi maritime şi apoi, eventual cu frontierele terestre”, a declarat raportorul Serghei Stanişev, din cadrul grupului parlamentar european al socialiştilor şi democraţilor (S&D).

 

”Această abordare în două etape creează un precedent periculos, care nu diar că nu are nicio bază juridică solidă, dar care implică totodată inconveninete economice, sociale şi politice asupra UE”, a adăugat eurodeputatul bulgar.

 

Acest proiect al raportului a fost adoptat de Comisie cu 36 de voturi la patru şi o abţinereParlamentul European (PE) urmează să se pronunţe asupra acestui raport non-legislativ în decembrie.

 

PE a dat undă verde aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen încă din iunie 2011 şi şi-a reiterat poziţia în mai multe rânduri, în urma acestei rezoluţii legislative.

 

În prezent, atât România, cât şi Bulgaria aplică în mod parţial acquis-ul Schengen, iar controale sunt efectuate la frontierele ambelor ţări.

 

Hotărârea finală cu privire la aderarea deplină a celor două ţări la spaţiul Schengen este luată prin vot - cu unanimitate - de către miniştrii din cele 28 de stat membre, în cadrul Consiliului.

 

Sursa: News.ro

Alte ştiri despre: