17:47, 15 Aprilie 2018
, PRO TV

Capitala Ungariei a fost scena unui protest de amploare. In jur de o suta de mii de oameni au iesit in strada pentru a contesta sistemul electoral din tara - VIDEO


Capitala Ungariei a fost aseara scena unui protest de amploare. In jur de o suta de mii de oameni au iesit in strada pentru a contesta sistemul electoral din tara, care a asigurat victoria partidului nationalist de dreapta, in alegerile parlamentare de duminica trecuta. Totodata, ei cer renumararea voturilor.


 

Ei au denuntat coruptia si incalcarea valorilor democratice. Victator, au strigat protestatarii, ca aluzie la tendintele autocrate ale premierului.


Ingradirea libertatii presei a fost o alta nemultumire a protestatarilor. Tot mai putine structuri de presa independenta functioneaza in Ungaria. Miercuri, un cotidian de opozitie fondat acum 80 de ani, a aparut pentru ultima data, iar vineri si o publicatie in limba engleza si-a anuntat inchiderea. 

 

“Mi-ar placea sa traiesc intr-o tara in care mass-media libera nu este distrusa si unde sunt bani pentru lucruri cu adevarat importante, nu doar pentru partidul Fidesz.” 

 

“Cred ca cel mai important este sa traim intr-o democratie transparenta. Important pentru mine este si faptul ca eu imi doresc sa traiesc in aceasta tara, asa ca nu puteam sa nu fiu alaturi de toti acesti oameni.”

 

 Spre seara, manifestantii au cantat in centrul Budapestei imnul Europei. Partidul Fidesz a obtinut aproape 50 la suta din voturi la alegerile parlamentare din 8 aprilie. Astfel, Viktor Orban si-a asigurat 133 de mandate parlamentare din cele 199, adica o majoritate de doua treimi, care ii permite inclusiv sa modifice Constitutia.

 

Admirator declarat al presedintelui rus Vladimir Putin, Orban este un critic dur al Comisiei Europene si a acuzat in repetate randuri ca politica Consiliului Europei nu mai este compatibila cu Ungaria, in special in incercarea de a impune tara sa primeasca refugiati.

Alte ştiri despre: