15:47, 4 Februarie 2018
, PRO TV

Erdogan: Vrem aderare deplina la UE. Alte optiuni nu ne satisfac


Presedintele turc Recep Tayyip Erdogan a respins orice alta optiune in afara aderarii la Uniunea Europeana, respingand propunerea franceza de “parteneriat” cu blocul comunitar, intr-un interviu publicat duminica in cotidianul italian La Stampa.


 

Erdogan, aşteptat luni într-o vizită în Italia, a subliniat în interviu că UE trebuie “să-şi ţină promisiunile făcute” Turciei, reproşându-i că “blochează accesul la negocieri şi lasă să se înţeleagă că lipsa progresului din negocieri ţine de Turcia”. “Nu este corect, la fel ca faptul că unele ţări din UE ne propun alte opţiuni decât aderarea”, a spus preşedintele turc, relatează Agerpres.

 

La începutul lui ianuarie, preşedintele francez Emmanuel Macron i-a propus lui Erdogan, pe care l-a primit la Paris, un “parteneriat” cu UE, ”în lipsa unei aderări”.

 

Vrem aderare deplină la Europa. Alte opţiuni nu ne satisfac”, a insistat preşedintele turc.

 

Acesta a amintit de asemenea rolul cheie jucat de Turcia în problema migraţiei, şi anume în “oprirea migranţilor care vin din Orient către Europa” şi pentru “garantarea stabilităţii şi securităţii în Europa”. “Depunem mari eforturi pentru combaterea organizaţiilor teroriste cum sunt PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan), YPG (miliţia kurdă din Siria Unităţile de apărare a poporului) şi Statul Islamic”, a mai adăugat preşedintele Turciei.

 

Sursa: Agerpres

Alte ştiri despre: