11:59, 11 August 2017
, Stirile Pro Tv

Analiza Washington Post. Este America in pragul unui razboi nuclear cu Coreea de Nord?


Presa americana, dar si oficiali din adminstratia SUA au lansat in ultimele ore scenarii diverse care merg de la ideea izbucnirii unui conflict catastrofal cu Coreea de Nord pana la improbabilitatea unui nou razboi.


 

”Este America în pragul unui război nuclear cu Coreea de Nord?” se intreabă Washington Post. ”Consensul este că cel mai probabil NU”, concluzionează publicaţia după ce a întrebat mai mulţi experţi.


”În 1994, când guvernul SUA a evaluat un plan de a bombarda situl nuclear nord coreean de la Yongbyon, situaţia era mult mai gravă decât acum. Faptul că atunci guvernul american a luat în calcul evacuarea civililor în Coreea de Sud spune multe. Ambele ţări sunt la stadiul de ameninţări reciproce, fără a lua însă acţiuni pentru că asta ar însemna o catastrofă uriaşă. Cu toate că este imposibil să excluzi posibilitatea unui conflict cauzat de neînţelegeri, cred ca ambele naţii îşi cunosc limitele pentru că îşi fac faţă din 1953 când războiul coreean s-a terminat cu un armistiţiu. SUA şi Corea de Nord au reuşit să facă pace timp de mai multe decenii în regiune şi asta ar fi imposibil fără calcule bune”, susţine Park Hyeong-jung, cercetător la ”Korea Institute for National Unification”.

 

”Retorica şi acţiunile nord coreene în această perioadă de tensiuni nu marchează o schimbare faţă de perioadele de tensiune din trecut, după părerea mea. Insă haosul din administraţia americană şi aparenta lipsă de reţinere în a formula un răspuns coerent introduc noi provocări chiar dacă interesele celor două tabere nu s-au schimbat. Ar trebui să fim conştienţi de posibilitatea unui conflict, în special de potenţialul unei escaladări, crescut de administraţia dezbinată a lui Trump. Însă nu-mi fac provizii de bunuri mai mult decât de obicei. Cu toate acestea văd un risc real ca neînţelegeri să ducă la acţiuni precipitate care ar pune în dificultate încercări de rezolvare a crizei sau viitoare eforturi diplomatice”, susţine Catherine Dill, cercetător la ”James Martin Center for Nonproliferation Studies”.

 

”Ameninţarea nord coreeană s-a mutat la un alt nivel după cele două teste ICBM efectuate cu succes. Teritoriul american este acum în raza de acţiune a rachetelor nord coreene şi asta face situaţia curentă foarte diferită de tensiunile din trecut. Sud coreeni şi japonezi se întreabă dacă SUA sunt dispuse să rişte San Francisco, Chicago sau Los Angeles în caz că Coreea de Nord conduce acţiuni provocatoare fată de aliaţii săi. Cel mai mare risc in situaţii de genul acesta sunt neîntelegerile, exagerările şi percepţiile eronate. Este crucial să reducem posibilitatea ca acestea trei să se producă. Faptul că ambii preşedinţi au un stil de leadership bazat pe imprevizibilitate creşte riscul de neînţelegeri şi percepţii greşite. Este important ca SUA să nu împingă Coreea de Nord intr-un punct mort care să-i lase fără opţiuni. În timpul crizei rachetelor din Cuba, Kennedy s-a asigurat că SUA nu-l limitează pe Hruşciov pentru a menţine pacea. Este foarte îngrijorător că sunt disensiuni în administraţia Trump în ceea ce priveşte politica nord coreeană” suştine Yoon Young-kwan, fost ministru de externe sud coreean.

 

”Cred că probabilitatea unui conflict este foarte scăzută. Kim Jong Un nu este sinucigaş. Se aliniază cu poziţia lui Mattis şi cu politică americană de lungă durată de a nu iniţia ostilităţi, dar de a răspunde în forţă dacă e atacat” susţine Ralph Cossa, preşedintele ”Pacific Forum CSIS”.

Alte ştiri despre: