14:22, 14 Februarie 2018
, PRO TV

Vladimir Tismaneanu: Unicul copil al lui Lenin


In 1902, Lenin scria pamfletul Ce-i de facut?. Un an mai tarziu, in 1903, tot el aplica principiile exprimate in acel text spre a scinda Partidul Muncitoresc Social Democrat din Rusia si a crea bolsevismul, scrie Vladimir Tismaneanu pe blogul sau.





 Principala chestiune viza natura partidului revoluţionar: o avangardă conspirativă şi foarte unită care manifesta toleranţă zero pentru dialog intern şi dezbateri, şi care era ferm dedicată ţelurilor sale—în contrast cu versiunea moderată (a menşevicilor) care promova o perspectivă mai relaxată cu privire la adeziunea în partid şi activismul de masă.

 

Leninismul a fost de la bun început o doctrină mesianică, voluntaristă şi (autointitulat) elitistă. Partidul bolşevic era tot atât de intolerant şi autoritar ca organizaţie precum era fondatorul său (Lenin) ca personalitate. Putem spune că Lenin a inventat primul partid totalitar, în fapt o sectă mânată de o ideologie pentru care loialitatea faţă de cuvintele rostite de Lider reprezenta criteriul esenţial întru stabilirea adevărului. Acesta a fost partidul logocratic care, în octombrie 1917, răsturna guvernul legal şi instaura prin puci primul regim totalitar din istorie.

 

Principalele trăsături ale totalitarismului (sistem monopartid, propagandă, poliţie secretă, economie centralizată, cenzură, etc.) s-au conturat sub guvernarea lui Lenin şi au fost exacerbate sub Stalin. Sunt de acord cu Victor Sebestyen că Lenin a fost un dictator revoluţionar sui generis şi că au existat diferenţe semnificative între el şi Koba. Dar, aşa cum subliniază şi biograful britanic—şi făcând acest lucru îşi înscrie excelenta analiză într-o tradiţie care îi mai include pe Raymond Aron, Leonard Schapiro, Adam Ulam, Boris Souvarine, Leszek Kołakowski sau Alexandr Iakovlev—, aceste diferenţe erau mai degrabă de natură psihologică, nu ideologică sau politică. În universul bolşevic, aşa cum memorabil observa şi Arthur Koestler, Partidul reprezintă infinitul, în vreme ce individul este doar un zero, o ficţiune gramaticală...

 

A funcţionat o vreme iluzia că Lenin nu era direct implicat în teroare, că artizanii ar fi fost Grigori Zinoviev, Iakov Sverdlov, Felix Dzerjinski şi aşa mai departe. Dar, o ştim prea bine astăzi (şi în chip irefutabil), Lenin a dat personal ordine de execuţii şi a patronat cu o morbidă ardoare întemeierea unui regim criminal. Altfel spus: fără Lenin, fenomenul Stalin nu ar fi fost posibil.

 

Discutăm adesea asupra semnificaţiilor profunde ale bolşevismului, ne concentrăm asupra avatarurilor acestui fenomen politic, intelectual, economic, social, ba chiar şi civilizaţional. Subliniez toate aceste lucruri pentru că Lenin nu a condus doar o revoluţie care a schimbat lumea, ci a fost fondatorul unui sistem politic cu adevărat nou—al sovietismului ca proiect civilizaţional, ca Mare Experiment, ca aventură fără precedent pentru a provoca acea ruptură apocaliptică pe care Marx o numea saltul din imperiul necesităţii în acela al libertăţii. O biografie a lui V. I. Lenin înseamnă de fapt una a unicului său copil. Adică a partidului bolşevic. Din acest punct de vedere, rolul lui Lenin nu mi se pare deloc echivoc: a ştiut mereu ce vrea şi a obţinut ceea ce şi-a propus. Tocmai din acest motiv afirm în cartea mea Diavolul în istorie, apărută şi în româneşte la editura Humanitas în 2013 în traducerea lui Marius Stan, că secolul XX a fost secolul lui Lenin...

 

Sursa: Europalibera.org

Alte ştiri despre: