11:12, 9 Octombrie 2017
, PRO TV

Veaceslav Untila: „Revolutia” europeana a presedintelui Macron


Cei care s-au grabit sa prezica declinul Uniunii Europene si chiar destramarea acesteia, ca urmare a unor efecte negative, cum ar fi Brexit-ul, unele tendinte separatiste in tarile membre ale UE sau criza migranţilor, vor trebui sa mai astepte. Or, Uniunea Europeana nu numai ca nu are de gand sa accepte intrarea in declin sau sa se destrame, ci se reformeaza, devenind si mai puternica, scrie Veaceslav Untila pe blogul sau.


 

Conceptul de reformă a fost anunţat acum câteva zile de preşedintele francez, Emmanuel Macron, probabil fiind inspirat şi de victoria echipei Cancelarului Angela Merkel în alegerile din Germania (ceea ce îi dă certitudine preşedintelui francez că, împreună cu aliatul său german, va putea realiza obiectivele trasate).

 

Preconizata reformă europeană are o bază solidă – o mai strânsă colaborare în UE în domeniile apărării, imigraţiei, taxelor şi politicii sociale, precum şi instituirea propriului buget al blocului euro.Preşedintele francez îşi doreşte ca Europa „să se relanseze”, menţionând că, în chestiuni precum acordarea de azil, protecţia graniţelor, taxele pentru corporaţii, împărtăşirea de informaţii, apărarea şi stabilitatea financiară, este nevoie de o aprofundare a cooperării. Toate acestea ar urma să favorizeze „o Europă suverană, unită şi democratică”, astfel încât la începutul următorului deceniu aceasta să aibă o forţă de intervenţie comună, un buget comun al apărării şi o doctrină comună pentru acţiune.

 

Iar ca ideile sale să prindă viaţă, Emmanuel Macron propune crearea unui grup pentru „refondarea” Uniunii Europene, care să cuprindă instituţiile comunitare şi acele ţări ce doresc să participe la o asemenea dezbatere, din care să rezulte până vara viitoare măsuri concrete privind evoluţia proiectului european.Emmanuel Macron s-a pronunţat şi pentru aprofundarea integrării europene, iar în context a evocat ideea Europei cu mai multe viteze. Fără îndoială, ideile expuse de preşedintele francez vor începe să fie transpuse în fapt, pentru aceasta existând şi un fond favorabil. Iar toate acţiunile ce se preconizează să aibă loc, precum şi finalitatea întregului proces, nu are cum să nu se răsfrângă şi asupra unor ţări ca Republica Moldova.

 

Din aceste considerente, mai jos mă voi referi la potenţialul impact asupra ţării noastre.Evident, „revoluţia” europeană a preşedintelui Macron are un caracter de mobilizare pentru ţări ca Republica Moldova, ce tind să devină parte a Uniunii Europene. Forţele ostile integrării europene din ţările respective, inclusiv cele din Republica Moldova, nu au ezitat să profite de situaţia complicată prin care a trecut UE imediat după Brexit, dar şi ca urmare a crizei migranţilor, promovând insistent ideea că zilele UE sunt numărate, prin urmare, pe obiectivul de integrare europeană ar trebui de pus cruce.

 

Din păcate, o parte a societăţii s-a lăsat manipulată de astfel de argumente, devenind sceptică în privinţa viitorului Uniunii Europene. Acum, toate acţiunile ce se vor întreprinde în vederea reformării UE, având un ecou anume şi în Republica Moldova, vor avea şi un caracter mobilizator pentru cetăţenii care-şi doresc să trăiască într-un spaţiu de prosperitate şi democraţie, cum e cel al UE.Reformarea UE va lua în calcul şi perspectivele de extindere a spaţiului comunitar, iar aceasta ar putea dinamiza relaţiile moldo-comunitare, nefiind exclusă nici apariţia unor noi oportunităţi din punctul de vedere al aderării.

 

De aceea, Republica Moldova trebuie să continue aceeaşi politică consecventă în relaţiile cu UE, respectându-şi angajamentele asumate şi făcându-şi cu mare grijă temele de acasă.Căci până la momentul în care se va produce aderarea propriu-zisă (o perspectivă încă neclară), Republica Moldova ar putea beneficia de pe urma redimensionării (în sens pozitiv) a politicii de vecinătate a Uniunii Europene.

 

Este un lucru aproape sigur, că o asemenea redimensionare va avea loc, deoarece nu poate UE să se reformeze atât de profund, lăsând fără atenţie un domeniu important cum este cel al relaţiei cu ţările vecine.Procesul de reformă al UE va transmite un mesaj internaţional puternic, care va avea impact direct asupra tendinţelor geopolitice ce se prefigurau inclusiv în zona din care face parte şi Republica Moldova.

 

Unii se grăbeau să anticipeze o scădere a interesului UE faţă de ţări ca Moldova, din cauza problemelor interne cu care se confrunta Uniunea, iar aceasta dădea naştere diferitelor speculaţii despre scenarii geopolitice sumbre, care ar urma să fie implementate aici, ţara noastră ajungând să treacă în cu totul alte sfere de influenţă decât actualele.Fără îndoială, reforma UE va avea indirect şi efecte benefice asupra dezvoltării Uniunii.

 

În condiţiile în care va fi transmis un mesaj clar că UE nu doar că nu se destramă, ci devine şi mai puternică, interesul pentru Republica Moldova ca potenţială punte de legătură între Est şi Vest va creşte şi mai mult, ceea ce ne dă motive să anticipăm un interes anume faţă de mediul de afaceri din ţara noastră. Iar impulsionarea mediului de afaceri va însemna şi o nouă calitate a vieţii, prin noi locuri de muncă, noi defalcări la buget, proiecte de infrastructură etc.

 

Toate acestea ne permit să concluzionăm că evenimentele de ultimă oră din Europa, inclusiv „revoluţia” europeană anunţată de preşedintele francez, Emmanuel Macron, avantajează indirect Republica Moldova, fiind şi o garanţie în plus că, dacă vom continua procesul de integrare europeană, vom avea şanse reale să trăim într-un stat european modern şi prosper.

 

Veaceslav Untilă pentru www.timpul.md

Alte ştiri despre: